Intensificarea miscarilor patriotice in diaspora albaneza in perioada 1896-1908 Cresterea in intensitate a miscarilor antiotomane din Albania, in ultimii ani ai sec. al XIX-lea si inceputul sec. al XX-lea, a condus la o activizare fara precedent a societatilor patriotice din comunitatile albaneze ale exilului si la o diversificare a activitatii lor. Operand in conditii favorabile de legalitate, patriotii albanezi au transformat aceste colonii in veritabile agentii pentru raspandirea ideilor independentei nationale.

In acest context, un rol important au continuat sa joace comunitatile din Romania si Bulgaria, ai caror membri erau stabiliti aici fie din motive de ordin economic, fie din cauza problemelor politice pe care le aveau cu administratia otomana. Dintre societatile albaneze din Bucuresti, un rol important a continuat sa aiba “Dituria”. In ianuarie 1896 a fost aprobat noul ei statut, modificat, si a fost ales noul comitet de conducere, avand in frunte pe Pandeli Evangjeli. Conform statutului, obiectivele cele mai importante ale societatii erau: sa raspandeasca scrisul si cititul in limba albaneza in toate colturile Albaniei, sa deschida, cu aprobarea guvernului turc si a sultanului, scoli albaneze in patrie si in afara ei, sa faca cunoscuta in tara literatura scolara si cea stiintifica.
In luna noiembrie 1898, sub conducerea societatilor patriotice, a avut loc la Bucuresti, in sala “Amicitia”, o sedinta largita a comunitatii albaneze din Bucuresti, pe care presa vremii a caracterizat-o drept un congres al albanezilor, avand ca tematica deschiderea de scoli in limba materna. In discursurile tinute de tinerii membri Visarion Dodani, Faik Konica, Jorgji Meksi, Murat Toptani si Dervish Hima, acestia au descris starea deplorabila a invatamantului albanez si au accentuat ca poporul albanez, precum toate celelalte popoare, merita sa aiba scoli proprii, care-l vor ajuta sa intre pe calea progresului si civilizatiei. In telegrama adresata sultanului se cerea imperios ca limba albaneza sa fie introdusa ca obiect de studiu in toate scolile din Albania, asigurandu-se pentru aceasta si fondurile financiare necesare.
Intre timp, capacitatea organizatorica a comunitatii albaneze din Romania a crescut vizibil, cu rezultate evidente. La inceputul anului 1899 s-a format la Bucuresti “Cercul studentilor albanezi”, condus de Ibrahim Naxhiu (Dervish Hima), avand un statut si o structura proprii. Cercul avea ca scop ajutorarea studentilor saraci care veneau din Albania la Bucuresti, dar si raspandirea culturii in mediile albaneze, mediatizarea si atragerea de sprijin pentru problema albaneza s.a. In anul 1902, tot la Bucuresti, a fost intemeiata Societatea nationala “Shpresa - shoqëria e shqiptarëve të rinj” (Speranta-societatea tinerilor albanezi), avan¬du-l in frunte pe Pandeli Durmishi. In acelasi an a fost inaugurata la Constanta o filiala a societatii “Dituria” (Stiinta), cu aceleasi obiective ca si cea de la Bucuresti, iar in decembrie 1904, la initiativa doctorului Ibrahim Temo, a fost organizata la Braila societatea “Djalëria shqiptare” (Tinerimea albaneza), condusa de Kristo A. Dako.
Societatea “Dituria” de la Bucuresti si “Dëshira” de la Sofia (Bulgaria) s-au preocupat impreuna de editarea si distribuirea in Albania a manualelor, a operelor literare ale clasicilor si renascentistilor albanezi, precum si a literaturii politice contemporane. Cele mai importante documente programatice ale miscarii nationale, memorandumurile, apelurile si diferitele manifeste, organele de presa, precum “Shqiptari” (Bucuresti, 1887-1903), “Shqipëria” (Bucuresti, 1897-1899) etc. au fost editate exclusiv in coloniile albaneze din strainatate.

Un rol esential in activitatea editoriala a diasporei albaneze l-a jucat tipografia “Mbrothësia”, infiintata la Sofia in anul 1897, cu sprijinul societatilor “Dituria” de la Bucuresti si “Dëshira” de la Sofia, a patriotilor Kosta Jani Trebicka si Kristo P. Luarasi (1875-1934). Kristo Luarasi, stabilit la Sofia in anul 1894 si cunoscand meseria de culegator din perioada in care a activat la Bucuresti, a fost cel care a sustinut tot greul noii tipografii: a fost culegator, redactor si administrator al acesteia. Aici au fost editate, incepand cu anul 1897, “Ditërrëfenjësi” (“Kalendari Kombiar” Calendarul national, Sofia, 1897-1912), ca organ al societatii “Dëshira”, ziarul “Drita” (1901-1908) s.a. Cu sprijinul financiar al societatilor din diaspora, mai cu seama al societatii “Dituria” de la Bucuresti, tipografia “Mbrothësia” a tiparit in mii de exemplare carte scolara si literatura clasicilor Renasterii albaneze, precum “Abetare toskëri¬sht” (Abecedar tosc), “Abetare gegërisht” (Abecedar geg), “Bagëti e bujqësi” (Pastorit si agricultura), “Historia e Skënderbeut” (Istoria lui Skanderbeg) si alte opere ale lui Naim Frashëri, volumul lui Sami Frashëri “Shqipëria ç’ka qënë, ç’është e ç’do të bëhetë?” (Albania, ce a fost, ce e si ce va fi), “Hrestomacia” (Crestomatia) lui Gjergj Qiriazi, “Valët e detit” (Valurile marii) a lui Spiro Dine s.a., distribuite de “Dituria” in toate orasele albaneze.

