Home : Arhiva revistei Drita / Prietenul Albanezului : Contact
HOME CINE SUNTEM COMUNITATE REVISTA DRITA GRUPUL SERENADA EDITURA PRIVIREA JURIDIC CONTACT
 
 
Nicoleta Dabija (Iasi): Acolo locuieste numai Ismail Kadare!
Nicoleta Dabija
 
Literatura, NR. 15 - Iunie 2018
 



Kadare nu este de pe lumea aceasta! Ma uit adesea la chipul lui, iar chipul lui ma aproba, cu fiecare noua privire. Este singurul scriitor a carui viata nu ma intere­seaza, pe mine care ma intereseaza indeo­sebi vietile autorilor. Dar existenta lui Ismail Kadare, pot sa-mi dau seama, indiferent de cursul ei, dictat de vreo divinitate, de autoritati ori de alegerile personale, este un fluviu care se scurge pe langa adevarata traire, cea launtrica. Poate ca lui i s a dat un simt in plus, o ureche invizibila, atasata de suflet, in stare sa auda vocile inmormantate demult. Iar nalucile, tulburate ca exista cineva care, in sfarsit, le da atentie, nu tac deloc.
De aceea, scriitorului albanez (ar fi putut avea oare alta origine?) prefer sa-i urmaresc gandurile, gandurile din carti, caci in ele sta marturia adevarata a destinului sau. El este pur si simplu omul care asculta mortii, apoi scrie ceea ce acestia i-au transmis. Vocea povestitorului nu se abate un milimetru de la istoria dictata, e o voce care vine negresit din alta lume si patrunde in lumea de aici, cu un pas egal, fara graba, dar cu hotararea de a merge pana la capat. Cuvintele lui ajung la noi printr-o ceata densa, care ne intretine starea de buimaceala, intrucat banuim pericolul, dar nu stim si directia din care acesta va veni. Stie mortul care se confeseaza. Si mediul Kadare.
Generalul armatei moarte, primul sau roman, poate fi considerat un fel de a doua nastere. Generalul fara nume e chiar autorul, intors in trecut sa dezgroape mortii, sa le adune ramasitele, sa-i poarte intr-un sac de nailon pana unde s-au nascut si sa le redea astfel linistea eterna. Pana la 81 de ani, Kadare a eliberat o armata de suflete moarte, o armata de fantome. Si va face acelasi lucru pana la capat, pana la ultima suflare, caci, banuiesc deja, nalucile nu-i vor da pace. Sau poate a facut o besa, un juramant de credinta, sa invie mortii pana la moarte, sa regaseasca blestemele care i-au ucis, legile scrise ori nescrise ce au facut sa curga indelung sange in tinutul natal.
Ismail Kadare e totodata mediul care transmite lumii ispravile unui popor asuprit, dar razboinic, in care spaima si misterul, moartea si miturile nu se pot desparti. Sunt ridicati din morminte cei raposati, intamplarile si personajele istoriei, obiceiurile si credintele adanc inradacinate. Un glas acoperit cu valul misterios al mortii ne vorbeste, infiorandu-ne. Iar noi, cititorii, ramanem nemiscati, ca intr-o vraja, sa nu pierdem nici un detaliu. Mortii capata sansa de a fi buni si de a ne bantui imaginatia. Si totusi nu sunt zombies, caci primesc inapoi si sufletul.
Atmosfera creata de cartile autorului nostru este inconfundabila. Felul sau de a povesti este singular. Simtim langa noi respiratia personajelor, chiar daca aburul lor e rece, ca de pe cealalta lume. Primejdia e banuita si tot mai aproape, incordarea creste de la o pagina la alta. Nici o clipa nu intretii speranta ca ceea ce trebuie sa se intample nu se va intampla, finalurile fericite nu exista, caci moartea nu e pentru nimeni un final fericit (de altfel, in cartile lui Kadare nu exista speranta, personajele lui traiesc sau mor fara ea). Un zvon teribil se-ntinde din gura in gura, e toamna, ploua marunt si nesfarsit, iar noi suntem trecuti de sudorile mortii („Am observat ca intamplarile cele mai stranii se petrec toamna”, Kostandin si Doruntina), frigul ne patrunde prin crapatura usii, lasata inadins intredeschisa, spre lumina alba iesita din oasele strigoilor istoriei.
