Sunt multe meserii vechi, ce au castigat batalia cu timpul. Ele au strapuns fruntariile vremii doar datorita unor mesteri pasionati care au facut din trecut propriul lor prezent. Dan Apahidean, gravor in daltita, ultimul mohican al acestei arte, este unul dintre ei.

Pentru ca vorbim despre meserii vechi, nu credem ca este doar o simpla coincidenta faptul ca el, un gravor a carui meserie tine de secolul XV, locuieste la intersectia a doua strazi cu rezonanta medievala: strada Paharnicului si strada Clucerului. Aici se afla atelierul artistului: intr-o casa frumoasa, cu gard de plasa si gradinita cu flori, cu pisici prietenoase, care nu fac decat sa alcatuiasca parca voit profilul clasic al unui gravor din alte veacuri.
Veche de peste cinci secole, gravura in daltita este o arta a veacurilor XV - XVIII, care a stralucit mai cu seama odata cu Albrecht Durrer, marele maestru al acestei arte. Operele sale „Cavalerul, moartea si diavolul“, Sfantul Ieronim in chilie“ si „Melancolie“ sunt considerate piatra de temelie a gravurii in daltita. Gravura este un gen al graficii. Aici, imaginea artistica este obtinuta prin reproducerea dupa o placa pe a carei suprafata a fost trasat sau gravat desenul, in adancime sau in relief. Multa vreme, gravura a fost folosita pentru a se reproduce operele de arta. Perioada ei de maxima inflorire se inregistreaza in secolele XVI-XVIII, in }arile de Jos, dupa care interesul pentru gravura in daltita a scazut. Si asta, deoarece este o tehnica grea, migaloasa, iar orice greseala poate compromite lucrarea.
„In principiu, vorbim de o incizie pe o placa de metal, pe o placa de lemn, linoleum, in cazul de fata, pe o placa de metal, spune artistul. Se practica o incizie cu daltita in placa de metal, se incarca cu cerneala, se sterge si se imprima. Gravura in daltita este o tehnica moarta. Nu se mai practica, s-a folosit cu multi ani in urma la marcile postale. La noi, din pacate, timbre nu se mai fac, poate doar in strainatate“. Gravura, ca si grafica, se bazeaza pe arta liniei. De aceea, si tehnicile de imprimare sunt de mai multe feluri: gravura in metal, in lemn, in arama, impreuna cu aquaforte si litografia. Gravura pe metal este si ea impartita in gravura artistica si gravura industriala, iar cea artistica are la randul ei mai multe manifestari de exprimare: gravura point-seches, gravura in aquaforte care se face cu ajutorul acidului, aquatinto, mezzotinto.
Un camin cald, din alte vremuri

Locuinta lui Dan Apahidean are un aer de clasicitate. Ai senzatia ca ea este gandita pe tiparul unui vechi atelier, unde nimic nu aminteste de secolul XXI. In casa sunt mobile vechi, samovare, obiecte de anticariat, tablouri si multe reproduceri facute de artist dupa autori celebri ca Ressu, Michelangelo, Leonardo Da Vinci, Repin, Kiprenski.
„Toata lumea cauta acum lucruri vechi in consignatie. Dar nu toate lucrurile vechi sunt si valoroase. Linguritele de argint pe care le am in casa au o patina personala, cineva a umblat cu ele, au apartinut cuiva, are initialele pe ele. S-au pierdut lucrurile astea astazi. Multe din cele noi n-au nimic uman. Si daca eu as face acum un set cu monograme tot n-ar fi la fel de valoroase ca alea de ieri. Poate am ramas eu sentimental, ca si mie imi plac lucrurile vechi in casa“. De la aceste lucruri vechi a inceput totul. Copil fiind, rasfoind volumele de arta cu gravurile lui Durrer si Rembrandt, Dan Apahidean s-a indragostit irevocavil de desen si de gravura miniaturala.

Capodopere in miniaturi

Dupa absolvirea Liceului Tonitza, s-a angajat ca gravor la fabrica de timbre, unde l-a avut ca profesor pe maestrul Dumitrana, singurul care a mai apucat sa faca, in deceniul sapte al secolului trecut, timbre gravate in Romania. Din pacate, prin 1971, una din masinile fabricii s-a stricat, iar de-atunci, Romania nu s-a mai numarat niciodata printre tarile care imprima timbre gravate.
„Am ajuns la fabrica de timbre, dintr-o pura intamplare. Parca am fost croit pentru asta. Acolo a fost intr-adevar genul de gravura care mi-a placut mie: micuta, foarte micuta, un timbru. Totusi, din el s-au facut, dupa parerea mea capodopere. Interesant este ca la un timbru din asta lucreaza foarte multi oameni si toti trebuie sa fie exceptionali, incepand cu gravorii si terminand cu masinistii“. Multe din aceste creatii au valoare de unicat. E greu sa precizezi un pret pentru asemenea lucrari, a caror frumusete o descifrezi doar in fata microscopului.
O latura interesanta a activitatii artistice a gravorului Dan Apahidean o reprezinta bijuteriile gravate sau traforate. Caracteristicile lor de lucrari mici, realizate cu ajutorul daltitei si microscopului, fac sa nu ne indepartam prea mult de arta gravurii pentru care rabdarea si meticulozitatea sunt elemente fundamentale ale existentei ei.
„Ce mi-a ramas de la gravura in bijuteriile astea este rabdarea, profesionalismul. Ca nici traforajul nu te lasa sa gresesti, daca nu-l duci pe unde trebuie, il strici. Nu trebuie sa te grabesti. Asta e oarecum legatura dintre ele. Daca mi-ar fi spus cineva in tinerete ca o sa ajung sa fac bijuterii, pur si simplu, cercei, pandantive, as fi ras de el. Dar imi plac, ma relaxeaza“.
Meseria de gravor este foarte apreciata in strainatate, in tari in care se mai fac timbre si bancnote gravate. Gravura este o arta care, ca si pictura, grafica, sculptura, nu va pierde pariul cu tehnologiile secolului XXI. Totdeauna, un colectionar si un iubitor de arta va prefera o lucrare facuta de un artist, in detrimentul uneia facuta de computer.
„ O iubesc si acum. Dar acum o iubesc mai potolit. Pe langa faptul ca am tradat-o in tinerete, am pareri de rau ca nu am dat mai departe meseria asta, asa cum am primit-o si eu, de la oameni care nu mi-au ascuns absolut nimic si au facut tot ce este omeneste posibil sa ma ajute. Si mie mi-a placut, e adevarat. Am avut un ucenic la gravura industriala, care a lasat-o balta. Artistii nu au ce sa faca practic cu meseria asta pentru ca este strict legata de marcile postale. Poate este o obsesie, dar este singurul domeniu, in care se mai poate folosi daltita. Bancnotele nu se mai fac asa. Cel putin euro astia sunt atat de insipizi si incolori ca n-au nici o personalitate. Fiecare tara avea niste capodopere in domeniul bancnotelor. Daca o sa-l vad pe fiul meu ca-si bate capul cu asta, o sa-l distrag cat pot de mult de la gravura, pentru ca m-am uitat in jurul meu si vad cum se traieste din pictura si sculptura“.
Dan Apahidean spune ca vecinatatea cu Muzeul Antipa nu este intamplatoare. El crede ca acolo i s-a pastrat o nisa, unde va sta el, ultimul dinozaur al gravurii in daltita.

Maria Oprea