Desi au desfasurat o activitate intensa, acestor societati le lipsea, la inceputul secolului al XX-lea, o conducere unica, in stare sa le coordoneze programele. Acest fapt a facut ca unii aventurieri politici, gen Albert Gjika, Aladro Kastrioti si Di Auleta, sa incerce exploatarea situatiei in beneficiu personal. Albert Gjika, print roman cu origini albaneze indepartate, dorind sa ajunga in fruntea miscarii patriotice albaneze, pentru ca in final sa poata pretinde tronul Albaniei independente, a lansat ideea unei revolutii generalizate albaneze, care sa aduca independenta acestor teritorii. Cercurile politice de la Bucuresti au sprijinit ideile lui Gjika, in speranta ca presiunea exercitata in felul acesta asupra guvernului otoman ar fi condus la acordarea de drepturi mai mari si neaparat legitime populatiei aromane din Balcani. Dupa vizitele intreprinse in Muntenegru, la Roma, Sofia, Paris si Belgrad in scopul de a atrage sprijinul acestor capitale, Albert Gjika s-a intors la Bucuresti. Cu sprijinul unor albanezi din Bucuresti, la 23 aprilie 1905 a fost convocat aici un congres al comunitatii albaneze, la care au participat circa 2.000 de persoane din celelalte colonii, precum si din Albania. Congresul a sustinut programul lui Albert Gjika pentru o Albanie independenta, care sa cuprinda, pe langa cele patru vilaiete cunoscute, si vilaietul Salonic. A fost creat, de asemenea, un comitet central denumit “Kombi” (Natiunea). Congresul a decis pregatirea unei insurectii armate si a stabilit o conducerea a acesteia. In urma congresului de la Bucuresti, a inceput sa apara la Roma si un organ de presa al acestui comitet, cu denumirea “Lajmëtari i Shqipërisë” (Vestitorul Albaniei).

Dar hotararile congresului de la Bucuresti nu s-au bucurat de ecoul scontat in diaspora albaneza. Majoritatea militantilor albanezi nu s-au raliat ideilor lui Albert Gjika, calificandu-l drept un aventurier care nu putea aduce decat daune miscarii nationale. Destul de repede, chiar si albanezii care i se alaturasera la inceput l-au abandonat. La randul ei, presa albaneza din capitalele europene i-a combatut cu ardoare programul, declarand ca pretentiile lui asupra tronului Albaniei nu au o baza reala si sunt absolut iluzorii. In aceste conditii, printul roman a ramas izolat, iar actiunea lui a esuat complet.
De aceeasi soarta s-au “bucurat” si alti pretendenti la coroana lui Skanderbeg, precum diplomatul spaniol Aladro Kastrioti si marchizul italian Di Auleta, care au avut initiative si pretentii asemanatoare in cursul anului 1907, prezentandu-se drept urmasi ai familiei Kastrioti si pretendenti la tronul Albaniei. In luna mai 1907, Aladro Kastrioti, in numele unui asa-numit comitet national, a adresat un apel poporului albanez, chemandu-l sa se uneasca (sub propria lui conducere, M.D.) pentru a lupta impreuna pentru autonomia Albaniei. Apelul lui Aladro Kastrioti nu a avut niciun ecou in mediile albaneze. Nici intalnirile acestuia la Paris, in acelasi an, cu unii reprezentanti ai patriotilor albanezi (printre care Bajo Topulli si Shahin Kolonja) nu au avut efectul dorit. Desi aveau nevoie de banii promisi de Kastrioti pentru a cumpara armele atat de necesare miscarii de eliberare, acestia nu au avut incredere in el.
Activitatea militantilor pentru independenta Albaniei s-a amplificat odata cu formarea comitetelor “Pentru libertatea Albaniei”, sub conducerea carora miscarea nationala in interiorul teritoriilor albaneze a luat un caracter organizat. Ghidandu-se dupa exemplul lor, societatile culturale existente s-au reorganizat si au infiintat noi filiale. In cursul lunilor noiembrie-decembrie 1906 s-a reusit unirea tuturor societatilor albaneze din Bucuresti si s-a luat decizia ca nou-infiintata organizatie sa se numeasca “Tomori”, iar pe 7 decembrie, in jur de 200 de reprezentanti ai societatilor coloniei albaneze din Romania (“Dituria”, “Drita” si “Shpresa”) au declarat public contopirea lor intr-o societate unica cu caracter cultural numita simbolic “Bashkimi” (Unirea). Presedinte al comitetului acestei noi organizatii a fost ales Thoma Çami, iar adjuncti Kristo Meksi si Pandeli Evangjeli. Printre membrii noii societati se numarau Mihal Grameno, Aleksandër Drenova (Asdreni) s.a. Conform noului statut, societatea avea drept obiective raspandirea culturii in limba albaneza, editarea de manuale pentru scolile albaneze, deschiderea unor asemenea scoli in Albania si la Bucuresti. In ianuarie 1907 s-a infiintat la Constanta o filiala a societatii “Bashkimi” din Bucuresti. Aceasta avea in vedere sa sprijine raspandirea ideii nationale, deschiderea scolilor albaneze in patrie, dar si a unei scoli la Constanta pentru albanezii care traiau in Dobrogea. De mare ajutor in atingerea acestor obiective a fost participarea unuia dintre membrii de frunte ai acestei comunitati, dr. Ibrahim Temo. La initiativa acestuia, inca din toamna lui 1905 s-a deschis la Constanta o scoala de noapte pentru invatarea limbii albaneze, iar in anul 1907 s-a infiintat o alta institutie scolara cu profil asemanator, avand-l director pe Jani M. Lehova, iar printre profesori pe Asdreni, Neofit Simoni din Skopje, Thoma Avrami s.a. (continuarea in numarul viitor)

Marius Dobrescu