Home : Arhiva revistei Drita / Prietenul Albanezului : Contact
HOME CINE SUNTEM COMUNITATE REVISTA DRITA GRUPUL SERENADA EDITURA PRIVIREA JURIDIC CONTACT
 
 
Proza albaneza contemporana. Ramiz Gjini: Sarutul celuilalt
Ramiz Gjini
 
Literatura, NR. 16 - Iulie 2018
 



Tocmai ascultam “Boleroul” lui Ravel cand am auzit batai in poarta. M-am ridicat si m-am dus sa deschid cu gandul ca e vorbareata Berta, vecina de la etajul trei. Imi pro­misese ca-mi aduce doua legaturi de ceai de munte, din acela pe care-l culege prin lastaris nepotul ei. Sunt oarba si, ca toti orbii, am invatat sa deosebesc lucrurile prin intuitie. Ba chiar la mine in casa ma descurc minunat, asa ca nu ma dau nici pe una cu doi, ba chiar nici cu patru ochi.
Decum am deschis poarta, am simtit prezenta langa mine a doi oameni. Ca sa fiu sincera, asta m a mirat si nu mi-a venit bine cand nu s-a prezentat decat unul.
- Sunt Dajan, Minush, mi-a spus.
Impreuna cu cuvintele lui, am simtit un miros de ciulini, din aceia care cresc pe marginea drumului. Apoi, o strafulgerare mi-a strabatut bezna de-o viata si am simtit tentatia de a zambi stramb. L-am auzit cum respira sacadat si cum se atinge de peretele casei.
- Bine ai venit, Dajan, i-am spus cu caldura. Si l am intrebat cu cine e.
- Sunt singur, Minush, mi-a raspuns el, uitand ca pe mine era greu sa ma minta.
Pe Dajan l-am iubit ca o nebuna in tinerete, inainte de a orbi, asa ca nu i-as fi putut ierta nicio gluma sau vorba in doi peri. Si cu atat mai mult in situatia mea de acum. Oricum ar fi fost, trebuia sa fiu calma, asa incat sa nu ma fac de ras in fata lui.
L-am invitat sa intre si sa ia loc, iar el a intrat si s a asezat pe canapea. Odata cu el, am simtit cum se aseaza langa el si celalalt. Atent si tacut ca o fantoma sinistra.
- Ti-am adus trandafiri, Minush, a mintit Dajan. Si a aruncat la intamplare pe masa buchetul de ciulini salbatici.
Nu i-am spus nimic, caci nu mi s-a parut nimerit sa-l umilesc la mine in casa. I-am multumit pentru vizita si am inceput sa vorbim..
Tocmai in clipele acelea, am simtit pasii celuilalt care s-a ridicat si s-a apropiat de peretele pe care tineam cel mai frumos portret al meu din tinerete. Dajan mi-a spus ca venea de departe si ca-l intristase tare mult starea in care ma aflam. Apoi mi a vorbit despre ochii mei din trecut. Ca i-am avut foarte frumosi si ca chiar si acum ei pastrau frumusetea de altadata.
Celalalt statea in picioare in fata portretului meu atarnat pe perete si parea ca nu-l intereseaza ceea ce spunea Dajan. Cine stie la ce se gandea. Mi-am spus sa-l intreb la un moment dat pe Dajan despre mumia aceea rece si straina, care nu se prezentase; sa-l intreb ce pusesera la cale impotriva mea si in cele din urma sa le spun sa plece, caci nu aveam nevoie de complimentele lui cand in spatele lor se ascundea ceva suspect. Dar el a inceput sa-mi vorbeasca despre zilele acelea frumoase in care, ca sa ajunga mai repede la mine, urca treptele din patru in patru.
Vorbea cu o voce care nu semana deloc cu vocea lui cunoscuta; si, daca nu mi-ar fi spus despre lucruri pe care le stiam doar noi doi, n-as fi crezut ca in fata mea se afla intr-adevar acel Dajan din tineretea mea, Dajan pe care-l iubisem ca o nebuna.
