Home : Arhiva revistei Prietenul Albanezului : Contact
HOME CINE SUNTEM COMUNITATE PRIETENUL ALBANEZULUI GRUPUL SERENADA EDITURA PRIVIREA JURIDIC CONTACT
 
 
Din istoria narghilelei. Rasfatul lui Ali Pasa, cel mai cumplit tiran albanez, a fost fumatul din narghilea
Marius Dobrescu
 
Caleidoscop, NR. 10 - Ianuarie 2018
 



De multe ori, in tablourile sau gravurile clasice, carmuitorii sau demnitarii orientali sunt reprezentati lungiti pe canapea, cu cafeaua si ciubucul narghilelei in gura, asteptand lenesi sa treaca ziua, pentru ca mai tarziu, spre seara, sa inceapa zaiafetul. Poate ca multi dintre noi asa ni-i imaginam si probabil ca nici nu suntem departe de adevar. Iata, de exemplu, un personaj destul de des intalnit in istoriografia albaneza, crudul Ali Pasa de Ianina, este reprezentat de pictorul francez Louis Dupré tolanit in barca si tragand pasnic din narghilea. Dar ce este narghileaua?

Supranumita si hukka sau sisa, narghileaua nu este altceva decat o pipa de sticla, de care este legat un furtun elastic la capatul caruia se afla ciubucul. Ea foloseste tutun normal sau aromat, iar procedura dateaza din secolul al XVII-lea si este similara unora dintre inventiile recente pe care le putem gasi in magazinele de astazi, ca alternative mai sanatoase la fumatul tigarilor. Practic, cand aerul este tras in plamani, carbunii incinsi ard tutunul din cupa. Acesta elibereaza fumul, care este trecut printr-un filtru de apa rece si apoi ajunge in plamani. Dar, in rolul filtrului nu se foloseste numai apa, ci si alte lichide: lapte, bauturi racoritoare si bauturi alcoolice, a caror utilizare poate dauna chiar sanatatii. Lichidul nu numai filtreaza, dar si racoreste fumul ce iese din tub. Tutunul pentru narghilea nu seamana cu cel de tigara sau de alt tip. Frunzele mari sunt saturate cu miere, melasa, esente de fructe sau condimente, iar tutunul considerat bun este de fapt un amestec umed, neuniform, asemanator mai mult cu o dulceata, decat cu continutul unei tigari obisnuite.
Etimologia acestor termeni este interesanta, pentru ca se refera la diferite sectiuni ale instrumentului aferent. Termenul „narghilea” sau „arghile” se refera la tutun si este numele prezent in Europa de Sud si de Est, dar si in Levant (Israel – narghilea; Liban, Siria si in parti din Irak – arghile). Este derivat din persanul „nārghile”, care, la randul sau, provine din sanscrita, unde inseamna nuca de cocos. Sisa vine de la cuvantul care denumeste sticla, in araba, si este folosit in Egipt, Arabia Saudita si Maroc. „Hookah” provine din hindustana (huqqa), mai exact din zona de nord a Indiei si Pakistanului si este, probabil, cea mai veche varianta. El se refera la intregul instrument de fumat.
Misionarii iezuiti au introdus tutunul in India in timpul domniei imparatului Akbar cel Mare (1542-1605). Hakim Abul Fateh, doctorul iranian al imparatului, ar fi dezvoltat sistemul de filtrare prin apa. Pana atunci, desi existau referinte persane si chiar indiene cu privire la procedura fumatului printr-un filtru de apa, cel mai probabil era vorba de alte ierburi aromate, cannabis sau chiar hasis.
Tutunul fumat prin narghilea a devenit rapid un simbol de statut social, alaturi de alte importuri din Lumea Noua. Avocatul englez William Hickey descria, in memoriile sale, la sosirea in Calcutta, in 1775, experienta fumatului: „Cea mai eleganta, splendida hookah mi-a fost preparata. Am incercat-o, dar nu mi-a placut, chiar si dupa cateva incercari. Am intrebat, cu multa seriozitate, daca este necesar, in mod indispensabil, sa devin fumator. Mi s-a raspuns, cu egala greutate: ‘Fara tagada ca este, pentru ca ati putea fi la fel de bine din alta lume sau in afara modei. Aici toata lumea foloseste o hookah, si este imposibil sa traiti fara ea…’ Am auzit barbati declarand ca mai degraba ar renunta la cina, decat la hookah.”
Asadar, hukka devenise un obicei social mult apreciat in India secolului al XVIII-lea, un drog de gentlemeni ai Coroanei Britanice, dar si al localnicilor cu dare de mana. Iar moda s-a raspandit cu repeziciune. Vasul cu apa era ornat cu aur, argint si nestemate. Incetul cu incetul, asemenea altor obiceiuri orientale, fumatul de narghilea a ajuns in Orientul apropiat, Imperiul Otoman si, mai putin raspandit, in Europa.
In Turcia, hukka a ajuns in secolul al XVII-lea si reprezenta, in mod similar, un simbol al statutului social. De aici si numeroasele tablouri ale inaltilor demnitari si sultani de la acea vreme tragand din narghilea. Tot turcii au schimbat si materialul vasului cu apa, din nuca de cocos (de unde si termenul initial sisa) sau din lemn, in sticla, si i-au dat numele de narghilea. „Tömbeki” sau tutunul simplu de narghilea a evoluat si el, in cultura locala, cu arome de mere, capsuni, ananas sau piersici.
“In secolele trecute, fumatul prin narghilea a devenit noua moda a cafenelelor turcesti. Umplerea unei narghilele era o arta, iar un chelner care stia bine cum s-o faca era tratat cu acelasi respect ca si un sef bucatar”, scria Friday Times (din Pakistan), in articolul The Ways of the Hookah.

