Home : Arhiva revistei Drita / Prietenul Albanezului : Contact
HOME CINE SUNTEM COMUNITATE REVISTA DRITA GRUPUL SERENADA EDITURA PRIVIREA JURIDIC CONTACT
 
 
S-a stins din viata Vaduva neagra
Marius Dobrescu
 
Actualitate, NR. 16 - Iulie 2018
 



Se spune ca nu intotdeauna un chip frumos ascunde si un suflet asemanator. Este si cazul Nedjmiei Hodja, sotia ex-dictatorului albanez Enver Hodja, decedata pe 20 decembrie 2017, la 32 de ani dupa moartea sotului ei. Asa cum s-a spus despre Elena Ceausescu ca ar fi fost spiritul malefic al regimului comunist de la noi, exista legende asemanatoare si despre Nedjmia. Dupa moartea sotului ei, “vaduva neagra” a detinut functii importante in statul albanez, continuand sa justifice cu disperare, si dupa 1990, “marile realizari” comuniste si crimele comise de o guvernare care a adus poporului albanez saracie si izolare internationala. Aceasta batranica “cumsecade” a plecat dintre noi ducand cu ea o multime de mistere cutremuratoare ale dictaturii comuniste din Albania.
Tovarasa de viata a viitorului dictator comunist Enver Hodja s-a nascut pe 8 februarie 1921, la Manastir (Macedonia), parintii ei fiind din nordul Albaniei. A absolvit studiile medii la Institutul Pedagogic de Fete din Tirana. Dupa 1944 a parcurs studii superioare, prin corespondenta, la Universitatea din Tirana-Facultatea de limba si literatura. A luat parte la sedinta de infiintare a Organizatiei Tineretului Comunist, din 22-23 noiembrie 1941. In timpul razboiului, a luat parte, ca delegat din partea tineretului comunist, la toate conferintele nationale, la Peza, Labinot si Përmet. Dupa eliberarea tarii, a exercitat functii inalte pe linie de partid si de stat. La primul Congres al PCA a fost aleasa membru al Comitetului Central. A mai fost presedinta a Uniunii Femeilor Antifasciste din Albania. A facut parte din Adunarea Nationala inca de la infiintarea acestui organism si a condus Directia de Propaganda, Invatamant si Cultura a CC al Partidului Muncii. Incepand din 1966 a indeplinit functia de director al Institutului de Studii Marxist-Leniniste, de pe langa CC al PMA.
A avut activitate de cercetare si publicistica. In anul 1988 a fost aleasa presedinta a Frontului Democratic din Albania. A primit ordine si medalii, printre care si Ordinul de “Erou al Muncii Socialiste”.
In luna ianuarie 1992 a fost arestata sub acuzatia de evaziune fiscala si a efectuat o condamnare de unsprezece ani de inchisoare. Odata cu decesul Nedjmiei Hodja dispare unul dintre ultimii reprezentanti al regimului dictatorial din Albania.

Marius Dobrescu

 
  Alte titluri din categoria "Actualitate"



 
 CUPRINSUL REVISTEI
 NR. 16
 

  Actualitate


  Istorie

  Cultura

  Literatura

  Ethnos

  Spiritualitate

  Caleidoscop

Arhiva revistei Drita / Prietenul Albanezului
| HOME | CINE SUNTEM | COMUNITATE | PRIETENUL ALBANEZULUI | GRUPUL SERENADA | EDITURA PRIVIREA | JURIDIC | CONTACT |

© 2006-2018
ASOCIATIA LIGA ALBANEZILOR DIN ROMANIA.
by Anadeea Advertising