Interventia autoritatilor in cartile lui Kadare, incercarea lor, esuata din fasa, de a deslusi si a pune astfel capat unei intamplari stranii este superflua. Logica nu are nici o putere intr-un tinut al umbrelor si miturilor. Satenii din munti stiu mai bine, de partea lor e dreptatea. Zbuciumul launtric, spaima apropierii iminente a raului e ca o sabie ce nu se indeparteaza de grumaz. De grumazul eroilor fantomatici ai lui Kadare. Degeaba se ascunde si fuge cat mai departe cel destinat mortii prin legea nemiloasa si viguroasa (chiar si in vremea comunismului albanez) a kanun-ului. Scriitorul insusi e neputincios in fata sortii celui pe care il reinvie. Ii poate aminti viata, dar nu ii poate da deoparte nici­cum moartea.
Realitatile descrise de Kadare sunt istorii ale Albaniei, dar istoria ei este plina de cadavre. Trecutul in intregul sau este plin de cadavre, iar credintele care, in creierul muntilor precum in strafundul sufletelor, nu au murit, se inversuneaza sa pretinda razbunare. In inima unui popor indelung opresat blestemul e inca viu, deochiul te poate atinge si condamna, kanun e la lucru si cere sange, in zadar e luna aprilie, caci va fi negresit un Aprilie spulberat. In zadar poezia se varsa si vrea sa curete nalucile patate de sange ale tinutului natal, in zadar erotismul prinde de mana personajul si incearca sa-l elibereze din menghina groazei. Moartea si viata se inteleg neasteptat de bine…
Intr-un sens, personajele lui Kadare sunt toate strigoi, precum Kostandin, care o aduce acasa pe sora lui Doruntina, pentru ca i-a jurat mamei ca o va aduce cand va avea nevoie de ea, iar blestemul l-a facut sa iasa si din mormant pentru a-si implini besa. Pentru ca ele sunt condamnate de la inceput sa moara si singure stiu ca nu e nimic de facut in privinta aceasta. O simpla banuiala, ca ochii tai pot sa deoache, te poate osandi definitiv la orbire. Priveste spre lumea vizibila o ultima data personajul din povestirea Firmanul orb, constient ca nu exista nimeni care sa-l scape.
Revin, in final, la a spune ca romanele si povestirile lui Kadare urmeaza biografia sa, biografia insa nu a vietii lui, asa cum se intampla sa se petreaca pe pamantul care ne indura pe toti, ci biografia mortilor lui, ingropati de legi nemiloase si razboaie crunte, de cutume bizare si condamnari intamplatoare. Cartile sale sunt biografia sufletului sau neclintit in ascultarea mortilor tinutului albanez. Iar nalucile lui sunt inviate pentru a ne lua in stapanire si a ne bantui vreme indelungata, blestemele lui ne ingrozesc, ne tin prizonieri, sabia de deasupra capului e mereu ascutita si pregatita sa cada. Iar noi o lasam sa cada. Precum in Podul cu trei arce: „…de parca nu mortul ar fi implinit 40 de zile, ci el…”
Scriitorul acesta nu seamana cu nimeni, caci nimeni nu a scris vreodata chiar din pragul necunoscut si infricosator ce desparte lumea de aici de cea de dincolo, cu o voce egala de viu si de mort, fara sa incerce sa traga cititorul de o parte ori de alta, pastrand integru si sobru misterul acelei intrelumi. Acolo locuieste numai Ismail Kadare!
Poate e prima data cand Cronica ideilor se indeparteaza de lumea ideilor in favoarea lumii nalucilor. Dar am vrut neaparat sa le fac si eu sa traiasca, macar o data!

Articol publicat in revista Viata Romaneasca,
nr. 5 / 2017

 
  Alte titluri din categoria "Literatura"



 
 CUPRINSUL REVISTEI
 NR. 15
 

  Actualitate


  Istorie

  Cultura

  Literatura

  Spiritualitate

  Interviu

  Caleidoscop

Arhiva revistei Drita / Prietenul Albanezului
| HOME | CINE SUNTEM | COMUNITATE | PRIETENUL ALBANEZULUI | GRUPUL SERENADA | EDITURA PRIVIREA | JURIDIC | CONTACT |

© 2006-2018
ASOCIATIA LIGA ALBANEZILOR DIN ROMANIA.
by Anadeea Advertising