Home : Arhiva revistei Prietenul Albanezului : Contact
HOME CINE SUNTEM COMUNITATE PRIETENUL ALBANEZULUI GRUPUL SERENADA EDITURA PRIVIREA JURIDIC CONTACT
 
 
Mainile albe. Basm de Victor Eftimiu
Victor Eftimiu
 
Ethnos, NR. 13 - Aprilie 2018
 



Traia, nu demult, intr-un sat de la poalele muntilor, un taran cu nevasta lui si cu doua fete ale lor, Anisoara si Petrina.
Anisoara, fetita cea mai mare, era din cale-afara de rasfatata. O rasfatau parintii, rudele, si vecinii: era frumoasa, avea ochii albastri, parul balai si manutele albe ca laptele, ca zapada.
Nici Petrina nu era urata, dar fiindca nu o alinta nimeni, nu se gandea sa se gateasca, sa stea toata ziua in fata oglinzii si sa se faca frumoasa. Robotea prin casa, ingrijea de pasari si de vite, se ducea pe camp, cara apa, facea, cu inima voioasa, toate treburile gospodariei.
Vantul ii rasfira cosita castanie, ii inasprea pielea obrazului, iar mainile ei agere aveau varfurile degetelor intepate de ac, palmele batatorite de lemnul uneltelor cu care sapa in gradina si de franghia fantanii, tot ridicand galeata grea de apa.
- Ce fata vrednica e Petrina! spunea cate o cumatra cu jumatate de glas, parca plangandu-i de mila.
Cand vorbeau insa de Anisoara, ochii femeilor se umpleau de lumina si de zambete:
- Tare e frumoasa Anisoara! In sapte sate n-ai sa-i gasesti perechea!
- Ai vazut ce maini albe are Anisoara? Parca ar fi maini de zana, maini de domnita din poveste, mainile unei fete de imparat!
- Ati vazut ce rochita frumoasa are Anisoara, spunea alta. Parca ar fi rupta dintr-o cadra, asa e de mandra, Anisoara noastra!
- Dar parul? Ce frumos e parul Anisoarei, pieptanat si strans in doua cozi si impletit cu panglici de matase!
- Ferice de cel care o va lua de nevasta, cand o fi mare, ca nimeni altul n-o sa aiba asemenea frumusete la casa lui!
Anisoara crestea numai in laude. Parintii ei o pazeau ca lumina ochilor, sa fie cat mai mandra. O pazeau de asprimea vantului, sa nu-i innegreasca obrazul si mainile, o pazeau de arsita soarelui si de truda muncii, sa nu-i incovoaie umerii rotunzi. Palmele ei nu trebuiau sa fie batatorite de coada maturii, de lemnul fuiorului sau al sapei, de lesia vaselor si a albiturilor spalate.
Zi de zi crestea codana si tot mai frumoasa se facea. Vestea ii mersese departe. Cand a ajuns de saptesprezece ani, au inceput sa vina petitori din toate partile s-o ceara. Dar nici Anisoara nu era grabita sa se marite, nici parintii ei nu voiau sa se desparta asa de curand de odrasla lor cea fara de pereche.
Cand a implinit optsprezece ani, incepu Anisoara sa se gandeasca la casa ei, la viata ei cea noua langa un barbat care sa fie tot asa de frumos ca ea, viteaz si bogat, sa o pizmuiasca fetele din toate imprejurimile. Se perindara multi flacai, care mai de care mai chipesi, s-o ceara, dar Anisoarei nu-i placea niciunul. Pasamite, astepta sa vie Fat-Frumos din poveste, paunasul codrilor, voinicul voinicilor. Visa un barbat instarit, care s-o rasfete, s-o imbrace in straie cat mai de pret, sa-i dea slugi si roabe care s-o slujeasca, s-o alinte…
Si tot asteptandu-l, isi mangaia mainile albe. Isi rasfira degetele in lumina soarelui si se uita prin pielea stravezie sa vada sangele trandafiriu care i se scurgea prin venele albastrii. Isi pieptana parul lung si balai, isi prindea flori in cosita si tanjea in asteptarea mirelui ales.
Iata ca intr-o zi veni la casa lor Tudorel, un flacau chipes, tare mandru, vesel si sprinten, care ii placu mult Anisoarei. S-ar fi cununat cu el, dar se tinea tot trufasa, asteptand ca acel flacau s-o laude mereu, sa se faca mic in fata ei, fiindca, de! una era in tot tinutul Anisoara cea cu mainile albe!
Flacaul le placu mult si parintilor. El nu spuse nici un cuvant despre vreun gand de nunta, dar toti au inteles ca nu de alta venise in sat si sta mereu pe prispa si in jurul casei Anisoarei, tot cautandu-si de lucru prin ograda lor.
