Home : Arhiva revistei Drita / Prietenul Albanezului : Contact
HOME CINE SUNTEM COMUNITATE REVISTA DRITA GRUPUL SERENADA EDITURA PRIVIREA JURIDIC CONTACT
 
 
Prof. univ. dr. Nicolae Saramandu: Limba romana a luat nastere peste tot acolo unde a existat stapanire romana
Marius Dobrescu
 
Interviu, NR. 19 - Octombrie 2018
 



Ne-am cunoscut, domnule Nicolae Saramandu, cu multi ani in urma, pe vremea cand eu eram student la Tirana, iar dumneavoastra, un tanar cercetator, erati acolo in cadrul schimburilor culturale romano-albaneze.
Academia albaneza de-abia se infiintase, in 1972, iar eu eram la Tirana in 1973 printre primii invitati in urma unei intelegeri, a unui acord de colaborare stiintifica romano-albanez.

Va rog sa ne prezentati problema aromanilor, ca ramura a latinitatii rasaritene, in special a celor din Albania. De multe ori, din cauza informatiei insuficiente sau eronate, se face confuzie intre macedoromani si macedonenii slavi, problema care a dus la denaturarea rezultatelor unor recensaminte, cum a fost cel din 2011, cand ’’machidonii’’ au fost recenzati ca macedoneni. Acest lucru s-a intamplat din cauza ignorantei recenzorilor, dar si a celor care intocmesc astfel de chestionare. Doamna Matilda Caragiu-Mario­tea­nu spunea undeva ca aromanii ar fi con­ti­nuatorii populatiilor sud-est europene ro­manizate sau colonizate de romani. De fapt, cine sunt aromanii, domnule profesor?
Va multumesc ca m-ati invitat sa facem acest interviu. Este un arc peste timp. Cati ani au trecut din 1973, intre prima mea deplasare in Albania si ultima, recenta calatorie din 2017? Multi, dar, intre timp, am intreprins numeroase alte vizite si de aceea pot sa spun ca Albania a fost unul dintre domeniile lingvistice care m-au preocupat in permanenta. Am avut niste relatii foarte bune cu lingvistii albanezi, care, unii dintre ei, se ocupa si de dialectul aroman. Ce sunt aromanii? Aceasta intrebare si-au pus-o multi si ii preocupa pe multi in continuare. Eu nu cred ca exista o diversitate de raspunsuri. Aromanii sunt urmasii populatiei romanizate din Imperiul Roman de Rasarit, unde a luat nastere poporul roman cu cele patru ramuri ale sale: dacoromanii, aromanii, megleno­romanii si istroromanii. Aceasta este definitia pe care o gasim in cele mai autorizate surse, in recentul ”Tratat de Istorie a Limbii Romane”, publicat de Academia Romana, volumul al III-lea, si in celebra lucrare a lui Sextil Puscariu, ”Limba Romana”, care spune, citez aproape textual: “Limba Romana a luat nastere peste tot acolo unde a existat stapanire romana”. Aceasta este definitia pe care o gasim la Sextil Puscariu si care este cea mai cuprinzatoare, dincolo de diverse incercari de a-i duce pe aromani dintr-o parte in alta. Nu, acolo unde a existat stapanire romana a aparut si romanitatea sau, cum spunea un autor latin, “romanul unde pune piciorul acolo ramane”. Asta se spunea in antichitate despre romani. Nu stiu daca trebuie sa adaug ceva in plus la asta. Deci, aromanii sunt o parte a romanitatii orientale, devenita romanitate in secolele IX-X. In recentul ”Tratat de Istorie a Romanilor” se spune ca “poporul roman ia nastere in actuala configuratie in jurul anului 1000 si, teritorial, se intinde din nordul Romaniei pana in Pind”. Am citat textual din ”Tratatul de Istorie a Romanilor” editat de Academia Romana, continut care vine sa se suprapuna peste afirmatia lui Puscariu si care este aproape aceeasi definitie sub raport lingvistic. Eu prefer formularea lui Puscariu. Toti istoricii limbii romane s-au preocupat de acest aspect, incepand cu Densusianu, Philippide, Rosetti, dar, dupa parerea mea, definitia cea mai cuprinzatoare este aceasta si in intampinarea ei vine recentul ”Tratat de Istoria Limbii Romane”, care confirma aceasta continuitate a romanizarii. Inainte de patrunderea slavilor in Balcani se vorbeste despre un continuum romanicum. Din zonele de sud, de-acolo au pornit romanii romanizarea in secolul al II-lea i.Hr. Dupa cucerirea Macedoniei si Greciei, s-a ajuns ca tot ce se intindea la nord de teritoriile grecesti, populatii numite de ei barbari, traco-dacii, sa fie romanizati. Ultimele stiri despre traco-dacii din sudul Dunarii sunt din secolul al VI-lea. Acestea sunt sursele istorice pe care le-am publicat in cartea ”Romanitate orientala”, unde am rasfoit toate izvoarele istorice. Ultimii traci care-si mai vorbeau limba stramoseasca erau niste preoti atestati in secolul VI. Din secolul VI, tot ce era la nord de tinuturile grecesti era spatiu romanizat, acolo unde a aparut la anul 587 ”Torna, torna, fratre!”. Sunt si alte marturii evidente care arata ca populatia era romanizata.
Ce s-a intamplat ulterior, odata cu venirea slavilor, se stie, dar pana la venirea lor, limba romana, in acord cu opiniile tuturor lingvistilor, era formata; structura ei, care este o structura latina, romanica, in elementele esentiale, era cristalizata inainte de slavi, care n-au modificat morfologia si nici fonetica intr-o mare masura. Aceasta este opinia la care eu ma raliez si pe care o sustin. Unii lingvisti considera ca aportul slav a fost important, dar nu intr-un fel in care sa modifice structura latina si romanica a limbii romane, ce se integreaza organic in familia limbilor romanice.

