Home : Arhiva revistei Drita / Prietenul Albanezului : Contact
HOME CINE SUNTEM COMUNITATE REVISTA DRITA GRUPUL SERENADA EDITURA PRIVIREA JURIDIC CONTACT
 
 
Administratia austro-ungara in Albania (1)
Marius Dobrescu
 
Istorie, NR. 15 - Iunie 2018
 



Albania a fost una dintre tarile care, desi in anii Primului Razboi Mondial nu a facut parte din nicio alianta europeana, a avut cel mai mult de suferit de pe urma conflictului, teritoriul sau devenind zona de razboi pentru sapte dintre armatele combatante.

Profitand de absenta de facto a statului albanez – independenta tarii fiind obtinuta cu numai un an in urma (1912) –, dar si de dezechilibrul politic european, Grecia, Muntenegrul si Italia au exploatat imediat situatia pentru a-si satisface pretentiile teritoriale si au ocupat militar Albania. Astfel, Grecia a ocupat Korcea si Gjirokastra, Italia a ocupat in decembrie 1914 Vlora, iar trupele sarbe si muntene­grene au intrat, in cursul anului urmator, in Albania de nord si centrala. Dupa infrangerea Serbiei pe frontul balcanic, la inceputul lui 1916, trupele austro-ungare au intrat pe teritoriul albanez si au ocupat circa doua treimi din acesta. Armatele franceza si italiana detineau la acea ora Korcea si Albania de sud. De la inceputul razboiului si pana la sfarsitul lui, zona de demarcatie intre fortele Antantei si cele ale Puterilor Centrale urma linia Vlora-Berat-Pogradec.

Inca de la inceputul Primului Razboi Mondial, Cartierul general al trupelor austro-ungare a fost interesat de Albania, iar in decembrie 1915 marina militara austriaca a declansat primele bombarda­mente asupra orasului Durrës, ocupat intre timp de fortele italiene. In cursul acestor bombardamente a fost distrus si imobilul in care locuise, in timpul scurtei sale domnii, printul german Wilhelm de Wied. In acelasi timp, Cartierul general austro-ungar a ordonat aviatiei efectuarea de zboruri de recu­noastere in zona orasului Shkodra, cu scopul de a strange informatii asupra trupelor muntene­grene si sarbe care se aflau in oras si in imprejurimile lui.
Decizia de a patrunde cu trupe in Albania trebuie apreciata in contextul operatiunii strategico-operative a Armatei a Treia austro-ungare contra Serbiei si Muntenegrului si, prin urmare, si impotriva fortelor acestora stationate pe teritoriul albanez. In acest cadru, comandamentul Armatei III austro-ungare a decis trimiterea unui detasament intarit in zona de sud a lacului Shkodra. Obiectivul principal al actiunii era cucerirea portului Shëngjin, pentru a impiedica evacuarea pe mare a trupelor sarbe. Dupa capitularea fortelor muntenegrene, detasamentul amintit, sub comanda locotenent-colonelului Kramer, a intrat pe 23 ianuarie 1916, fara lupta, in orasul Shkodra. Conform unor surse istorice austriece, situatia economica si sanitara in acest oras era de o gravitate extrema. Orasul era plin de cadavre umane si animale moarte, ceea ce ar fi putut provoca epidemii periculoase. Intr-un raport militar din zilele acelea scria: Italienii, francezii si englezii pleaca si scapa de mizeria lasata in urma de sarbi si muntenegreni, in vreme ce noi ne afundam si mai mult in ea. Nu trebuie sa luptam impotriva unui inamic inarmat, ci contra unuia si mai periculos, epidemiile. Toti ostasii care nu au sarcini operative sunt ocupati sa faca curatenie pe strazi, in tabere si locuinte, in vreme ce civilii sapa transee.