Ca sa-l tin cat mai mult la mine, am intarziat cat am putut cu cafeaua; iar el, in tot timpul acela, s-a mirat de exactitatea miscarilor mele printre lucrurile din casa. L-am intrebat daca-i pun putin zahar, ca odinioara, iar el mi-a raspuns ca da. In momentul acela am simtit o miscare si am inteles ca celalalt se intorsese spre Dajan si-i facea niste semne misterioase. M-am prefacut ca nu inteleg si, dupa ce am pus ceasca pe masa, m-am asezat langa Dajan. Am simtit ca si celalalt se asezase alaturi, de partea cealalta, ca si cand ar fi vrut sa fie cat mai aproape de mine. In vreme ce Dajan vorbea despre trecut, i am simtit o neliniste, la inceput subtila, apoi din ce in ce mai mare; si banuiesc ca se simtea la fel de stanjenit ca si mine pentru prezenta celuilalt intre noi. Am mai flecarit ceva si, acceptand cu greu ca totul ramasese in urma, dupa ce ne-am baut cafeaua, am socotit de cuviinta sa-i amintesc supararile si reprosurile pe care trebuia sa i le aduc.
I-am spus ca in anii iubirii noastre imi ranise inima patrunzand in intimitatea mea fecioreasca; ca-mi calcase brutal cu bocancii pe suflet, ca un soldat nemilos, pentru a-si satisface placerile egoiste, fara a-si inchipui ca distrugea niste lucruri sfinte, a caror valoare nu a cunoscut-o. Dar el nu s-a dezmintit nici acum. Mi-a respins argumentele. Mi-a spus ca a pasit pe urmele altora, asa cum mergi pe un drum batut; si ca o nevazatoare ca mine nu-i poate intelege vorbele. Pronunta rar, ca si cand ar fi vrut sa scoata din adanc mari intelepciuni ce nu voiau sa i se supuna. In vremea asta, eu il simteam pe celalalt, care incerca sa-i sugereze cuvintele pe care Dajan sa le rosteasca.
M-am ridicat si am mers la portretul meu fixat pe perete. Am intins mana si l-am atins. La inceput, parul castaniu, apoi ochii carora acum le lipseste lumina; am atins buzele si, la urma, bluza aproape decolorata de vreme, pe care raposata mea mama a cusut-o pentru mine si mi-a daruit-o cand am implinit saisprezece ani. Am vrut sa sterg toate mangaierile lui Dajan de atunci; sa-i gonesc de pe obraji saruturile si imbratisarile, iar cu varful degetelor sa-i descriu pe frunte toata tineretea mea sfarsita; speranta pierduta si nelinistea prezenta; sa-i desenez ochii mei orbi si florile uscate, stralucirea si prospetimea lor ofilita. Iar in realitate chiar asa am facut: m-am apropiat de el si, cu varful degetelor, i am atins chipul. In clipa aceea l-am simtit pe celalalt miscandu-se nelinistit, facandu-i semn lui Dajan sa se ridice si sa plece. Dajan s-a ridicat, iar eu am inteles ca pentru tot ce era intre noi cel care decide era celalalt. Hotara cel pe care Dajan il strecurase intre noi pentru a fi poate mai linistit, mai sigur si mai aparat. L-am rugat pe Dajan sa mai stea putin, dar celalalt l-a luat de brat pentru a-l indeparta de mine. N-am spus nimic. Am inteles ca orice interventie din partea mea ar fi fost inutila.
Am pornit sa-i insotesc. La poarta, la plecare, i am multumit lui Dajan pentru vizita, pentru tranda­firi, pentru atentia si respectul lui. La sfarsit, l-am rugat sa ma sarute, sa ma sarute asa cum ma saruta atunci, cu ani in urma. El a acceptat. Desi oarba, am inchis ochii precum faceam pe vremea iubirii noastre pierdute, cand ma abandonam in bratele lui. Si sarutul a venit: un sarut rece, strain; un sarut ucigas, care m-a facut sa ma cutremur. Ingrozita, am inchis in urma lui poarta casei si am inceput sa plang. Ma sarutase celalalt.

 
  Alte titluri din categoria "Literatura"



 
 CUPRINSUL REVISTEI
 NR. 16
 

  Actualitate


  Istorie

  Cultura

  Literatura

  Ethnos

  Spiritualitate

  Caleidoscop

Arhiva revistei Drita / Prietenul Albanezului
| HOME | CINE SUNTEM | COMUNITATE | PRIETENUL ALBANEZULUI | GRUPUL SERENADA | EDITURA PRIVIREA | JURIDIC | CONTACT |

© 2006-2018
ASOCIATIA LIGA ALBANEZILOR DIN ROMANIA.
by Anadeea Advertising