Pentru ca ati pomenit de cele patru subramuri ale limbii romane, ale romanitatii noastre, este important de stiut care sunt asemanarile si diferentele dintre aceste dialecte?
Inainte sa va dau un raspuns, il citez din nou pe Puscariu aproape cuvant cu cuvant: “Tot ce se gaseste specific in limba romana si tot ceea ce separa limba romana de celelalte limbi romanice intalnim in toate aceste patru dialecte”. El defineste foarte simplu si foarte clar unitatea organica a celor patru dialecte, care, cu timpul, se diferentiaza. Diferentierea consta in trasaturi fonetice, in primul rand, apoi in structura morfologica, care este structura de baza, scheletul unei limbi, apar noi unitati lexicale ca urmare a contactului cu alte populatii, sunt imprumutate cuvinte pe care nu le ai, realitati pe care nu le ai s.a.m.d. Deci, aceasta structura organica, originara, este comuna tuturor dialectelor limbii romane.

Aromanii din Albania s-au concentrat in jurul Korcei si satelor din jurul acestui oras din sud-estul Albaniei, la Fier si mai jos, la Vlora. Ei ar fi avut in secolele XVII – XVIII o dezvoltare formida­bila, ajungandu-se ca Moscopole, centrul lor urban, sa devina al doilea oras din Imperiul otoman, dupa Constantinopol, ca numar de populatie si importanta, depasind chiar si Atena.
Dati-mi voie sa citez in latina un text despre Moscopole, un text luat dintr-o sursa istorica aflata in Arhivele Statului din Budapesta. Textul a fost publicat in ”Convorbiri literare” de Gheorghe Alexici, in 1903, si a fost reprodus de Pericle Papahagi in 1909, in ”Scriitori aromani”. Ce gasim in acest text scris in limba latina despre Moscopole? “Moscopolis sita est in Macedonia confinis Albaniae urbs amplissima…”. Urbs amplissima! Textul este foarte mare, foarte amplu. Eu, sa va spun sincer, nu am nimic cu alte orase care au devenit capitale ale tarilor balcanice, dar, la data respectiva, intr-adevar, Moscopolis era, asa cum ati prezentat si dvs., unul dintre cele mai importante orase ale Imperiului. Avea cateva zeci de mii de locuitori, daca judecam dupa numarul de biserici, 40, din care au mai ramas doar 11.
Aromanii sunt cei mai multi in Albania, acesta este adevarul, in Korcea si imprejurimile ei. In apropiere de Korcea, la 18 kilometri, se afla Moscopole. Este o zona de concentrare a aromanilor, iar orasul Korcea era si este si acum un oras infloritor, unde civilizatia occidentala a patruns repede. Dar aromanii nu se gasesc numai in jurul orasului Korcea, aromanii sunt raspanditi in toata jumatatea sudica a Albaniei, in zona numita toska, dar, dintre aromani, multi sunt farseroti. Sunt cei mai raspanditi pentru ca au fost cei mai atasati de ocupatia lor traditionala, pastoritul. Totusi sa nu exageram rolul pastoritului, pentru ca vom vedea ca ei n-au fost numai pastori. In ceea ce priveste pastoritul, au strabatut spatiile cele mai mari. Adica, daca luam locurile de iernat, coborau din Nijopoli, un sat din Bitolia, pana jos, la Corint si Missolonghi. Acolo, in jurul golfului Corint, sunt atestati de catre bizantini in zona pe care ei o numeau Vlahia mica, Vlahia Mare fiind Pindul. Sau langa Acarnania si Etolia, care sunt provincii la sudul Epirului si al Tesaliei, unde si-au stabilit locuri de pastorit pe o distanta de 400 de kilometri. De la est la vest, ieseau pe malul Adriaticei si Egeei, poposeau la Katerini, la Volos si in Tesalia, unde multi dintre ei au ramas in locurile de iernat si unde istoria asezarii granitelor in Balcani i-a impiedicat de multe ori sa faca transhumanta, ramanand acolo unde i-a apucat stabilirea granitelor. Si astazi gasim sate de farseroti langa Volos si Katerini.
