“Romania si Albania sunt la fel de importante pentru mine” Multi albanezi, stabiliti in Romania dupa 1990, sunt tinerii bursieri ai statului roman care au ales, ulterior studiilor, sa ramana aici, sa-si exercite meseriile pentru care s-au pregatit si sa-si intemeieze familii. Mixte, de regula. Este si cazul juristei Maeda Lisnic din Beius, de origine din Tirana, unul din numerosii membri ai minoritatii albaneze care a ales Romania drept a doua patrie.

Ce v-a determinat sa alegeti Romania pentru a studia aici: traditia scolii romanesti, legaturile de familie sau a fost o simpla intamplare?

Auzisem de traditia scolii romanesti, dar am ajuns aici mai mult din intamplare. Cred ca a fost norocul, sa zicem asa, sau destinul.

Ce stiati despre Romania inainte de a pleca din Albania si cum o vedeti acum, dupa ce v-ati naturalizat aici?

Despre Romania stiam putine lucruri din perioada copilariei petrecute in Albania. Am invatat cate ceva la scoala, la orele de geografie si istorie, am vazut filme romanesti, dar cele mai multe povesti le-am auzit de la un prieten de familie care invatase aici. El vorbea despre cultura si traditia scolii romanesti, despre impactul pe care l-a avut Romania de-a lungul vremii in dezvoltarea relatiilor de prietenie dintre tarile noastre, insa am cunoscut-o cu adevarat numai dupa ce am ajuns la studii, la randul meu, in Romania. Acum, ea este tara in care am terminat o facultate, unde m-am maturizat si unde mi-am intemeiat o familie. Romania este tara care m-a „adoptat” si unde voi trai toata viata.

Povestiti-ne cate ceva despre localitatea unde v-ati nascut si ati copilarit, despre bunici, parinti, prieteni.
M-am nascut in Tirana, am doua surori, una dintre ele fiindu-mi geamana. Si parintii si bunicii au locuit la Tirana, dar sunt de origine din Korça. Bunicii, partizani in al Doilea Razboi Mondial, ne spuneau tot felul de povesti extraordinare de pe vremea aceea, care ne fascinau si pe mine si pe sora mea. Bunicul din partea mamei a murit la 27 de ani, lasand in urma lui o vaduva de 24 de ani (pe bunica mea) si un copil de numai trei ani, pe mama. Este o persoana puternica si deosebita. De la mama am invatat ce inseamna sacrificiul si dragostea pentru familie. Ne-a influentat enorm, ca urmare, am studiat in Tirana sase ani la scoala de arte, eu, pian si sora, vioara. De asemenea, participam la tot felul de cursuri de limba engleza, italiana, esperanto, iar bunica ne cumpara mereu, foarte multe carti. Am citit enorm in perioada copilariei, nu lasam o carte din mana pana nu o terminam, chiar daca asta insemna sa citesc pana noaptea tarziu, spre disperarea parintilor. Am scris poezii, imi placea foarte mult sa scriu. Am incercat sa creez si in limbile italiana si romana, dar cele mai reusite poezii ale mele sunt in limba materna, albaneza. Sora mea geamana a scris, la fel, nenumarate versuri, era invitata la multe evenimente artistice, la radio etc. Era frumos, aveam o mica vedeta printre noi si toti, mandri de talentul ei literar, ne laudam cu ea.
Mie imi placea sa pictez. In primii ani de liceu am luat lectii de pictura, am participat la cateva concursuri, dar am renuntat la ideea de a ma face artist pentru ca, gandeam atunci, pot picta oricand, atata timp cat am o diploma de un alt profil.
De prietenii din copilarie am fost si sunt si acum foarte legata. Exista o relatie aparte intre noi, de loialitate, bunatate, sinceritate, pentru ca ne-am impartasit primele visuri, am tinut unii la altii si ne-am ajutat intotdeauna. Mai mult, am crescut impreuna, ne-am jucat cele mai interesante si frumoase jocuri. Parca erau mai diverse si mai instructive fata de cele ale copiilor din ziua de azi, eu insami avand copii imi dau seama ca e altfel.

