Home : Arhiva revistei Drita / Prietenul Albanezului : Contact
HOME CINE SUNTEM COMUNITATE REVISTA DRITA GRUPUL SERENADA EDITURA PRIVIREA JURIDIC CONTACT
 
 
Despre portul, dansul si cantecul turco-tatarilor din Romania
Maria Oprea
 
Cultura, NR. 19 - Octombrie 2018
 
Pe teritoriul Romaniei traiesc atat de multe minoritati nationale si atat de diverse, incat limbile si culturile acestui turn Babel, in loc sa se incurce, s-au incrucisat benefic, rodind o identitate distincta. Majoritarii le stiu secvential, din auzite, cantecele, dansurile, literatura, istoria, insa, acolo unde traiesc laolalta, isi joaca unii altora horele, sarbele, geamparalele si-si imprumuta la nunti si la botezuri cele mai indragite cantece.


Acest Babilon romanesc, cladit in Dobrogea pe temeiul suprapunerii a numeroase culturi si civilizatii, reprezinta un tipar de convietuire si de pastrare a identitatii fiecarui neam. Departe de Constanta si de etniile care o compun, nu ne-am inchipui niciodata cat de multi bulgari, greci, turci, tatari, albanezi, evrei, rusi, italieni, chiar si polonezi, germani si maghiari traiesc in Dobrogea alaturi de romani si aromani. Aflati la zeci de kilometri distanta, ne imaginam acest teritoriu ca unul ce nu difera cu nimic de Vaslui, Drobeta-Turnu Severin sau Calarasi. Si asta, pentru ca, de cate ori mergem la mare, nu sesizam vreo diferenta sau amprenta etnica pe strada, in magazine, in arhitectura, in vesminte. Uneori, intalnim o geamie sau o fizionomie aparte, dar nu ne surprinde nimic, atat de familiare si comune ne sunt aceste orase. Naturalizati si adaptati pana la egalizare in masa compacta a majoritarilor, etnicii dobrogeni au totusi o identitate si un suflet al lor, pe care si-l afirma nu numai in propria comunitate, ci si atunci cand isi prezinta obiceiurile, traditiile in fata majoritatii. Acest timbru unic, ca al unui vechi prieten, il simtim diferit la sarbatoare, cand el isi pune hainele traditionale, iar noi, pe ale noastre. El, salvari si voal de matase, noi, ie si marama de borangic. Asa i-am perceput pe tatarii si turcii musulmani din Constanta, care m-au invitat la marele lor Festival International al Portului, Dansului si Cantecului Popular, desfasurat recent. Diferiti. Nu stiam mare lucru despre specificul folclorului tatar, dar mai ales nu fusesem niciodata minoritar in majoritatea musulmana din incinta unei sali de spectacol, cum a fost cea a Casei de Cultura din Constanta. Timp de doua zile, tatarii au recreat istoria glorioasa a Hoardei de aur, cucerind Casa Sindicatelor de la est la vest, adica din spatele scenei pana la ultimul scaun din fundul salii. Expansiunea lor, sub forma asaltului de cantece sentimentale si dansuri gratioase, a tinut putin, insa intalnirea a lasat urme adanci. Si-am resimtit nu numai eu acest lucru, care m-am lasat voluntar cucerita de imperiul dansurilor tataresti din Dobrogea, Crimeea, Turcia, Bulgaria si Kazahstan, ci si sutele de etnici turci si tatari care au umplut sala ochi. Au aplaudat, au cantat, au plans unii dintre ei, s-au bucurat de lucrurile simple. Am avut norocul, sau poate soarta a vrut asa, ca sa ma asez de fiecare data, in sala, langa un membru al familiei Kemaledin din Constanta, care mi-a explicat cu inflacarare, uneori cu lacrimi in ochi, ce spun textele cantecelor sau ce semnificatie au miscarile dansatorilor. In genere, piesele muzicale au fost triste, patriotice sau de dragoste si au pomenit de campiile verzi si nesfarsite ale patriei natale, Crimeea, iar dansurile au intruchipat cand flori ce se deschid de sub voalurile turcoaicelor, cand ritualuri de nunta, cand lupte de barbati, cand un fel de intalniri ale fetelor cu baietii din sat. Marturisesc ca atmosfera de pe scena, chipurile artistilor, a celor cu ochii alungiti, coregrafiile ma faceau sa ma gandesc la granitele invizibile si civilizatiile diferite - de la mongoli, chinezi, rusi sau slavi, pana la turci - care strabat aceasta cultura. Ar fi frumos ca toti cei care isi pun intrebari legate de un neam sau altul, de o religie sau alta, sa-l cunoasca si sa-l inteleaga prin traditiile si obiceiurile, dansurile si cantecele lui, sa simta ritmul, vibratia si caldura sufletului unei etnii. Eu am aflat aceste lucruri “prin transmisiune directa”, dar si de la Gafar Ekrem, profesor de istorie in Medgidia care a regizat intregul festival.
Tatarului ii plac stepa, locul deschis, tarmul de mare

Interviu cu prof. Gafar Ekrem, regizorul Festivalul International al Portului, Dansului si Cantecului Turco-Tatar de la Constanta, editia a XVI-a

Domnule profesor, exista actiuni similare si in alte tari, festivaluri care sa-i reuneasca pe tatarii din toate regiunile unde traiesc?

