Home : Arhiva revistei Drita / Prietenul Albanezului : Contact
HOME CINE SUNTEM COMUNITATE REVISTA DRITA GRUPUL SERENADA EDITURA PRIVIREA JURIDIC CONTACT
 
 
Shkodra sub asediu muntenegrean (1912-1913). Butoiul cu pulbere balcanic abia astepta sa explodeze
Marius Dobrescu
 
Istorie, NR. 16 - Iulie 2018
 



In vreme ce statele balcanice se rafuiau cu “bolnavul” Europei, mare parte dintre teritoriile albaneze erau ocupate de trupele unor puteri vecine, dornice sa-si rotunjeasca granitele in detrimentul Imperiului Otoman muribund. Si aceasta in ciuda faptului ca, in acelasi timp, la Vlora, Ismail Qemali citea in entuziasmul general declaratia de independenta a Albaniei.

Dincolo de Vlora, insa, teritoriul albanez, de la Janina pana in zona muntoasa din nord, era strabatut de armatele straine intr-un haos total. Totusi, imperiul sultanilor nu se lasa infrant fara o minima impotrivire. La Shkodra se mai afla inca o armata numeroasa, formata din soldati turci si rezervisti albanezi. Tinand permanent sub observatie frontiera de nord, aceste trupe se fortificasera la periferia orasului, de la muntele Tarabosh si Kraja pana pe campiile de la poalele dealurilor ce margineau orasul. Din aceasta directie era asteptat atacul trupelor principelui Nikolla, care era convins ca sosise “veliki dan”, respectiv ziua in care Shkodra va intra sub sceptrul muntenegrean. Armata otomana era compusa din 15.000 de ostasi (5 mii de soldati activi si 10 mii de rezervisti albanezi, in principal din zonele Albaniei Centrale si Shkodrei: Librazhd, Gramsh, Elbasan, Durrës, Tirana, Kruja, Koplik, Grizha), iar armata muntenegreana din 25.000 soldati. La sud de Shkodra, pana aproape de Tirana si Elbasan, era stationata o armata sarba formata din 30.000 de militari.

Lupta pentru muntele Tarabosh

In ziua de 8 octombrie, Muntenegrul a declarat razboi Turciei. In aceeasi zi, trupele muntenegrene au declansat actiuni de intimidare a populatiei albaneze din satele aflate in vecinatatea granitei. Doua zile la rand, intre soldatii muntenegreni si satenii albanezi inarmati s-au purtat lupte intense. Restul populatiei, ingrozita de ororile razboiului, s-a indreptat spre Shkodra pentru a se pune la adapost.
Primul atac muntenegrean a debutat pe 11 octombrie. Scopul sau a fost cucerirea muntelui Tarabosh, o inaltime care domina orasul si lacul cu acelasi nume. Trei batalioane de infanterie, o companie de mitraliere si o baterie de artilerie alpina, sub comanda maiorului Sadedin bey, au traversat raul Buna cu barcazul pentru a intampina inamicul. In perioada aceea, podul de peste rau era in constructie. Luptele au durat mai mult de sase ore. Pe inaltimea Tarabosh, confruntarea a avut desfasurari dramatice. Militarii ambelor tabere au aruncat pustile si s-au luptat corp la corp. La sfarsitul zilei, rapoartele otomane consemnau 800 de morti din tabara muntenegreana si numai 27 de turci si albanezi ucisi. Venind dintr-o singura sursa, cifrele nu pot fi reale si fireste ca in tabara aparatorilor Shkodrei pierderile au fost mult mai mari. Aceasta lupta a fost urmata de multe alte confruntari, la fel de sangeroase, care au durat circa sase luni. In tot timpul acesta, orasul a fost bombardat continuu de artileria muntenegreana.