Care sunt cele mai dragi amintiri pe care le-ati luat cu dvs. in bagaj si le-ati pastrat ca intr-un album de suflet?
Imi amintesc cu drag de concediul de vara al parintilor pe care-l petreceam impreuna la plaja din Durrës, intr-o casuta din lemn, care noua ni se parea un paradis, asa era de frumos totul. Mama gatea numai ceea ce ne placea si avea grija sa nu ne lipseasca nimic. Cu tata ne plimbam pe plaja, adunam scoici si construiam castele de nisip. Craciunul era, de asemenea, minunat. Ne chinuiam sa nu dormim toata noaptea ca sa-l vedem pe Mos Craciun cand aduce darurile, dar el ne pacalea intotdeauna. Cred ca venea cand noi ne uitam la televizor, la programul de divertisment. Ziua urmatoare ne laudam fiecare, care a stat cel mai mult treaz si care a mancat cea mai multa baclava.
Amintiri frumoase, pe care le pastrez cu sfintenie in suflet, sunt clipele petrecute cu sora mai mica decat mine cu sapte ani, careia ii spuneam povesti ca sa adoarma. Imi iubesc foarte mult familia pentru amintirile pe care mi le-a dat, pentru dragostea ei neconditionata si nemarginita si pentru ca m-a ajutat sa fiu ceea ce sunt acum.

Vorbiti-ne despre familia din Romania.

Sunt casatorita de 11 ani si am doi copii, Oana (9 ani) si Patrik (7 ani). Ei sunt mandria noastra. Sotul meu, medic dermato-venerolog, lucreaza la o policlinica de stat. Copiii invata foarte bine si au luat ce-i mai bun de la noi. Ei fac karate de ceva vreme, iar Oana a castigat doua medalii de bronz la Campionatul National de Karate de la Pitesti, din mai 2011. Fetita va participa, cu sprijinul ALAR, si la Campionatul Mondial de Karate de la Bucuresti.

Cum vi se pare acum Tirana, cand reveniti acolo ca turist, dupa experienta romaneasca?

Simt ca ma intorc acasa. Este o senzatie incomparabila, si pietrele parca imi vorbesc. Oriunde merg in Tirana, vad amintiri. Tirana s-a schimbat foarte mult, este un oras minunat, care, dupa experienta comunista, a reusit sa adopte un stil modern si sa se adapteze cerintelor europene.

V-ati transferat un colt din patria-mama la Beius? Care sunt obiceiurile, lucrurile, felurile de mancare, obiectele din casa care va amintesc de Albania?

Cand s-a nascut Oana, mama i-a tricotat multe hainute si doua paturici. Acestea sunt foarte valoroase pentru mine fiindca sunt facute de ea, de mana ei, si le voi pastra mult timp. Eu, la randul meu, le gatesc copiilor si sotului byrek, celebra placinta albanezeasca, si un chec foarte bun pe care il facea si mama, cand eram mici.

Va rog sa ne spuneti cum si de ce ati ramas in Romania, cum va intelegeti cu oamenii, cu colegii de serviciu, cum este munca dvs., cum v-ati adaptat modului de viata din Romania.

Am ramas aici din dragoste, mai bine-zis, datorita sotului meu. M-am acomodat foarte bine in Romania, fiindca sunt o fire sociabila, comunicativa si imi place sa ma inteleg cu toata lumea. Am avut norocul sa gasesc in Romania oameni extraordinari, care m-au ajutat sa ma integrez, de aceea le voi ramane recunoscatoare pentru totdeauna.
Despre munca mea: am terminat Facultatea de Drept si un Master in Managementul Relatiilor Internationale. Lucrez intr-o companie multina¬tionala, unde am colegi deosebiti, de la care am invatat foarte multe lucruri.

Cunoasteti comunitatea albaneza din Romania si activitatile pe care le desfasoara organizatia ALAR?

Da, cunosc comunitatea albaneza prin inter¬mediul revistei „Prietenul albanezului”, o publicatie interesanta, din care ma informez cu tot ce este nou in legatura cu albanezii din Romania. De aici am aflat despre conationalii mei, pe unde sunt stabiliti si imi face placere sa stiu ca le este bine.

V-ar placea sa intrati in legatura cu alti etnici albanezi din Romania, chiar daca unul este la Oradea si altul, la Constanta? Cum vedeti posibila o astfel de comuniune?

Mi-ar placea foarte mult sa iau legatura si cu alti conationali, pe ei ii vad foarte apropiati de mine, ne leaga acelasi sange, aceeasi cultura, etnie, ne leaga trecutul comun. De Romania ma leaga prezentul, adica familia mea, serviciul, dar ambele tari sunt la fel de importante pentru mine. Ar fi bine ca Asociatia Liga Albanezilor sa organizeze o intalnire, o data pe an, in diferite alte locuri, mai ales pentru cei care locuiesc in acelasi judet. Multumesc Asociatiei ALAR pentru faptul ca ne tine uniti, pe toti albanezii din Romania, ca ne ajuta sa pastram vii identitatea nationala si traditiile.

Ce amintiri ati lua cu dvs. de aici, daca v-ati intoarce in Albania sau ati pleca in alta tara?

Toate amintirile mele fac viata mea, le-as lua pe toate si nu as lasa nimic!!!

Maria Oprea