Ocuparea orasului-port Durrës


In 25 ianuarie 1916, detasamentul expeditionar comandat de lt.-colonelul Kramer a primit ordin sa urmareasca trupele sarbe, care se aflau la numai o zi de mars distanta, si sa cerceteze terenul in directia sud. De data aceasta, obiectivul era ocuparea orasului si a portului Durrës. Pentru atingerea acestui obiectiv trebuiau indepartate trupele italiene din Durrës, urmand ca dupa aceasta operatiune sa se incerce ocuparea orasului sudic Vlora, important port la Marea Ionica. Oricum, apreciind situatia si numarul trupelor, drumurile grele si problemele de logistica, s-a ajuns la concluzia ca in privinta orasului Vlora, detinut de italieni, nu era posibila prea curand organizarea unei ofensive. Si ca una dintre marile provocari cu care se confrunta armata austro-ungara in campania din Albania era tocmai greutatea deplasarii. Ca urmare a lipsei drumurilor, mlastinilor frecvente, absentei podurilor si inundatiilor, fiecare companie pierdea sase pana la noua cai in decursul unui mars. Aceste dificultati sunt descrise astfel de ofiterii austro-ungari: Daca s-ar construi sapte poduri pentru trecerea raurilor, sase dintre ele ar fi luate de apa. Cel de-al saptela, cel mai mare, rezista, numai ca in acest caz raul isi schimba cursul.
In afara acestor dificultati, intr-un timp foarte scurt s-a reusit construirea unui inel de aparare foarte puternic in jurul orasului Durrës. La asediu participa si un detasament de voluntari albanezi. Primul asalt impotriva orasului a inceput pe 23 februarie 1916. Inundatiile provocate de raul Erzen si mlastinile din jurul orasului i-au intarit convingerea comandantului austriac, generalul von Sorsich, ca orasul nu avea sa fie ocupat prea curand. Dar, spre surprinderea lui, generalul Guerrini, seful trupelor italiene, a ordonat retragerea unitatilor sale din oras. Trei zile mai tarziu, pe 26 februarie, detasamentele italiene care aparau orasul si-au parasit pozitiile si s-au indreptat, pe mare, spre Italia. Consulul grec a predat Durrës-ul trupelor austriace.
Ocuparea orasului Durrës a fost un pas operativ si strategic important pentru ocuparea intregii Albanii. Comandamentul austriac a hotarat ca liniile inaintate ale frontului sa fie aparate in cea mai mare parte de fortele voluntare albaneze. Aceasta linie era, de fapt, situata pe cursul raului Vjosa. Decizia venea si din aceea ca armata italiana avea un interes mai mare in angajarea sa pe frontul Salonicului, decat in construirea de fortificatii de aparare pe frontul cu Austro-Ungaria din Albania. Operatiunile militare, reduse ca intensitate, din cursul anului 1916 din aceasta zona au facut ca teatrul de razboi albanez sa fie numit “frontul din spate”, adica un front de mana a doua. In anul 1916, numarul soldatilor angajati pe acest front varia intre 15.000 si 20.000. Daca adaugam si militarii stationati in diferite garnizoane, detasamente auxiliare si de munca, numarul total al trupelor austriece stationate in Albania trecea de 100.000. Zona ocupata de aceste trupe era in jur de 16.000 km2, iar expunerea fata de inamic era pe doua directii: pe frontul de sud, cu o lungime de 120 km, contra fortelor italiene si franceze, si pe cel de vest, unde trebuia aparata linia litoralului, pe o lungime tot de 120 km, impotriva navelor militare ale Antantei. Pentru apararea acestui teritoriu erau stationate 24 de batalioane, cu 84 de mitraliere. Acestea puteau fi intarite, in caz de necesitate, cu cinci grupe de lupta amplasate in puncte cheie ale litoralului. In Albania mai operau, de asemenea, 14 companii de munte si trei baterii de artilerie montana.


Neintelegeri intre diplomati si militari


Contradictiile dintre comandamentul militar si diplomatia austro-ungara in privinta politicii care trebuia urmata in Albania in anii Primului Razboi Mondial isi aveau inceputurile cu mai multi ani in urma. In centrul lor se afla seful Statului Major General, Conrad von Hötzendorf. Ele constau mai ales in faptul ca, din anul 1906, cand acesta a fost numit sef al Marelui Stat Major, von Hötzendorf a avut tendinta sa priveasca problemele militare in contextul politicii externe. Conform viziunii lui, toate statele mici din Balcani, inclusiv Albania, ar fi trebuit anexate sub sceptrul imperial austro-ungar. Ba chiar, in timpul crizei politice din preziua anexarii Bosniei si Herzegovinei, din 1908, el a propus ca doi dintre oponentii cei mai periculosi al Imperiului, Serbia si Muntenegru, sa fie neutralizati din punct de vedere militar, iar la acest proces sa ia parte si forte voluntare albaneze. Numai ca guvernul austro-ungar nu a marsat la aceasta propunere, la fel ca si imparatul. Opozitia acestora nu l-a impiedicat pe von Hötzendorf sa-si materializeze proiectul, trimitand in Albania ofiteri de informatii, cu sarcina de a pregati rapoarte asupra situatiei din Albania, rapoarte focusate pe situatia militara.
Contradictiile dintre diplomatia si conducerea armatei austro-ungare constau, in primul rand, in viziunea asupra viitorului statal al Albaniei, von Hötzendorf fiind convins ca anexarea acesteia de catre Imperiu era unica solutie pentru apararea intereselor austro-ungare in Balcani. Numai ca guvernul de la Viena nu vedea atat de simpla rezolvarea problemelor din Balcani. Diplomatia austro-ungara avea de multa vreme in vizor Albania. De pilda, in 1896 existase un plan care urmarea slabirea efectelor propagandei italiene in nordul Albaniei. Scopul acestui plan nu era ocuparea militara a Albaniei, ci, in cazul disolutiei Imperiului Otoman, planul prevedea un sprijin consistent pentru crearea unui stat albanez independent, sub conducerea unui print strain si sub protectorat austriac. In acest scop, Viena a disponibilizat mari sume de bani, iar personalitatea aleasa pentru a pune in fapta proiectul a fost Abatele din Orosh (Mirdita), Primo (Prend) Doçi, cel care a profitat in primul rând de aceste subventii. In perioada 1897-1911, el a fost stipendiat de Viena, in medie, cu 20.000 de guldeni anual. Abatele era cunoscut pentru activitatea lui patriotica si era protejat de autoritatile turcesti. Tot astfel, el avea relatii stranse cu Vaticanul si Roma, legaturi care nu erau pe placul Vienei. Despre acesta, baronul Zwiedinek, seful departamentului pentru Albania la Ministerul de Externe austro-ungar, scria in 1897: Abatele este patriot, arata fidelitate fata de Austro-Ungaria si este convins ca Imperiul este singura Putere care poate sprijini Albania; inteligent si activ, fruntas in comunitatea lui, cu o mare reputatie in toate comunitatile de munte. El considera ca nu exista un alt albanez mai apt ca Abatele pentru a desfasura o propaganda mai deplina pentru unirea comunitatilor albaneze in cadrul autonomiei nationale. Totusi, foarte repede, Viena a vazut ca Abatele nu avea rezultatele prevazute si entuziasmul de la inceput a lasat locul neincrederii si, cu trecerea anilor, relatiile dintre acesta si Viena s-au “subtiat”. Totusi, subventiile acordate au continuat pana in 1911.
A doua directie in care a actionat Imperiul austro-ungar fata de Albania a avut in vedere revizuirea politicii fata de biserica. Aceasta insemna de fapt o abordare mai prietenoasa in ceea ce priveste protectoratul austro-ungar fata de cultul catolic din nordul Albaniei, in primul rand printr-o subventionare mai sustinuta a scolilor si seminarelor catolice. Conform unui oficial austriac la Shkodra, in primii 80 de ani ai sec. al XIX-lea, Austro-Ungaria a cheltuit circa doua milioane de guldeni pentru biserica albaneza.
In al treilea rand, politica austro-ungara vizavi de Albania trebuia sa fie mai atenta la propaganda straina in aceasta tara, in special la cea a tarilor vecine. Acestea au fost principalele directii de actiune ale Imperiului austro-ungar fata de Albania, inainte de izbucnirea Primului Razboi Mondial, directii negociate intre conducerea armatei si cea a diplomatiei imperiale.