Exista trei forme de pastorit: transhumanta, seminomadism si nomadism. Unii spun ca ei ar fi practicat nomadismul, ceea ce inseamna ca nu au avut niciodata o asezare, lucru ce s-a intamplat in anumite vremuri cu farserotii, in sensul ca isi faceau colibe, le distrugeau si mergeau mai departe. Insa cele mai multe sate ale lor sunt cu asezare fixa si plecau numai iarna, impreuna cu toata familia. Transhumanta are loc cand schimbi numai pastorii, fara a schimba asezarea. Aromanii din Pind nu mai practicau demult transhumanta, numai cei din Sanmarina si Veria mai plecau. Cei din Metsovo nu mai practica acest sistem, sunt stabili. Ei sunt cei mai numerosi, dar nu trebuie sa vedem in farseroti, in aromani, o populatie exclusiv de pastori, de ciobani colindand cu oile prin Balcani. Este adevarat si asta, dar e adevarat ca au infiintat si Moscopole, iar cei care au plecat din Moscopole la Budapesta au de­venit baroni. Familiile Sina, Gojdu, Saguna, Grabovski erau familii de oameni cu bani, care au ajuns sa-l finanteze chiar pe imparatul Austriei. Cine a fost la Budapesta a vazut celebrul ansamblu de scoli, biserici, camine pentru copiii romanilor ortodocsi din Imperiul Austro-Ungar intemeiat de Emanuil Gojdu, care si-a lasat intreaga avere pentru educatia tinerilor de rit ortodox. Scriitorii din Moscopole isi publicau cartile la Venetia si Viena, aveau legaturi comerciale si intelectuale peste tot. In randul aromanilor se stabilise o ierarhie, printre ei erau toate paturile sociale reprezentate. Ceea ce s-a intamplat cu acesti aromani din Moscopole, care s-au raspandit in cele patru zari, arata ca aveau o structura sociala foarte bine consolidata. Vreau sa mai dau un nume de farserot, dirijorul Herbert von Karajan, care a fost Caraiani. Si dupa fizionomie parea aroman, avea un profil de balcanic.

Situatia infloritoare a Moscopolei a atras si dusmania musulmanilor din jur. Se spune ca insusi Ali Pasa de Ianina a fost orbit de furie si invidie vazand bogatia moscopolenilor. Prima data, localitatea a fost atacata in 1769, apoi in 1788 orasul a fost ars si distrus. Un prieten din Korcea imi povestea ca, dupa moartea lui Enver Hogea, deci dupa 1985, cand aparuse o oarecare deschidere in societatea albaneza si partidul nu mai era la fel de vigilent, in Albania au inceput sa apara turisti austrieci. Acestia veneau la Moscopole, isi asezau corturile pe camp, iar cand plecau, in urma corturilor ramaneau niste gropi ciudate. Tarziu, Securitatea albaneza a aflat ca turistii respectivi veneau cu hartile vechi de la o mie sapte sute si ceva si sapau pe locurile unde stramosii lor isi ingropasera averea.
Eu cred ca e plauzibila povestea. Nu puteau sa plece cu toata averea dupa ei, trebuiau sa para­seasca tinutul atacat de musulmani in mare graba. Era un dezastru acolo si unii, neapucand sa-si transfere banii in bancile straine, isi ingropau galbenii in locuri pe care sa le stie numai ei.

