Home : Arhiva revistei Drita / Prietenul Albanezului : Contact
HOME CINE SUNTEM COMUNITATE REVISTA DRITA GRUPUL SERENADA EDITURA PRIVIREA JURIDIC CONTACT
 
 
Cand si cum a murit Gjergj Kastrioti. Ipoteze, argumente, demonstratii. Anul Skanderbeg - 550 de ani de la moartea Eroului
Marius Dobrescu
 
Istorie, NR. 19 - Octombrie 2018
 



Daca in privinta disparitiei din viata a altor personaje istorice lucrurile sunt clare, in privinta eroului national albanez exista si unele ipoteze paralele. Totusi, cele mai multe marturii converg in directia mortii sale in urma contractarii unei boli contagioase, malaria, la mijlocul lunii ianuarie 1468, in localitatea Lezha.

Cu toate acestea, intrebarile raman. In istoriografia albaneza, moartea celui care le-a adus albanezilor cele mai marete victorii impotriva Imperiului Otoman este tratata superficial, fara a se specifica exact cauzele si modul de manifestare a maladiei care l-a ucis. Cele mai multe dintre opinii sunt de acord ca Skanderbeg a murit de friguri. Friguri provocate de malarie, se afirma aproape la unison. Malaria este o boala infectioasa favorizata de existenta unor intinse zone mlastinoase in tinuturile joase ale Albaniei de azi si, fireste, de proliferarea unor populatii de tantari responsabili de transmiterea ei.

Asadar, Skanderbeg (alb. Skënderbeu) a inchis ochii la Lezha, pe data de 17 ianuarie 1468, si a fost inmormantat in catedrala Sf. Kolli din aceeasi localitate. Despre acest fapt, ambele texte oficiale ale “Istoriei Albaniei”, publicate de Institutul de Istorie si Academia de Stiinte, sunt foarte sarace in informatii. Fara a intra in amanunte, ele nu vorbesc aproape deloc despre natura bolii si imprejurarile contaminarii. In prima editie, aceea din 1959, despre moartea eroului scrie urmatoarele: “In ajunul intalnirii (sefilor albanezi, n.n.), o armata otomana venita din Kosova a atacat Shkodra. Skanderbeg, care in ziua aceea era bolnav la Lezha, nu a putut lua parte la lupte. Trupele albaneze au luptat de data aceasta fara comandantul lor si au castigat o noua victorie impotriva turcilor. La putine zile dupa aceasta, pe 17 ianuarie 1468, incununat de o glorie vesnica, Gjergj Kastrioti Skënderbeu a murit la Lezha (“Istoria Albaniei”, vol. I, Tirana 1959). La fel si in editia din anul 2002, intitulata “Istoria Poporului Albanez”, moartea lui Skanderbeg este descrisa in aceiasi termeni: “In ianuarie 1468, Skanderbeg a convocat la Lezha adunarea nobililor tarii. Intre timp, o armata otomana sosita in Kosova a atacat tinuturile Shkodrei. Trupele albaneze s-au mobilizat imediat, au iesit in fata invadatorilor si au castigat lupta desfasurata in apropierea raului Kir. De data aceasta, albanezii au luptat fara comandantul lor, Skanderbeg, care in acea vreme era bolnav.” (Istoria Poporului Albanez, vol. I, Ed. Toena, Tirana 2002).
Si totusi, diferite surse si texte istorice ne dau informatii mai bogate despre moartea lui Skanderbeg. Primul document oficial care anunta moartea lui este scrisoarea ambasadorului orasului Milano la Venetia, Girardo De Collis. Dupa ce anuntul mortii eroului a ajuns la Venetia, pe 12 februarie 1468, ambasadorul milanez s-a grabit sa trimita un mesaj urgent ducelui din Milano, Galeazzo Maria Sforza, chiar in ziua aceea, anuntandu-l ca: “Skanderbeg a plecat din aceasta viata. A suferit de friguri, in vreme ce turcii intrasera in tara, el a dorit sa urce pe cal si a murit in urmatoarele trei zile”.
Dupa care, vestea s-a raspandit in toata Europa. Istoricul bizantin Sphrantzes a scris in cronica lui urmatoarele: “In anul 1467, in luna noiembrie, am ajuns pe insula Santa Maura… Iar in luna ianuarie, anul urmator (1468), a murit de moarte naturala conducatorul Albaniei, asa-numitul Skanderbeg” (cf. Koço Bozhori, Razboaiele albano-turce din sec. al XV-lea, Izvoare bizantine, Tirana, 1967). Si contemporanul eroului, Gjon Muzaka, care se afla in Albania in anul 1468, cand a murit Skanderbeg, a scris in anul 1510, in testamentul sau ca: “Insusi Skanderbeg, coplesit de dusmani si aproape fara speranta, s-a imbolnavit de friguri la Lezha, unde a si murit …” (Cronica lui Gjon Muzaka, citata de Pëllumb Xhufi in volumul “De la Paleologi la Muzaka”, Ed. 55, Tirana, 2009). La fel si Dhimitër Frëngu (1443-1525), unul dintre colaboratorii apropiati ai lui Skanderbeg si martor ocular al evenimentului, a scris in opera lui “Comentariu asupra faptelor turcilor si ale lui Gjergj Kastrioti, printul Epirului” ca eroul: “…a fost obligat sa ramana un timp indelungat in acel loc, cuprins de friguri puternice” (citat de Kristo Frashëri in “Skënderbeu si lupta albano-turca in sec. al XV-lea, vol. I, Ed. Toena, Tirana, 2005). Dar autorul medieval care a descris mai pe larg moartea lui Skanderbeg a fost biograful sau, Barleti. In istoria lui, publicata in anul 1510, la 44 de ani dupa eveniment, Marin Barleti scrie ca: “Dupa ce calatorise calare prin tot tinutul pentru a-si inspecta trupele, a ajuns in cele din urma la Lisos (Lezha, n.n.) cu intentia de a-si convoca comandantii si confederatii. Acolo a fost cuprins de o serie cumplita de friguri” (Marin Barleti, “Istoria lui Skanderbeg”, Tirana, 1964).