Sunt festivaluri asemanatoare in Crimeea, patria bunilor si strabunilor nostri, pentru ca, trebuie sa va spun, toti tatarii din Dobrogea se considera nu numai cetateni romani de etnie tatara, ci si tatari crimeeni. De aceea, foarte des, in randul comunitatii noastre se intalnesc cuvintele Crimee sau crimeean. Pentru ca ne leaga un trecut glorios de Crimeea. Festivalul se afla la a XVI-a editie, eu am participat la toate, iar pe ultimele 11 le-am regizat. Anul acesta au venit 11 formatii din afara si 16 din comunitatea tatara din Romania, din cele 30 de filiale ale noastre. Este o modalitate prin care ne exprimam identitatea: prin port, cantec si dans.
Crimeea reprezinta legatura tatarilor dobrogeni, fireasca din punctul meu de vedere, mai ales ca sunt profesor de istorie, cu trecutul nostru. Mosii nostri au venit in valuri succesive, incepand de prin secolul XIV pana in timpul celui de-al doilea razboi mondial. Doar de sase editii incoace, festivalul este international si invitam formatii din Crimeea, dar si din Turcia, Bulgaria, Kazahstan. In general vin formatii din lumea turcica, am avut chiar ansambluri din Cipru, Kosova, Macedonia.

De ce au ales tatarii Dobrogea?

Fugeau din Imperiul Tarist si veneau aici, unde stapanea Imperiul Otoman. S-au asezat in Dobrogea pentru ca zona se aseamana ca relief si clima cu Crimeea si Asia Centrala. Tatarul, asa cum sunt eu si cum ii stiu pe tatari, are nevoie de spatiu. Lui nu trebuie sa i se limiteze privirea catre inainte, orizontul de un perete, de un munte, o padure. Lui ii plac stepa, locul deschis, tarmul de mare. In general, populatiile noastre turcice s-au asezat pe langa o mare, chiar daca ei nu sunt marinari prin excelenta, dar le place nesfarsitul, nu vor sa aiba nimic in fata care sa le ingradeasca libertatea.
Iar daca pana in 1990, tatarii mai plecau din Dobrogea, dupa aceea nu au mai facut-o. Sunt putine legaturi de rudenie intre tatarii de aici si cei din Crimeea, pentru ca nu a fost posibil ca ele sa fie intretinute, nu a existat comunicare. S-au uitat in multe cazuri pana si numele localitatilor de bastina ale mosilor nostri din Crimeea. Stiu, de exemplu, ca tatal meu se trage dintr-o familie care locuia pe langa Kerci. Familia mamei mele este din vestul peninsulei, Kezlen, din apropierea unui port, Efatoria. Am cautat locurile de bastina si n-am gasit neamul din care se trage mama, dar pe-al tatalui meu l-am gasit la 12 km de Kerci. Avea un nume extraordinar, Kidirlez, care este si numele unei mari sarbatori a tatarilor, celebrata in fiecare an la 6 mai. Ea marcheaza intrarea in vara.

Va rog sa ne vorbiti despre costumele artistilor turci si tatari nu numai din Romania, ci si din celelalte tari.

Desi exista o varietate extraordinara de culori, ne unesc motivele decorative, care sunt, de regula, florale si geometrice. Foarte rar se intalnesc cele zoomorfe. Insa culorile difera, nu se merge pe uniformizare. Dintr-un instinct format in noi mai curand din comunism incoace, copiii dintr-un grup au aceeasi culoare la rochii sau la camasi. Insa, in vechime, in echipa de artisti, costumele erau toate diferite. Practic, fiecare venea la sarbatoare cu ceea ce-i placea si avea. Poate ca este o mica pierdere a autenticitatii noastre, din punctul meu de vedere. Mi-ar fi placut ca fetele noastre, baietii nostri, cei care urca pe scena si reinvie traditiile prin cantec si dans, sa aiba aceasta posibilitate de a purta ce vor ei. Vorbim de culori, insa ca model si ca ornamentatie, care se fac din galben auriu, acestea raman. Broderiile de pe tinutele fetelor, in proportie de 90% sunt cu galben auriu. Este culoarea specifica femeilor, pentru ca la noi exista si o culoare specifica barbatilor. Galbenul auriu semnifica feminitatea, pe cand albul, argintiul simbolizeaza barbatia, virilitatea. Acest lucru este remarcabil, in special, in zona bijuteriilor. Femeile poarta aur, dar barbatii, prin traditie, poarta argint la inele, paftale, agrafe, brose. Este un metal mai rece, dar semnifica forta.