O sa ma opresc putin la Apostol Margarit, la cel care a fost inspectorul general al scolilor si bisericilor din Balcani, omul care a contribuit in mod decisiv la infiintarea invatamantului in limba romana in Balcani. Epoca lui Apostol Margarit, care a coincis cu epoca de dezvoltare a Romaniei lui Carol I, de la sfarsitul secolului al XIX-lea, a consemnat o crestere a numarului scolilor si bisericilor din Balcani. Este cu totul diferit fata de ceea ce se intampla astazi, cand statul roman este oarecum neputincios in aceasta privinta, iar noua biserica a aromanilor din Korcea, inceputa in 1995, nu este nici acum terminata. Cum il vedeti pe Apostol Margarit?
Evident ca a avut un rol decisiv in construirea scolilor si a bisericilor. Dar, in legatura cu aceasta opera, care s-a efectuat in timpul regelui Carol I, cand Romania a facut enorm pentru fratii din Balcani, vreau sa spun cateva lucruri despre ceea ce se cheama constiinta romaneasca. Pornesc de la o recenta manifestare stiintifica la care am fost de curand, la München. Era o conferinta internationala despre ceea ce nemtii numesc Landromania, adica romanitatea de la margine – Galicia, Portugalia si Romania – unde m-am intalnit cu colegi austrieci, germani, printre care si dl. Michael Metzeltin, membru de onoare al Aca­demiei Romane, si surpriza mea cea mare a fost ca acest specialist neamt, pe care-l cunosc foarte bine, a tinut o comunicare in care a citit o scrisoare veche dintr-o colectie din secolul al XIX-lea ce apartinea unei familii din Baiasa, asezare de aromani unde nu a fost scoala romaneasca. In aceasta, expeditorul ii scria fratelui sau, care era stabilit in Romania, in limba romana. Ei m-au intrebat pe mine cum a fost posibil ca la Baiasa (Grecia), unde nu a fost scoala romaneasca, barbatul respectiv sa scrie romaneste. Acel baiat invatase de drag limba romana, fara probleme, din carti si nu i-a fost greu. Le-am raspuns colegilor mei lingvisti ca nu este vorba despre nicio propaganda romaneasca, caci ce propaganda romaneasca putea avea loc in Imperiul Otoman? Aceasta inflorire a invatamantului si a slujbei in limba romana, la aromani, in Balcani in general, venea in intampinarea unor manifestari pe care aromanii le avusesera independent de actiunea Romaniei. Si revin la ceea ce numesc acum Moscopolis après Moscopolis, parafrazand celebra carte a lui Iorga Byzance après Byzance, adica mostenirea Mosco­polei. Subliniez ca tinerii aromani, imediat ce au ajuns la Viena si la Budapesta, au incercat sa faca o limba literara comuna romanilor nord si sud-dunareni. Mihail Boiagi scrie o ”Gramatica” in care, raspunzandu-i unui Neofit Duca, ce interzicea introducerea limbii romane in biserica si in general in invatamant, spune asa textual: “Hotentoti de-ar fi romanii (se referea la toti romanii) si tot au dreptul sa se instruiasca in limba lor materna, parinteasca”. Boiagi scria o ”Gramatica” cu litere latine, intr-o vreme cand in Principate alfabetul chirilic inca nu se schimbase. Daniil Moscopoleanul, caruia i se spunea Misiodacul, a scris o carte intitulata ”Invataturi introducatoare”. (Cartea lui Daniil Moscopoleanul prezinta primele texte in dialectul macedoroman, volumul incercand si reusind in mare masura sa trezeasca constiinta nationala la macedoromani. n.n.).
L-am intrebat odata pe profesorul Eugen Coseriu daca intre romanii sud si nord-dunareni au existat contacte si constiinta de neam. Da, a spus el, si mi-a dat exemplul lui Cucuta, care era protopop la colonia ortodoxa din Poznan, in Polonia, trimis sa slujeasca acolo pentru enoriasii care erau toti aromani. Iar Cucuta le-a intocmit si un manual de aromana. Deci aceste contacte au existat mereu, iar literatura de specialitate este plina de astfel de constatari. Ultimul cronicar bizantin din secolul al XV-lea, Laonic Chalcocondil, spune textual, chit ca dupa intrarea Balcanilor sub turci literatura bizantina dispare: “Avem aici vlahi, la sudul si la nordul Dunarii, si vorbesc toti la fel si au aceleasi obiceiuri si unii si altii, si au limba romanilor. Si nu pot sa zic daca ei au venit aici sau noi ne-am dus acolo”. Deci aceasta constiinta a originii romane exista in secolul al XV-lea. Si a existat, pentru ca cine merge in Albania poate sa vada numeroase vestigii romane, la Apollonia, de exemplu, la Durrës, la Butrint, toata Albania este plina de vestigii romane. Deci aromanii din Albania stiu ca pe aici au venit stramosii nostri si nu cred ca au citit prin carti. Au aceasta constiinta a romanitatii si a romanitatii, despre care a scris Manuela Nevaci in cartile sale.