Mai apoi, in diferite carti de istorie s-au raspandit afirmatiile despre moartea eroului cauzata de boala. Si toate se refera la primele informatii, conform carora Skanderbeg ar fi murit de friguri, fara a se preciza care a fost boala care le-a prilejuit. Italianul G.M. Biemmi, de exemplu, afirma ca Skanderbeg “a fost cuprins de friguri puternice, care l-au obligat sa stea la pat.” (Giovanni Maria Biemmi, “Istoria di Giorgio Castrioto detto Scander-Begh”, G. M. Rizzardi, Brescia, 1756). Tot astfel, un alt autor, Jean-Claude Faveyrial, scrie ca: “In cele din urma, o serie de friguri cumplite l-a luat din lumea aceasta, in vreme ce el intocmea planurile unor noi operatiuni impreuna cu ceilalti nobili albanezi adunati la Lezha”. Si episcopul albanez Fan S. Nolin, in toate editiile lui despre istoria lui Skanderbeg, accepta faptul ca acesta a murit de friguri. In prima editie, cea din anul 1921, intitulata “Histori e Skënderbeut”, Noli scrie printre altele ca: “Acolo, (la Lezha) s-a imbolnavit de friguri si a zacut la pat, de unde nu s-a mai ridicat” (Fan S. Noli, Opere IV, Tirana, 1989). Lucru pe care l-a sustinut si in editia a doua, cea din anul 1947, intitulata “Gjergj Kastrioti Skënderbeu”. In vreme ce scriitorul si publicistul Tajar Zavalani, in opera sa publicata la Londra “Histori e Shqipnis” (Istoria Albaniei), acceptand acest fapt, face si o prezentare literara. El scrie ca Skanderbeg “… a fost doborat de niste friguri blestemate pentru care nu exista leac”. Moartea lui Skanderbeg in urma frigurilor este acceptata si de istoricul Kristo Frashëri. In cartea sa, “Skënderbeu, Jeta dhe Vepra” (Skanderbeg, viata si faptele), el citeaza autori precum Marin Barleti, Gjon Muzaka sau pe ambasadorul Girardo De Collis (Kristo Frashëri, “Skënderbeu, Jeta dhe Vepra”, Ed. Toena, Tirana, 2002).

