Home : Arhiva revistei Drita / Prietenul Albanezului : Contact
HOME CINE SUNTEM COMUNITATE REVISTA DRITA GRUPUL SERENADA EDITURA PRIVIREA JURIDIC CONTACT
 
 
Despre natura si ospitalitatea albanezilor. Doi etnografi francezi strabat nordul misterios al Albaniei
Marius Dobrescu
 
Ethnos, NR. 19 - Octombrie 2018
 



In urma cu 80 de ani, pe 18 octombrie 1938, o familie de etnografi francezi a ajuns in nordul cetos al Albaniei pentru a cerceta viata satenilor de aici. Acestea se intamplau doar cu cateva luni inainte de invazia italiana, dar oamenii locului nu pareau sa aiba habar de ceea ce se pregatea dincolo de Adriatica.

Cei doi francezi, René si Jacqueline Benezech, s au indreptat spre Hani i Hotit, urcand mai apoi spre Tamara e Lëpushës, la o altitudine de peste 2000 m. Aici vom face o scurta paranteza si vom aminti ca, inainte cu numai cativa ani de aventura francezilor, doi cercetatori irlandezi cutreierasera muntii din nordul Albaniei pentru a descifra mecanismul misterios al aparitiei eposului. Doar ca unele evenimente neprevazute au zadarnicit planul celor doi. De data aceasta, sotii Benezech luasera cu ei tot ceea ce le trebuia pentru a nu se intoarce acasa cu mainile goale. In plus, erau insotiti de traducatorul lor din Shkodra, un localnic experimentat in ase­menea expeditii si bun cunoscator de limbi straine, si de doi carausi, Asllan si Ismail, impreuna cu caiii lor de povara. De-a lungul drumului pe povarnisul muntilor, intalneau frecvent adaposturile de vara ale ciobanilor, abandonate de pastori si turmele lor, plecati in locuri mai prielnice pentru iernat.
Noaptea, cei doi calatori francezi dormeau pe saltelele pneumatice aduse de la Paris, iar a doua zi isi reluau calatoria. Cateva zile mai tarziu, s-au socotit teribil de norocosi innoptand in kulla unui muntean pe nume Kol Petrushi, care le-a oferit cu multa generozitate ospitalitatea lui. Desi in odaia comuna in care au dormit impreuna cu toti ai casei nu exista un cos de fum, iar aerul era imbacsit si inecacios, Jacqueline a remarcat si a scris despre generozitatea gazdei lor: “Sunt saraci, dar ne-au primit cu multa ospitalitate”, a notat ea a doua zi. La plecare, cei doi francezi au imortalizat pe pelicula familia lui Kol Petrushi, kulla de piatra si peisajul minunat din jur.
A doua zi, bunica familiei de munteni, o batrana de peste 70 de ani, s-a oferit sa le arate drumul spre Ranza e Shënikut, catunul de munte pe care cei doi etnografi si-l stabilisera ca etapa urmatoare a expeditiei lor. Sprijinindu-se in toiag, batrana a pornit-o voiniceste prin zapada in fruntea grupului, oprindu-se din cand in cand pentru ca tovarasii de drum sa o poata ajunge din urma. In decorul inceputului de iarna, au povestit mai tarziu cei doi francezi, batrana parea a fi o creatura salbatica a muntilor sau chiar “un personaj de poveste”. Dupa un urcus obositor printre creste de munte si cursuri de ape repezi, cei doi etnografi si insotitorii lor au ajuns la o alta kulla, in care locuiau 26 de membri ai aceleiasi familii. (Kulla muntenilor din nordul Albaniei era locuinta comuna a unei familii, de regula construita din piatra, pe care aceasta o impartea cu animalele crescute pe langa casa. In mod traditional, oile, caprele, vitele si pasaretul familiei ocupau parterul kullei, in vreme ce oamenii dormeau la etaj, fara a exista prea mult mobilier - M.D.)