Stiu ca, de curand, Societatea de cultura macedoromana a organizat o intalnire intr-un cadru distins, cu slujba religioasa la Biserica Mavrogheni din Bucuresti, unde a fost evocata Iradeaua din 1905, emisa de sultanul Abdul Hamid al II-lea, prin care s-au dat anumite drepturi populatiei aromane. A fost si o reactie la pozitia critica, de multe ori ostila, a clerului si a statului grec la adresa aromanilor?
A fost, sigur ca a fost, dar in ciuda acestei reactii, aromanii si-au castigat dreptul de a-si organiza invatamantul si biserica, de a fi alesi in administratia locala. Dar pentru ca ati vorbit despre aceasta Iradea, poate ca ar trebui sa lamurim un lucru pentru a respecta adevarul istoric. Aceasta Iradea s-a obtinut prin stradaniile Romaniei, ale Guvernului roman, ale regelui Carol I. Iar reprezentantii nostri la Constan­tinopol, Batzaria si Misa, erau recunoscuti ca Rum Millet, adica o populatie care vine, in principiu, de la Roma. Deci sa nu ne amagim, daca este o zi a aromanilor, ea este ziua in care ei au fost recunoscuti, cu sprijinul statului roman, al lui Carol I, ca romani. Si daca noi am sarbatorit-o la 10 mai, in loc de 23, cum este sarbatorita de altii, din documentele de epoca rezulta ca nu a fost intamplator faptul ca Abdul Hamid al II-lea, ultimul sultan, a semnat Decretul pe 9 mai si l-a publicat pe 10. A facut asta ca sa-i faca placere regelui Carol. Era ca un omagiu, ca o recunoastere a eforturilor facute de Romania si de aceea noi zicem ca pe 10 mai trebuie sa sarbatorim aceasta Iradea.
Doamna prof.univ.dr. Adina Draghicescu a scos doua volume foarte importante despre scolile roma­nesti si bisericile romanesti din Balcani, despre Apostol Margarit si activitatea lui. Dupa 1944, aceasta problematica a fost abandonata de catre statul roman, dupa principiul cunoscut al “neamestecului in treburile interne ale fratilor socialisti”, desi regii nu erau socialisti. Dar, practic, era cam imposibil dupa razboi sa continue invatamantul, atata timp cat aici se instaurase un regim comunist, iar in Grecia nu era un astfel de regim. Iar Grecia a fost, de bine de rau, singurul stat care nu a inchis scolile in perioada interbelica. Scolile romanesti si liceul de la Grevena, de pilda, unde a invatat si Theodor Mihadas, au functionat pana in 1945. In celelalte state s-au inchis, dar grecii le-au lasat sa functioneze. Din 1945 nu s au mai putut trimite manuale din Romania in diaspora. S-ar parea ca Romania a renuntat la unele dintre proprietatile ei de acolo, care erau fie cumpa­rate, fie construite pe banii ei. Ulterior, ele au fost pierdute, iar invatamantul si slujbele religioase nu s-au mai putut face in limba romana.

