Home : Arhiva revistei Drita / Prietenul Albanezului : Contact
HOME CINE SUNTEM COMUNITATE REVISTA DRITA GRUPUL SERENADA EDITURA PRIVIREA JURIDIC CONTACT
 
 
Pianista Elida Dakoli condamna prin concertele sale crimele comunismului albanez
Maria Oprea
 
Cultura, NR. 18 - Septembrie 2018
 



La inceputul lunii august 2018, pianista americana de origine albaneza, Elida Dakoli, s-a aflat in Albania unde a sustinut un concert de pian. Vizita sa nu s-a rezumat doar la spectacolul artistic in sine, ea a tinut sa-si exprime cu aceasta ocazie dorinta de a sprijini eforturile de dezvaluire a crimelor dictaturii comuniste albaneze. Dakoli a spus ca perioada totalitarista face parte din suferinta poporului albanez, iar durerea ei este profunda si necicatrizata, deoarece in timpul comunismului si-a pierdut bunicul, al carui loc de inmormantare nu a fost inca identificat, iar mama si bunica ei au avut o soarta foarte grea.

De asemenea, in numeroase recitaluri sustinute in orase din America, pianista a condamnat aceste orori si a dezvaluit publicului cum a supravietuit familia sa in comunism. Ea a spus ca, in Albania, va fi nevoie de timp pentru ca oamenii, coplesiti de efectele dificultatilor tranzitiei, sa inteleaga aceste grozavii si sa invete sa traiasca liber, dupa legile democratiei.
Recent, in sala Centrului Dupont din Washington, pianista a oferit un recital si a prezentat imagini ale celor care au suferit in gulagul sovietic, in timpul comunismului. Organizatorul acestui concert, directorul executiv al Fundatiei Commemoration Victim Memorial, Marion Smith, a declarat ca Elida Dakoli nu este doar o pianista talentata, ea „ne-a oferit un spectacol emotionant, am inteles povestea ei si am aflat cum a devenit o mare artista intr-un regim totalitar din cauza caruia a suferit familia sa. A inteles frumusetea muzicii, a supravietuit, muzica si talentul ei au supravietuit regimului totalitar al lui Enver Hodja”. Intrebata cum explica detasarea unora si lipsa lor de sensibilitate fata de ceea ce oamenii au indurat in timpul comunismului, ea a raspuns: „Cred ca ei se afla inca in acea perioada de tranzitie care este foarte complicata si se lupta sa faca fata vietii zi de zi, viata despre care pot spune ca nu este usoara”.
Elida Dakoli locuieste in Texas, are o cariera presti­gioasa, un titlu de doctor in arte muzicale la Universitatea de Stat din Louisiana si este imaginea celebrei companii americane de pian Mason & Hamlin. Prin atitudinea si prin sunetele delicate ale pianului ei, Elida Dakoli a captat atentia a zeci de mii de melomani, scrie Voice of America.


Nascuta in Albania, Elida Dakoli a inceput sa cante la pian la varsta de sase ani, iar la 12 ani a sustinut primul recital solo, urmat de concerte in tara, premii. A studiat la Universitatea de Muzica din Tirana cu profesoara Anita Tartari. La 22 de ani, a efectuat primul sau turneu international in toata Europa. Dakoli a urmat cursuri de master la Departamentul de Concerte din cadrul Universitatii de Muzica si Arte din Viena, Austria, sub indrumarea profesorilor Wolfgang Watzinger si Krassimira Jordan. In 2005, a absolvit Universitatea Baylor din Waco, Texas, cu un masterat in muzica de pian. De asemenea, a studiat cu Adam Wodnicki, Philipe Bianconi si Michael Gurt. Ca solista, a avut concerte in California, Texas, Florida, New York, Lousiana, Macedonia, Albania, toate fiind foarte bine primite.

 
  Alte titluri din categoria "Cultura"


Doi pionieri ai filmului balcanic: fratii Manakia

Johann Thunmann - un deschizator de drumuri in albanologia occidentala



 
 CUPRINSUL REVISTEI
 NR. 18
 

  Actualitate


  Istorie

  Cultura

  Literatura

  Spiritualitate

  Interviu

  Caleidoscop

Arhiva revistei Drita / Prietenul Albanezului
| HOME | CINE SUNTEM | COMUNITATE | PRIETENUL ALBANEZULUI | GRUPUL SERENADA | EDITURA PRIVIREA | JURIDIC | CONTACT |

© 2006-2018
ASOCIATIA LIGA ALBANEZILOR DIN ROMANIA.
by Anadeea Advertising