Bun cunoscator al traditiilor arbaresilor din sudul Italiei, omul de cultura albanez Ernest Koliqi a gasit in interiorul acestei comunitati, pe care a vizitat-o deseori in anii cat a trait in Italia, o serie de marturii in jurul acestui eveniment. “Fuga albanezilor in Italia a devenit de masa dupa moartea lui Skanderbeg, provocata de frigurile malariei, la Lezha, in ianuarie 1468”, spunea el intr-o conferinta dedicata lui Skanderbeg si tinuta la Cosenza, in anul 1964 (Ernest Koliqi, Opere 4, Ed. Faik Konica, Prishtina, 2003). Un alt autor care accepta acest lucru este Edwin Jacques. In cartea lui “Shqiptarët” (Albanezii), el afirma ca Skanderbeg a murit de malarie. Iar dovezile ca Skanderbeg ar fi murit de malarie vin si din partea stiintei medicale. Anton Ashta, medicul care s-a ocupat intreaga lui viata cu studiul luptei impotriva malariei in Albania, a declarat ca: “Malaria i-a pus capat si eroului nostru Skanderbeg” (A. Ashta, “Malaria in Albania”, Ed. Universit. de Stat din Tirana, 1961). Aratand neajunsurile pe care aceasta boala le aduce societatii, dr. Ashta argumenteaza astfel: “In tara noastra, malaria a fost o boala care de-a lungul secolelor a afectat grav sanatatea populatiei, cu toate urmarile ei distrugatoare. Multe orase de pe litoral, pline de viata si de comert in secolele trecute, sunt acum ruine, iar una dintre cauzele acestei situatii e malaria. Ajunge sa privim spre Butrintos, Durrës si Shkodra pentru a vedea urmarile epidemiilor de malarie. In 1470, de exemplu, o epidemie grava de malarie s-a declansat la Shkodra, in urma careia armata turca ce asedia orasul a pierdut 20.000 de oameni”. Daca ne referim la acest autor, observam ca Lezha, locul in care a murit eroul, este inclus in zona de risc maxim de malarie. Daca observam statisticile din anul 1945, procentul locuitorilor cu splina marita, semn de pericol de infectare, este de 20.6 %. Iar in trecut, nu doar zona de Ses Vestic era afectata de malarie, ci, intr-o masura mai mica, aceasta boala era raspandita si in alte tinuturi ale Albaniei, precum Kruja, Mat si Dibra, provincii constitutive ale principatului Kastrioti si statului lui Skanderbeg.
In istoriografie exista ipoteze care afirma ca moartea lui Skanderbeg ar fi fost provocata de alte cauze. Printre ele, cea mai raspandita si cea mai ciudata e cea care spune ca eroul ar fi murit otravit. Autorul ei este Rafael Volaterrano, care sustine aceasta idee in cartea sa “Comentari” (Rafael Volaterrano, “Comentari”, libri III). Interesant in aceasta ipoteza e faptul ca atat autorul ei, cat si cei care o sustin afirma ca Skanderbeg ar fi putut fi otravit de cancelariile straine, care ar fi dorit stingerea conflictelor cu otomanii in Peninsula Balcanica. Iar o alta teza sustine ca eroul ar fi cazut la pat si ar fi murit in urma unei rani capatate in lupta. Lasand la o parte exotismul lor, aceste teorii sunt false din multe motive. Insasi logica desfasurarii evenimentelor contrazice orice posibilitate de otravire din partea Venetiei, ca si a regatului Napoli. Daca aceasta ipoteza ar fi adevarata, pana astazi ar fi aparut vreun alt document care sa o sustina, ceea ce nu s-a intamplat. Realitatea e ca Skanderbeg, eroul care a sustinut atatea razboaie glorioase cu puterea otomana, a cazut victima unei boli banale, rapus de o infectie care nu face diferenta intre un om obisnuit si un erou.

 
  Alte titluri din categoria "Istorie"



 
 CUPRINSUL REVISTEI
 NR. 19
 

  Actualitate


  Istorie

  Cultura

  Literatura

  Spiritualitate

  Interviu

  Caleidoscop

Arhiva revistei Drita / Prietenul Albanezului
| HOME | CINE SUNTEM | COMUNITATE | PRIETENUL ALBANEZULUI | GRUPUL SERENADA | EDITURA PRIVIREA | JURIDIC | CONTACT |

© 2006-2018
ASOCIATIA LIGA ALBANEZILOR DIN ROMANIA.
by Anadeea Advertising