Intr-o zi, ajutand pe parintii Anisoarei sa dreaga cuptorul paraginit din spatele casei, lui Tudorel i se facu sete si ceru sa bea.
- Petrino, striga Anisoara. Scoate tu o galeata de apa proaspata, ca mie mi-e frica sa nu-mi zdrelesc mainile!
Voioasa, Petrina isi lasa lucrul, isi sumese manecile ei, scoase apa proaspata din fantana si dadu flacaului sa bea.
A doua zi, tot robotind prin curte, Tudorel se lovi cu umarul de un lemn ascutit, care-i sfasie camasa.
- Petrino, striga Anisoara, ia tu ac si ata!
Cu mainile ei mestere, Petrina cusu numaidecat camasa voinicului, de nu se mai cunoscu locul unde fusese rupta.
Azi asa, maine asa, pana cand sosira si parintii baiatului sa vada ce este cu Tudorel al lor de tot intarzie prin satul Anisoarei. Voiau si ei sa-si vada feciorul capatuit. Erau oameni de isprava si s-ar fi bucurat sa se faca nunta cat mai repede.
- Hai, dragul maichii, destul ai zabovit! Cere fata de nevasta si sa ne ducem fiecare la casele noastre! ii spuse maica-sa.
Flacaul nu pregeta. Se duse la parintii Anisoarei si le vorbi cam asa:
- Oameni buni, parintii ma zoresc sa va spun de ce am venit la dumneavoastra si de ce am intarziat atata pe aici. Uite despre ce e vorba… Eu as vrea sa ma insor. Daca vreti si dumneavoastra, daca vrea si fata…
Parintii Anisoarei erau tare bucurosi, dar se faceau ca nu prea inteleg, ca sa nu para ca atata asteptau.
- Sunt baiat de treaba, precum veti fi vazut, muncitor si cinstit, parintii mei sunt multumiti de mine, trag nadejde ca si dumneavoastra veti fi multumiti. Vreau sa-mi iau mireasa vrednica, sa ducem casa buna amandoi si sa va las o droaie de copii urmasi. Mi-e draga tare fata si de aceea v o cer de sotie. Rogu-va, dati-mi pe Petrina de nevasta!
Parintii fetelor se privira uimiti.
Parca nu de Petrina fusese vorba. Petrinei nu-i mersese vorba ca e frumoasa. Era cu un an mai mica decat Anisoara, putea sa mai astepte, sa-i vie randul sa-si ia un barbat de seama ei, nu un flacau asa de chipes, facut parca pentru cea vestita pentru frumusetea ei.
Tudorel mai zise:
- Mi-e draga Petrina, fiindca am vazut-o ce harnica e, ce buna… Vreau sa muncesc alaturi de ea, mana in mana cu ea. Dragi imi sunt mainile ei atat de agere, care stiu sa coasa atat de mester, stiu sa framante painea, sa randuiasca prin casa! Va fi o mama buna, o sa va dea nepotei, o sa vi-i ingrijeasca, o sa fim multumiti cu totii!
Auzind acestea, Anisoara isi musca buzele de ciuda. Se duse-n casa ca sa-si ascunda lacrimile. Nu si-ar fi inchipuit asa ceva in ruptul capului. Cum? Putea sa se gandeasca cineva la alta decat la ea?
Dar supararea ii trecu repede. Se bucura si ea vazandu-si surioara capatuita. Ce frumoasa era acum si Petrina, in vesmantu-i de mireasa!
Dupa ce se facu nunta si Petrina pleca la casa ei, Anisoara ramase singurul sprijin al parintilor. N avea incotro si incepu sa le dea o mana de ajutor. Incetul cu incetul, invata treburile gospodariei. Incepu sa-i placa munca, randuiala. Nu se mai gatea atata, nu se mai uita ziulica intreaga in oglinda si-n apa izvoarelor. Isi dadea seama ca nu ajunge sa fii frumoasa si sa ai mainile albe, ca sa fii sotia vrednica a unui baiat de treaba.
„M-am alintat prea mult, am fost prea rasfatata!” se gandea ea. Si-si schimba cu totul felul de viata.
Nu i-a fost greu Anisoarei sa-si gaseasca un barbat pe placul ei. Munca, priceperea si sfiala i-au adus o frumusete noua, adevarata frumusete care trebuie tuturora ca sa infrunte viata cu fruntea sus, sa nu fie o povara pentru nimeni, ci un sprijin pentru toti!

 
  Alte titluri din categoria "Ethnos"



 
 CUPRINSUL REVISTEI
 NR. 13
 

  Actualitate


  Istorie

  Cultura

  Literatura

  Ethnos

  Spiritualitate

  Caleidoscop

Arhiva revistei Prietenul Albanezului
| HOME | CINE SUNTEM | COMUNITATE | PRIETENUL ALBANEZULUI | GRUPUL SERENADA | EDITURA PRIVIREA | JURIDIC | CONTACT |

© 2006-2018
ASOCIATIA LIGA ALBANEZILOR DIN ROMANIA.
by Anadeea Advertising