Home : Arhiva revistei Prietenul Albanezului : Contact
HOME CINE SUNTEM COMUNITATE PRIETENUL ALBANEZULUI GRUPUL SERENADA EDITURA PRIVIREA JURIDIC CONTACT
 
 
Pastila de suflet. Sfanta Mucenita Filofteia de la Curtea de Arges
pr. Gruia-Mihail ZAMFIRESCU
 
Spiritualitate, NR. 10 - Ianuarie 2018
 



Fericiti cei milostivi, ca aceia se vor milui
(Matei, 5.7)

In calendarul lunii decembrie, in ziua de 7, Biserica Ortodoxa a randuit praznuirea Sfintei Mucenite Filofteia (Filoteea – iubitoarea de Dumnezeu), traitoare in sec. al XIII-lea, in sudul Dunarii, in Imperiul Romano-Bulgar. Semnificativa in viata Sfintei este trairea profunda a Legii lui Hristos la o varsta foarte frageda; pana la moartea sa martirica, la varsta de 12 ani, a reusit sa cultive virtutea crestina intr-atat incat sa ajunga la starea sfinteniei.
De la maica sa a invatat trairea adevarului, nadejdea in mantuire si dragostea fata de aproapele. Dar murind mama sa, tatal se recasatoreste, iar Sfanta incepe calvarul fiicei vitrege. Dar va compensa sufleteste vrajmasia din casa prin faptele bune si milostenia catre saraci. Aceasta a fost si cauza care i-a atras napraznica moarte, pricinuita de barda aruncata asupra ei de chiar tatal sau, aprins de manie cand isi vede fiica impartind merindele ce ii erau destinate lui la munca ogorului. In clipa cand sufletul se inalta la ceruri, Sfanta a fost invaluita de o puternica lumina, iar trupul i-a devenit greu, de neridicat. A fost chemat Arhiepiscopul de Tarnovo, pentru rugaciuni de dezlegare, dar curand au inteles ca este semn dumnezeiesc si ca trebuie sa gaseasca loc ales pentru cinstirea Sfintelor Moaste. Dupa un vechi obicei, au inceput sa rosteasca nume de orase din apropiere, apoi din departare. La pomenirea cetatii Argesului, trupul Sfintei a devenit usor si a putut fi dus cu mare alai la Tarnovo. Dupa multi ani, in vremea domnitorului Mircea cel Batran, Sfintele Moaste au fost aduse in Biserica Domneasca din Curtea de Arges.
De atunci, Sfanta ne ocroteste Tara, alinand multi pelerini veniti din toata lumea pentru a se ruga la racla ei, pastrata acum in paraclisul manastirii. Dintre multele minuni mentionate, una s-a petrecut acum 80 de ani cand, fiind seceta mare in Muscel, dupa o impresionanta procesiune cu Sfintele Moaste, Dumnezeu s-a indurat de rugile poporului si ploaia a inceput sa curga, adapand pamantul insetat. O alta minune s-a petrecut in vremea regimului comunist cand, desfiintandu-se Episcopia Argesului, Sfintele Moaste au fost mutate in catedrala din Ramnicu-Valcea. Sfanta s-a aratat in vis de mai multe ori vrednicului de pomenire Patriarh de atunci, Justinian, intrebandu-l: „Parinte Ioane, de ce m-ati izgonit din casa Mea?”, cerand sa fie readusa la Arges, orasul sau; ceea ce s-a si intamplat.
Multele minuni si impliniri din viata rugatorilor fac ca intreg Balcanii si in special poporul nostru sa cinsteasca in mod deosebit pe Sfanta Filofteia. Cinstind-o, insa, trebuie sa-i urmam exemplul faptelor bune, milostenia, punerea in slujba nevoiasilor, sfatul bun la vreme potrivita, ajutor in haine si mancare etc., caci prin credinta si prin faptele bune ne apropiem de Sfinti si de Hristos.

Frumusetea bisericii Sfantului Neagoe Basa­rab, pacea care domneste aici, peisajul deosebit si, nu in ultimul rand, prezenta Sfintei Filofteia, l-au deter­minat pe primul nostru Rege, Carol I, sa aleaga Catedrala de la Arges ca necropola regala; aici fiind inmormantati toti Regii Romaniei. De acum, Sfanta va ocroti si locul odihnei Regelui nostru, Mihai I, care, din ziua de 16 a lunii in curs, isi doarme somnul de veci tot la Curtea de Arges. Dumnezeu sa-l odihneasca si sa-l numere printre dreptii Sai!

Cu prilejul Sfintelor Sarbatori, doresc sa urez traditionalul Craciun fericit si un nou an cu multe bucurii si impliniri duhovnicesti tuturor cititorilor revistei noastre!

pr. Gruia-Mihail ZAMFIRESCU
bis. Izvorul Tamaduirii - Mavrogheni, Bucuresti

 
  Alte titluri din categoria "Spiritualitate"



 
 CUPRINSUL REVISTEI
 NR. 10
 

  Actualitate


  Comentariu

  Istorie

  Cultura

  Literatura

  Spiritualitate

  Caleidoscop

Arhiva revistei Prietenul Albanezului
| HOME | CINE SUNTEM | COMUNITATE | PRIETENUL ALBANEZULUI | GRUPUL SERENADA | EDITURA PRIVIREA | JURIDIC | CONTACT |

© 2006-2018
ASOCIATIA LIGA ALBANEZILOR DIN ROMANIA.
by Anadeea Advertising