Aparatorul Shkodrei a fost un irakian

Comandantul trupelor turco-albaneze care au aparat orasul a fost un ofiter irakian, Hasan Riza pasa. Acesta s-a nascut la Bagdad, in anul 1871, si era fiul valiului acestui oras, Namik pasa. Primele studii le-a facut la Istanbul, dupa care a inaintat rapid in ierarhia militara. La varsta de numai 28 de ani avansase la gradul de locotenent-colonel. Si-a continuat studiile militare in Germania. La Shkodra a ajuns in anul 1911 cu functia de comandant de divizie. In martie 1912 a fost numit valiu (guvernator) si comandat-sef al trupelor din vilaietul Shkodrei.
Pentru vremea aceea, Hasan Riza pasa trebuie sa fi fost un comandant ciudat. Era un opozant decis al “junilor turci” si al amestecului militarilor in politica. Sloganul dupa care se calauzea era “Onoare si armata”. Avea relatii bune cu oficialii albanezi din imperiu si la Shkodra se bucura de respectul tuturor. Era constient ca in confruntarea cu muntenegrenii fortele erau inegale, dar a decis totusi sa reziste cu orice pret. Cu toate acestea, intocmise si un plan pentru o retragere onorabila. Avea sa marsaluiasca in fruntea celor mai bune trupe ale sale de-a lungul tarmului Marii Adriatice spre nord, pana la frontiera austro-ungara, de unde apoi, cu vaporul, ar fi urmat sa se indrepte spre Istanbul.
In noiembrie 1912, aparatorilor orasului Shkodra nu le mai ramasese decat o singura speranta: interventia celor 20.000 de soldati otomani din garnizoana orasului Berat, comandati de pasa Mahmut Hajret Jella. Daca aceste trupe ar fi ajuns la momentul oportun la Shkodra, atunci echilibrul de forte ar fi fost modificat in favoarea turcilor. Oricum, in aceste zile era clar pentru toata lumea, inclusiv pentru comandantii otomani, ca sfarsitul Imperiului Otoman in Balcani era aproape. Dupa multe ezitari, Mahmut Jella a ajuns in fruntea trupelor sale in apropierea raului Mat, fara a reusi sa-l si traverseze. Asa incat aparatorilor Shkodrei nu le mai ramanea altceva de facut decat sa-si vada camarazii murind zilnic sub bombardamentul muntenegrenilor sau de foame.

Ezitarile muntenilor catolici

Muntenii albanezi, cei care aprinsesera flacara revoltelor impotriva administratiei otomane cu numai doi ani in urma, au fost prinsi de data aceasta intre doua focuri. Ei, care se refugiasera pe teritoriu muntenegrean din fata represaliilor otomane conduse de Shefqet Turgut pasa in urma cu doi ani, erau acum martorii atacurilor muntenegrene impotriva Shkodrei. Cei mai multi dintre ei si, desigur, o buna parte a clerului catolic vedeau in Imperiul Otoman dusmanul de moarte, secular al albanezilor. Iata de ce acum, prinsi intre doua tabere, o buna parte dintre ei au ramas in expectativa, in vreme ce altii, la fel de numerosi, s-au alaturat muntenegrenilor impotriva aparatorilor Shkodrei. In ultimele lui zile, Hasan Riza pasa a initiat tratative cu clericii catolici. Pentru a se alatura otomanilor, acestia au pus conditia ca participarea muntenilor la apararea orasului sa se faca sub stindard albanez, si nu otoman. Asa incat au cerut, ca prima conditie, arborarea steagului albanez in cetatea Rozafat, cea care domina orasul Shkodra. La randul sau, Hasan Riza pasa a cerut timp pentru a comunica cu Istanbulul asupra acestei conditii. Numai ca timpul n-a mai avut rabdare…