In anii 1970, cand am fost eu acolo, exista aceasta opinie, cum ca in conducerea statului albanez si a partidului existau o multime de aromani, care fusesera cooptati de partid si promovati. Cu toate acestea, colegii mei aromani se fereau sa vorbeasca cu mine in dialect, fiindu-le probabil frica sa se exprime in limba de acasa. Multa vreme, pana anul trecut, minoritatea aro­mana din Albania a fost considerata o minoritate lingvistica si culturala. De curand, insa, Parla­mentul albanez a aprobat o lege a mino­ritatilor, unde una dintre aceste minoritati este recu­noscuta ca fiind cea aromana. Este Legea nr. 97 din 2017, aprobata de Parlamentul Albaniei conform cerintelor Uniunii Europene, o lege pentru protectia minoritatilor nationale printre care se numara si comunitatea aromana. Aceasta lege este un pas important inainte pentru promo­varea si protectia acestei comunitati.
Da, stim cu totii asta, anul trecut am participat la o frumoasa manifestare stiintifica organizata de Aca­demia Albaneza de Stiinte, dedicata Moscopolei ca centru al renasterii culturale in Balcani, pentru ca anul trecut s-au implinit 150 de ani de la distrugerea Moscopolei si, cu acel prilej, noi, romanii care eram acolo, am multumit autoritatilor pentru faptul ca aromanii au fost recunoscuti ca minoritate nationala. Si, daca stiu eu bine, in lege se spune despre Romania ca ar fi tara inrudita, tara mama sau cam asa ceva, ceea ce este foarte important, pentru ca ei pot primi acum sprijin oficial din partea Romaniei.
Din cate stiu eu au fost consultati unii academicieni albanezi, carora li s-a cerut parerea despre ce sunt aromanii (pentru ca si acolo sunt influente din partea statelor vecine), iar acesti savanti, citind si citand din surse autorizate, au aratat ca aromana este un dialect al limbii romane, ca are aceasta inrudire veche cu Romania si s-a tinut cont de aceste pareri. Nu i-au considerat nici separati de romani, nu i-au facut nici greci, nici slavi, i-au integrat in marea masa a roma­nitatii si a romanitatii. Au gasit literatura stiintifica straina de specialitate, incepand cu Weigand, cu Tunman (de fapt toata romanistica germana este importanta, pentru ca nemtii au fost primii care au descins in Balcani), care a sustinut aceasta declarare a aromanilor ca minoritate nationala. Daca noi vrem sa prezentam altfel lucrurile, ne priveste, dar acolo a invins acest punct de vedere stiintific al legaturii intre aceasta populatie din Albania si poporul roman din Romania.