Diferite solutii pentru administrarea Albaniei


Dupa izbucnirea Primului Razboi Mondial, pozitia guvernului de la Viena fata de Albania s-a schimbat. Daca Grecia si-ar fi declarat neutralitatea in razboi, atunci guvernul amintit ar fi avut in vedere si varianta alipirii Albaniei de sud la Grecia. Tot astfel, ministrul de Externe austriac ar fi trebuit sa respecte solicitarea aliatilor, mai ales a bulgarilor, care au fost obligati de Germania sa se retraga de pe pozitiile din Campia Kosovei si Albania, cu argumentul ca ocuparea Albaniei de trupele bulgare a fost efectuata doar sub presiunea situatiei militare. Tot astfel, chiar si Conrad von Hötzendorf gandea in cel mai oportunist mod rezolvarea, la acea data, aviitorului Albaniei in cadrul Imperiului. Conform acestuia, daca pericolul italian ar fi escaladat, el vedea Albania impartita intre Grecia si Bulgaria. Acesta este si motivul pentru care Cartierul General austriac considera orasul-port Durrës ca fiind in afara posibilitatilor operative ale trupelor austro-ungare.
O alta chestiune in care politica avea sa se confrunte din nou cu tabara militarilor era forma de administrare a Albaniei de dupa ocupare. Spre deosebire de tabara militarilor, guvernul dorea constituirea unei administratii potrivite cu conditiile naturale, economice si sociale ale tarii. Diferenta dintre cele doua conceptii consta in faptul ca guvernul credea ca ocuparea partiala a Albaniei era mai riscanta decat crearea unui protectorat asupra intregului teritoriu albanez. In ambele situatii, interesele de stat austriece erau protejate, dar a doua solutie era mai putin costisitoare in bani si forta umana. Totusi, von Hötzendorf a ignorat toate opiniile de factura politica si a inceput, imediat dupa interventia austro-ungara la Shkodra, constituirea unei administratii provizorii, bine etapizate. Dupa parerea lui, acest concept trebuia sa fie extrem de simplu si nu foarte costisitor. Alaturi de militarii austrieci, in administratia provizorie trebuia sa fie incadrati si albanezi fideli si cu o buna reputatie in randul conationalilor. Una dintre urmarile acestei organizari era si formarea unor formatiuni militare de voluntari albanezi.

Marius Dobrescu

 
  Alte titluri din categoria "Istorie"



 
 CUPRINSUL REVISTEI
 NR. 15
 

  Actualitate


  Istorie

  Cultura

  Literatura

  Spiritualitate

  Interviu

  Caleidoscop

Arhiva revistei Drita / Prietenul Albanezului
| HOME | CINE SUNTEM | COMUNITATE | PRIETENUL ALBANEZULUI | GRUPUL SERENADA | EDITURA PRIVIREA | JURIDIC | CONTACT |

© 2006-2018
ASOCIATIA LIGA ALBANEZILOR DIN ROMANIA.
by Anadeea Advertising