Exista multe asemanari la nivelul muzicii si al dansurilor in lumea turcica?

La dansuri, toate miscarile au o anumita semantica, spun ceva, pentru ca se evidentiaza prin acea gratie pur feminina care inseamna dansul pasarii de stepa, al lebedei de obicei. Miscarea lor nu este niciodata sacadata pe scena, fetele plutesc. Au aripile intinse, adica mainile intinse, iar degetele, o anumita tinuta asemenea unor pene. Barbatii intotdeauna sunt tepeni, cu privirea inainte, cu pieptul in fata si cu miscari bruste si dese. Spre deosebire de pasarea de stepa, ei reprezinta rapitorul de stepa, lupul, uliul, soimul, cel care este stapanul lumii. Isi intind bratele la 45 de grade, cu degetele putin in jos. Este zborul vulturului.
In lumea turcica, muzica este asemanataore. Ca este din Kazahstan, din Dobrogea, exista o unitate de tonalitate. Cantecele acestea se gasesc pe teritoriul anatolian, turc, dar se intalnesc si la noi, in Dobrogea.

Acesta este probabil cel mai mare eveniment anual al comunitatilor turco-tatare. Ce alte programe de promovare a culturii si identitatii organizeaza Uniunea tatara din Romania?

Avem 30 de filiale care se bucura de autonomie in functionarea lor. Fiecare desfasoara propriile evenimente pe plan local, cum sunt sarbatorile populare, nationale, religioase, in egala masura tataresti si turcesti, pentru ca, in Dobrogea, populatia tatara este si putin turcizata. Si-atunci tinem si sarbatorile populare ale tatarilor, dar si pe cele ale turcilor. Intr-un an sunt 52 de saptamani. Filiala Medgidia, filiala fondatoare a Uniunii Democrate a Tatarilor Turco-Musulmani, a avut anul trecut, in 2009, 68 de actiuni, deci mai mult de un eveniment pe saptamana la nivel de comunitate. Iar acestea se fac separat de organizatia tinerilor, a femeilor, de comisiile de cultura, de invatamant, sportive etc. Acum, luptele tataresti traditionale nu mai sunt doar ale noastre, ci ale tuturor dobrogenilor – campionii nu sunt numai tatari, ci si romani. Luptele tataresti sunt o reminiscenta in cultura noastra populara, ramasa de pe vremea hanatului Crimeei care avea in componenta sa si teritorii din zona Caucaz. Si se vad si azi, in dansurile de barbati, extrem de vivace, influentele culturii caucaziene. Nu fac parte din identitatea noastra, dar ele au devenit cu timpul o traditie. Veti vedea in spectacolele noastre o melodie care va este foarte cunoscuta: geamparaua dobrogeana. Aceasta este o melodie straveche tatareasca, ea nu este altceva decat kaytarma. O alta este melodia pe care romanii o cunosc ca pe Ciocarlia. Ciocarlia este adusa de noi din Asia Centrala, care se danseaza solo de o interpreta ce imita miscarile ciocarliei. Venind aici, romanii au preluat melodia si au facut-o romaneasca. (Trebuie sa subliniez un lucru: Ciocarlia este recunoscuta, si identificata ca atare, ca un cantec lautaresc romanesc, scris de Anghelus Dinicu, adaptat de George Enescu in Rapsodia Romana nr.1, si interpretat magistral de-a lungul anilor de Grigoras Dinicu, Gheorghe Zamfir si multi altii care au facut ca melodia sa devina celebra pe plan international; fiind cantata in nenumarate spectacole, la expozitii mondiale etc., Ciocarlia a capatat caracter de universalitate).

 
  Alte titluri din categoria "Cultura"



 
 CUPRINSUL REVISTEI
 NR. 19
 

  Actualitate


  Istorie

  Cultura

  Literatura

  Spiritualitate

  Interviu

  Caleidoscop

Arhiva revistei Drita / Prietenul Albanezului
| HOME | CINE SUNTEM | COMUNITATE | PRIETENUL ALBANEZULUI | GRUPUL SERENADA | EDITURA PRIVIREA | JURIDIC | CONTACT |

© 2006-2018
ASOCIATIA LIGA ALBANEZILOR DIN ROMANIA.
by Anadeea Advertising