Daca, in Albania, aromanii sunt recunoscuti acum ca minoritate, in Romania cum ar trebui sa i consideram? Stiti bine la ce ma refer, la cele doua curente si la cele doua tabere concurente.
Acum eu va pun o intrebare teoretica. Si eu sunt unul dintre reprezentantii familiilor de aromani care s au stabilit in Romania. Bunicul meu, cu tatal meu de varsta scolara, familia mamei, de asemenea, care au venit separat in Romania, facusera scoli romanesti acolo. Taica-meu si alte rude facusera scoli grecesti, dar mama invatase la scoala romaneasca si ei toti au semnat in tara ca sunt romani. Cum poate un nepot sau un fiu al unui parinte care a semnat asa ceva sa se dezica? Imposibil. Li s-a dat cetatenie de la o zi la alta, ceea ce nu se obisnuia in perioada interbelica, plus zece hectare de pamant in Dobrogea, de familie. Pentru mine este o surpriza ca urmasii unora dintre acei oameni care au profitat de aceste drepturi sa se dezica de legamantul stramosilor lor. Nu stiu cum a putut aparea aceasta idée, ca nepotii si fiii celor care s-au declarat romani, care au suferit in Balcani pentru ca aveau aceasta constiinta, ar fi altceva. Va dau un singur exemplu, al parintilor mei care sunt din Livezi, de langa Salonic. Acolo, in documentele de arhiva, scrie ca cinci persoane cu numele Saramandu au fost executate pentru ca se impotriveau autoritatilor care voiau sa le schimbe etnia si asa mai departe. Si sunt atatea familii din Balcani care au suferit din acest motiv. Daca acum cineva nu se mai simte roman si-si reneaga parintii si bunicii, poate s-o faca.
Activitatea pe care au desfasurat-o scriitorii aro­mani originari din Moscopole a fost o prima mani­­festare a sentimentului alteritatii. Cand Daniil sau Cavallioti dadeau acele glosare in greaca ce voiau sa spuna ca nu sunt grec, eu sunt vlah, era o mani­festare a vointei lor de a nu fi confundati cu o singura natiune pe baza de religie. Pe teritoriul Albaniei a fost descoperita, de catre presedintele Uniunii Scriitorilor, prin anii ’50 ai secolului trecut, prima inscriptie in dialectul aroman, faimoasa gravura in lemn de la manastirea Ardenita (Ardenica). Inscriptia de pe cele patru laturi era in latina, in aromana, in albaneza si in greaca. Va citez textul din anul 1731 in aromana: “Virgira Maria, (virgo, virginem, adica Fecioara), muma a lu Dumnedzeu, oara (oara este frumosul verb latinesc orare cu sensul de a se ruga) oara pre noi, pecatosii (roaga-te pentru noi pacatosii)”. Asta pe teritoriul Albaniei, la manastirea Ardenita. Din pacate, cand am mers acolo, preotul din Ardenita nu a putut sa-mi arate aceasta gravura si nimeni nu stie ce s-a intamplat cu ea. Dar a fost vazuta de Shuteriqi (Dhimitër Shuteriqi- 1915-2003, scriitor albanez n.n.), a fost trimisa in Romania, textul interpretat si publicat. Tot acolo, in acest mediu, a aparut si prima colectie de texte religioase, descoperita la Ohrida, pentru ca populatia roma­neasca de aici provine din zona Struga, Beala de Sus, Beala de Jos, in apropiere de granita cu Albania, si din faimoasele asezari Vlahova, Shipska, toate in apropiere de Moscopole.
Dupa 1990, aromanii au fost preocupati de numarul lor, de cat de mare este aceasta comunitate in Romania, in Albania, Macedonia si Grecia, pentru ca nu ne putem lua dupa recensaminte. Eu ma iau dupa enciclopediile straine si cea mai concludenta, dupa mine, este ”Brockhaus”, pentru ca nemtii mi se par cei mai seriosi. Ei dadeau acolo, si puteti sa cititi, inca de acum 20-30 de ani, 400.000 de aromani in Balcani, cifra care concorda oarecum si cu ce spunea Capidan, ca sunt intre 300.000 si 600.000. La Weigand gasim un numar foarte mic, de 150.000, pentru ca Weigand i-a numarat numai pe aceia din localitati rurale, a uitat ca mai sunt si prin orase, ca mai sunt si vorbitori pasivi. In Serbia sunt putini, sunt mai raspanditi, nu exista o masa compacta. Dar multi s-au repliat la Belgrad, insusi marele dramaturg Branislav Nušić se stie ca era de origine aromana si l chema Nushi.
Dar sa revin la numarul aromanilor din Albania. Am intalnit si cifre oficiale, in aceste documente ei sunt cam 200.000.

Este amenintat dialectul aroman cu disparitia?
Ca un raspuns general, toate dialectele care sunt in situatia dialectului aroman, in principiu, sunt ame­nintate. Depinde de vorbitori, in primul rand, de felul cum actioneaza cultural, cum cer sprijin s.a.m.d., daca acesta poate sa supravietuiasca sau nu. Si cred ca sarcina asociatiilor care se ocupa de aromani este sa se straduiasca in asa fel ca aromanii sa nu dispara. Eu va spun din interiorul comunitatii, vorbesc dialectul si in casa si cu parintii, si cu Matilda Caragiu vorbeam, am facut un manual impreuna etc., deci eu nu cred ca va disparea. In cadrul casatoriilor mixte e mai greu sa se pastreze. Cand insa ies din comu­nitate, nu imi mai dau seama care va fi viitorul acestei comunitati. Dar sa nu fim asa de pesimisti cum a fost Tache Papahagi, cu care m-am si certat si care, in prefata la editia intai a ”Dictionarului dialectului aroman. General si etimologic” din 1963, la prima propozitie care deschide prefata incepea cu “Secolul XX este secolul stingerii aromanilor”. El se izolase aici, la Bucuresti, si nu mai avea contacte directe, dar iata ca aromanii nu au disparut nici in secolul XX, nici in secolul XXI.

 
  Alte titluri din categoria "Interviu"



 
 CUPRINSUL REVISTEI
 NR. 19
 

  Actualitate


  Istorie

  Cultura

  Literatura

  Spiritualitate

  Interviu

  Caleidoscop

Arhiva revistei Drita / Prietenul Albanezului
| HOME | CINE SUNTEM | COMUNITATE | PRIETENUL ALBANEZULUI | GRUPUL SERENADA | EDITURA PRIVIREA | JURIDIC | CONTACT |

© 2006-2018
ASOCIATIA LIGA ALBANEZILOR DIN ROMANIA.
by Anadeea Advertising