Gazda celor doi francezi a copt cartofi in vatra, au mancat si s-au cinstit cu rachiu, apoi, in jurul focului, unul dintre membrii familiei a luat lauta si a inceput sa cante o veche balada, in care erau povestite ispravile de arme ale eroilor din alte veacuri. O lume mitica, incredibila pentru sotii Benezech, veniti din inima civilizatiei si pusi in fata unei realitati paralele, se dezvaluia dinaintea lor. Incantata de cele vazute si auzite, Jacqueline a notat in jurnalul ei ca tot ceea ce o inconjura, uneltele de munca, costumele, instrumentele, obiectele casnice si din bucatarie, toate acestea puteau constitui un bogat si real muzeu etnografic. Si nu mica i-a fost mirarea frantuzoaicei cand a descoperit, dimineata, ca salteaua moale oferita de gazde, care lua forma trupului, nu era altceva decat un stomac de vaca umflat!
Dupa noaptea petrecuta in kulla, calatoria celor doi francezi a continuat zile si nopti la rand, printre varfuri de munte si peisaje de poveste, pana ce basmul s-a transformat intr-un adevarat cosmar, atunci cand ghidul lor a declarat ca locurile ii sunt necunoscute si numai Dumnezeu ii mai poate ajuta. Tinta calatoriei lor, Qafa e Pejës, parea ca se indeparteaza cu fiecare pas. “Situatia devenea dramatica, a scris mai tarziu Jacqueline, pana ce am hotarat sa ne punem vietile in mana Domnului”. Dar, minune! Tocmai cand deznadejdea ii coplesise complet, iata ca le apar in cale doi munteni tineri, care-i saluta, ii intreaba incotro se duc si-i invita sa si petreaca noaptea la ei.
Fara indoiala ca Preng Cali, gazda lor, i-a impresionat cel mai mult pe cei doi francezi. In memoriile acestora, chipul munteanului si ospitalitatea cu care au fost inconjurati in kulla familiei Cali ocupa un loc privilegiat. “Preng Cali, noteaza in jurnalul ei Jacqueline, a venit spre noi cu mainile intinse, cu o expresie energica si un zambet minunat. L-am simpatizat din primul moment. Un adevarat gigant. Inalt de aproape doi metri. Imbracat curat, cu un costum specific Munteniei Mari, de o eleganta deosebita. Avea parul alb si o mustata scurta, ce-i sublinia fata lunga si osoasa. Fireste ca avea la brau un pistol mare, un altul cu patul de fildes sau os, un model dintr-acelea pe care regele le daruieste supusilor pe care vrea sa-i onoreze …” Preng Cali, la fel ca si Fran Zefi, mai apoi, le pareau celor doi etnografi ca n-ar fi personaje reale, traind in lumea vie a muntilor, ci niste aparitii mitice, de legenda.
Acest muntean avea o biografie unica. Il infruntase pe rege, acuzandu-l ca vrea sa cedeze vecinilor o bucata din teritoriul albanez, drept pentru care fusese inchis in cetatea Gjirokastra. Dandu-si seama de greseala facuta, regele Albaniei, Ahmed Zogu, il eliberase si-i daruise un pistol bogat impodobit, pe care cei doi etnografi francezi il vazusera la braul lui. Intr-adevar, recunoscuse monarhul, Albania are nevoie de luptatori viteji precum Preng Cali, care sa-i apere hotarele.
Desi impresiile celor doi soti etnografi nu s-au putut materializa intr-un volum, jurnalul Jacquelinei, observatiile ei si fotografiile realizate de René constituie o marturie obiectiva si exacta asupra obiceiurilor si modului de viata al muntenilor albanezi in ajunul Celui de-al Doilea Razboi Mondial.

 
  Alte titluri din categoria "Ethnos"



 
 CUPRINSUL REVISTEI
 NR. 19
 

  Actualitate


  Istorie

  Cultura

  Literatura

  Spiritualitate

  Interviu

  Caleidoscop

Arhiva revistei Drita / Prietenul Albanezului
| HOME | CINE SUNTEM | COMUNITATE | PRIETENUL ALBANEZULUI | GRUPUL SERENADA | EDITURA PRIVIREA | JURIDIC | CONTACT |

© 2006-2018
ASOCIATIA LIGA ALBANEZILOR DIN ROMANIA.
by Anadeea Advertising