O crima misterioasa

Planul lui Hasan Riza pasa, aprobat si de arhiepiscopul Shkodrei, prevedea izbucnirea unei insurectii generale a populatiei catolice impotriva muntenegrenilor. Prima confruntare avea sa aiba loc la Zadrima, in satul Nënshat. Inainte de asta, in cetate trebuia arborat drapelul albanez cu vulturul bicefal. In acest punct apare pe scena unul dintre cele mai controversate personaje din istoria Albaniei, Esat pasa Toptani, care in acel moment era loctiitorul lui Hasan Riza. In ziua de 30 ianuarie 1913, la locuinta lui Toptani, Hasan Riza si Esat pasa au discutat ore intregi despre problemele zilei. La ora 18.45, in vreme ce se intorcea la propria locuinta, lui Hasan Riza pasa i-au iesit in cale trei necunoscuti. Doi dintre acestia au tras asupra lui mai multe focuri de revolver. Cinci ore dupa aceea, comandantul sef al Shkodrei si-a dat sufletul. A fost inmormantat a doua zi, la cimitirul vechii geamii din cartierul Parruca.
Aceasta este una dintre istoriile acelea despre care nimeni nu poate spune nimic concret. Desi fiecare dintre partile implicate sustine ca detine adevarul, misterul asupra evenimentelor continua sa ramana si astazi nedezlegat. La Shkodra, si nu numai, inca de pe atunci oamenii au fost convinsi ca uciderea lui Hasan Riza pasa a fost pusa la cale de Esat pasa. S-a vorbit despre trei faptasi: Osman Bali, individ apropiat de familia Toptani, un oarecare Mahmut din Kavaja, al carui nume nu se cunoaste, si un altul, Tefik, si acesta tot din Albania Centrala. 13 ani mai tarziu, pe 8 septembrie 1926, Osman Bali avea sa fie ucis la randul lui de catre Lam Leka si Myslym Peza. Ajunsese sa fie maior in Garda nationala. Si astfel, cercul se inchide.

Steagul muntenegrean deasupra cetatii Rozafa

Asediul Shkodrei a continuat inca trei luni. Oficial, Esat pasa, care l-a inlocuit pe Hasan Riza, s-a exprimat pentru continuarea rezistentei, dar intre timp a initiat tratative cu muntenegrenii pentru predarea orasului. Acestia au fost de acord cu retragerea otomanilor din oras, cu armele asupra lor, pentru a-si proteja in felul acesta onoarea militara. Pe 25 aprilie 1913, printul Danillo si suita lui au urcat la cetatea Rozafa si au arborat drapelul muntenegrean. Doborati de obuze, de foame si tradare, shkodranii au putut privi de la ferestrele caselor cum trupele muntenegrene defilau biruitoare pe strazile centrale ale orasului. Shkodra capitulase. Ca o coincidenta nefericita, tot pe 25 aprilie, dar cu cateva secole mai devreme, in 1479, trupele sultanului Mahomed II Cuceritorul fluturau steagul cu semiluna deasupra crenelurilor vechii cetati.
Ironia soartei a facut ca muntenegrenii sa nu se bucure prea mult timp de victorie. Ocuparea Shkodrei a alarmat un vecin mult mai puternic, cu mare influenta in Balcani: Austro-Ungaria. In primele zile din mai 1913, cancelaria de la Viena a cerut imperativ retragerea fortelor sarbe si muntenegrene de pe teritoriul ocupat, considerat parte a statului albanez independent. Sarbii au acceptat si imediat dupa solicitarea Austro-Ungariei si-au imbarcat trupele la Durrës si au parasit Albania. Muntene­grenii s-au opus, ceea ce a determinat Viena sa transmita la Cetinje un ultimatum cu aceeasi solicitare, dar in termeni mult mai duri. In textul acestuia se cerea retragerea neconditionata din Shkodra in termen de 24 de ore, fara nicio compensatie. In caz contrar, Austro-Ungaria avea sa declare razboi Muntenegrului. Principele muntene­grean a trebuit sa cedeze, caci ocuparea Shkodrei ar fi putut declansa un conflict generalizat. In locul trupelor muntenegrene, in oras aveau sa fie cantonate trupe internationale pana ce statul albanez ar fi putut sa-si instaleze propria adminis­tratie. Un an mai tarziu, in martie 1914, shkodranii au putut vedea cum pe crenelurile cetatii Rozafa flutura steagul albanez.

 
  Alte titluri din categoria "Istorie"



 
 CUPRINSUL REVISTEI
 NR. 16
 

  Actualitate


  Istorie

  Cultura

  Literatura

  Ethnos

  Spiritualitate

  Caleidoscop

Arhiva revistei Drita / Prietenul Albanezului
| HOME | CINE SUNTEM | COMUNITATE | PRIETENUL ALBANEZULUI | GRUPUL SERENADA | EDITURA PRIVIREA | JURIDIC | CONTACT |

© 2006-2018
ASOCIATIA LIGA ALBANEZILOR DIN ROMANIA.
by Anadeea Advertising