Home : Arhiva revistei Prietenul Albanezului : Contact
HOME CINE SUNTEM COMUNITATEA ALBANEZA PRIETENUL ALBANEZULUI GRUPUL SERENADA EDITURA PRIVIREA CONTACT
 
 
Eminescu si cultura franceza
I. Parscoveanu
 
Cultura, NR. 152 - Iunie 2014
 
Daca influenta culturii germane asupra lui Mihai Eminescu este recunoscuta de toti exegetii, nu acelasi lucru se intampla cand este vorba de cultura franceza, unii contestand faptul ca poetul nostru national ar fi cunoscut limba si cultura Frantei.


Ovid Densusianu considera ca Eminescu si-a manifestat ,,de multe ori sentimentele lui cu totul ostile literaturii si culturii franceze”, iar in privinta scriitorilor francezi nu se vede ,,o inraurire hotaratoare”. Garabet Ibraileanu contesta orice influenta serioasa asupra poeziilor clasice ale lui Eminescu, iar Tudor Vianu mentioneaza unele teme intalnite la Eminescu si Proudhon sau Victor Hugo (contrastul dintre viata incovoiata de munca si suferinta a poporului si viata desfasurata in voluptate a clasei stapanitoare), precum si la A. de Musset (resentimentul iubirii inselate). Primul care sustine cu tarie influenta franceza asupra lui Eminescu este N. I. Apostolescu, in anul 1904: ,,Eminescu n-a imitat insa numai poeti germani sau opere venite numai dintr-o asemenea parte. El a cunoscut si imitat si opere franceze, si aceasta de la o anumita data”.
Alexandru Vlahuta spune ca Eminescu ,,poseda foarte bine germana, franceza si latina si pe cat se pare avea cunostinte solide si de greaca”.
Multa vreme s-a apreciat ca Mihai Eminescu era un inamic al filofrancezilor, socotindu-se in mod eronat pozitia lui antiliberala si sarcasmul cu care ii critica pe liderii acestui partid, frantuziti si plini de ifose pariziene. Mitul antifrancez eminescian se destrama analizand opera marelui poet, in care criticul obiectiv descopera nu numai accente ale romantismului german, care i-au conferit ritm si rigoare scrierii, dar si ample influente ale culturii franceze, precum si filoane puternice din lecturile operelor lui Theophile Gautier, marele romancier parizian, care i-au generat patos in exprimare si feerie in imagini.

Vorbea limba saloanelor bucurestene

In urma cu cativa ani (in 2001), au aparut, ca donatie dintr-o colectie particulara, o serie de scrisori inedite ale lui Mihai Eminescu, in care acesta isi destainuie afinitatea fata de cultura franceza, ascunzand dorinta refulata a unui contact personal direct cu cultura franceza, in Parisul, capitala a literatilor si artistilor secolului al XIX-lea, care atragea ca un magnet tot ce avea mai valoros cultura europeana. Eminescu vorbea si scria fluent frantuzeste. O arata limpede colectia de scrisori inedite, in care el se adresa si isi nota gandurile, nu in germana sau romana, ci in franceza. Era, de altfel, limba saloanelor bucurestene pe care le frecventa ca invitat al “lumii bune” de politicieni si bogatasi.
In imprejurarile in care s-a dezvoltat literatura romaneasca in secolul al XIX-lea, Eminescu nu putea sa ramana izolat. Influenta franceza a fost puternica la noi. Tinerii romani faceau studii in Franta, exilatii de la 1848 au plecat in aceeasi tara, tot de acolo veneau profesori in Principate, trupele de teatru aveau in repertoriul lor piese frantuzesti, se faceau traduceri din literatura clasica franceza, se citeau ziare si reviste din Franta.
Influenta franceza la Mihai Eminescu nu poate fi incadrata intre date anumite, ci are loc pe intreaga perioada a activitatii sale, avand manifestari inegale.
Un prim contact al lui Eminescu cu teatrul francez l-a avut pe cand era sufleur al trupei lui Pascaly. Repertoriul acestei trupe teatrale, ca si cel al altor trupe din Moldova si Tara Romaneasca, era alcatuit din traduceri de piese franceze, unele din ele fara valoare literara. Cand Eminescu se afla la Iasi, pe scena Teatrului National se prezentau piese de Dumas, Al. Duval, Delavigne.

L’Indépendance roumaine

Mihai Eminescu a cunoscut literatura franceza si prin intermediul traducerilor in limba germana. In secolul al XIX-lea a inceput seria traducerilor germane din operele scriitorilor francezi: Lamartine, Musset, E. Sue, Dumas-tatal, Hugo, Flaubert, Zola.
Ion Slavici vorbeste despre deosebita simpatie a lui Eminescu pentru J.J. Rousseau, pe care il citeau impreuna la Viena, unde citise si ,,Dialogurile” lui Platon in limba franceza. Alti scriitori francezi cunoscuti de Eminescu sunt: Corneille, Racine, Cyrano de Bergerac, Pascal, Voltaire, Michelet, Descartes, Montaigne, Montesquieu, Diderot, Balzac, Sardou, Ponson du Terrail si altii.
In ,,Avatarii faraonului Tla”, Eminescu cultiva fantasticul savant, in maniera exotico-pasionala a lui Th. Gautier. De altfel, il si citeaza pe Gautier, de care se simte apropiat.
Presa e o alta posibilitate de a intra in contact cu limba franceza. Cand scria la ,,Timpul”, citea ziarul ,,L’Indépendance roumaine”, caruia ii raspundea discutandu-i parerile, polemizand si traducand fragmente publicate acolo. De asemenea, folosea cuvinte si expresii frantuzesti in articolele sale si traducea texte pentru articolele de fond. A citat in franceza fragmente din Tratatul de pace incheiat la San Stefano (1880).

Frantuzul nu e mai cu cap decat noi

Cand discuta, ca ziarist, chestiuni de politica externa, se documenta din publicatii si carti frantuzesti. Cunostintele lui Eminescu nu se marginesc doar la literatura franceza, ci el cunoaste si doctrina politica, regimul parlamentar sau bugetele franceze, pe care le compara cu cele romanesti. Fiind un bun cunoscator al vietii politice si culturale frantuzesti, Eminescu face comparatie cu starile de la noi. A aprofundat starile de lucru din Franta, pe care uneori le combatea, dar de cele mai multe ori le aproba si le dadea exemplu contemporanilor. Cunoaste bine si magistratura franceza. Intr-un articol de fond isi exprima simpatia fata de magistratii parchetului din Versailles, care au demisionat, ca sa nu aplice deciziile privitoare la aplicarea legilor vechi, neabrogate, impotriva congregatiilor bisericesti.
In articolul ,,Paralele economice”, Eminescu e de parere ca frantuzul nu e mai cu cap decat noi, dar se pricepe sa faca bani din materia prima, pe cand noi nu ne pricepem la asta. Scriind despre proiectul de infiintare a unei banci romanesti, numita ,,Credit mobiliar”, ziaristul Mihai Eminescu arata ca aceasta nu poate avea o baza materiala solida si citeaza un exemplu din istoria creditului mobiliar francez.

Francia de astazi, in politica ei in afara, nu mai este Francia lui Napoleon III

Profundele sale cunostinte despre istoria Frantei au ecouri in versurile sale: „Acolo la Nicopole e floarea Frantei” (varianta la ,,Scrisoarea III”). Ultimul episod din poemul „Memento mori” e dedicat Revolutiei franceze. Expresia acestei explozii vulcanice este „tigrul Robespierre”. E evocat si Napoleon, Cezarul care reprezinta in opera lui Eminescu un mit central si asupra caruia revine in variantele „Odei (in metru antic)”. Napoleon concentreaza gandirea veacului.
In articolele sale politice pomeneste mereu numele unor ilustre personalitati din vechea istorie a Frantei: Richelieu, Turgot, Mirabeau, Robespierre, Babeuf iacobinul si Bonaparte. Situatia politica din Franta ii este extrem de familiara si scrie, in ,,Curierul de Iasi” din 29 oct. 1876: ,,N-are cineva decat sa priveasca la Francia de astazi pentru a constata ca ea, in politica ei in afara, nu mai este Francia lui Napoleon III”.

N-avem bucurie de tinerimea ce studiaza la Paris

Eminescu s-a dovedit a fi un cunoscator si al invatamantului si al artelor din Franta. El considera ca acolo unde nu se cultiva artele, nu exista industrie. In Franta nu e criza economica, deoarece artele frumoase s-au pus in interesul industriei.
Atacand proiectul lui Vasile Conta despre instructie, deoarece voia sa se scoata limbile clasice din licee, Mihai Eminescu face o paralela intre invatamantul francez, cel german si cel romanesc. El constata inferioritatea scolilor noastre: ,,Poporul nostru a ramas nepasator la reformele grecesti, rusesti, frantuzesti si nu-si da nici azi bucuros copiii la scoala, pentru ca simte ce fel de scoli avem”. Eminescu are o atitudine plina de rezerve fata de tineretul frantuzit: ,,N-avem bucurie de tinerimea ce studiaza la Paris. E azi invederat pentru oricine ca tinerii care-si fac educatiunea acolo, intorsi in tara, sunt de o remarcabila sterilitate intelectuala si, in schimbul unei stiinte cat se poate de putine, vin cu pretentii exagerate, cu trebuinte insatiabile cu totul disproportionate cu puterile de productiune a poporului nostru…” (,,Curierul de Iasi”).

Doua citate din opera lui Eminescu si a lui Lamartine, care releva parerea celor doi poeti despre glorie, ilustreaza apropierea scriitorului roman de literatura si cultura franceza:

,,Gloria-i inchipuirea ce o mie de neghiobi
Idolului lor inchina…”
(M. Eminescu, Scrisoarea II)

,,Qu’ est.ce que la gloire? Un vain son répété,
Une dérision de notre vanité.”
(A. de Lamartine, Pourquoi mon ame est-elle triste?)

 
  Alte titluri din categoria "Cultura"



 
 CUPRINSUL REVISTEI
 NR. 152
 

  Editorial


  Actualitate

  Istorie

  Cultura

  Literatura

  Ethnos

  Spiritualitate

  Diaspora

  Caleidoscop

Arhiva revistei Prietenul Albanezului
| HOME | CINE SUNTEM | COMUNITATEA ALBANEZA | PRIETENUL ALBANEZULUI | GRUPUL SERENADA | EDITURA PRIVIREA | CONTACT |

© 2006-2014
ASOCIATIA LIGA ALBANEZILOR DIN ROMANIA.
by Anadeea Advertising