Depasind faza primara de apanaj al aristocratiei si diplomatilor, narghileaua a devenit treptat un act de socializare. O narghilea bine facuta se fumeaza timp de cel putin o ora. Pentru ca dureaza atat de mult fumatul, cel care fumeaza are timp sa stea la taifas cu prietenii, sa stea mai mult in compania familiei sau a amicilor. Actul de a imparti o narghilea cu cei din jur reprezenta o dovada de incredere si fraternitate. Femeile care fumau narghilele erau privite, cel putin in Pakistan, drept mult mai „asezate” decat cele care fumau tigari. „Un turc are o incredere implicita in providenta, isi doreste linistea, dar refuza sa o cumpere cu efort. Apreciaza prezentul, fara sa se gandeasca la viitor si dispretuieste toate relele de care umanitatea este amenintata. Amuzamentele sale sunt domestice (…). Prefera, in mod indiferent, sa stea sub un copac sau intins pe canapea, impreuna cu doamnele sale favorite, ori pe un scaun otoman, fumandu-si ciubucul sau narghileaua si band serbet, limonada sau cafea, fara zahar sau lapte, din cesti nu mai mari decat un degetar, pentru intreaga zi”, povestea un calator prin Imperiul Otoman, in prima jumatate a secolului al XIX-lea.
Totusi, cat de sanatos este fumatul narghilelei? Desigur, filtrul de apa curata mai bine fumul de nicotina, fenol si benzipiren decat filtrul de tigari, dar, in decursul unei ore de fumat narghilea, se inhaleaza de 100 - 200 de ori mai mult fum decat dupa fumarea unei tigari. La fel, se poate constata cat de eficienta se dovedeste a fi filtrarea. S-a estimat ca timp de 45 de minute de fumat narghilea, o persoana inhaleaza monoxid de carbon mai mult decat dupa fumatul unui pachet de tigari. Daca un fumator fumand o tigara inhaleaza 0,5-0,6 litri de fum, atunci, dupa o sesiune de o ora de fumat narghilea, persoana inspira 6-8,5 litri de fum. Totodata, efortul care se aplica la inhalarea fumului determina fumul sa nimereasca in partile mai profunde ale plamanilor, si anume in caile respiratorii inferioare. Deci, ce preferam? O ora de tihna in mijlocul prietenilor, tragand din narghilea, sau o simpla si banala tigara? Raspunsul este in mana fiecaruia dintre noi.

 
  Alte titluri din categoria "Caleidoscop"



 
 CUPRINSUL REVISTEI
 NR. 10
 

  Actualitate


  Comentariu

  Istorie

  Cultura

  Literatura

  Spiritualitate

  Caleidoscop

Arhiva revistei Prietenul Albanezului
| HOME | CINE SUNTEM | COMUNITATE | PRIETENUL ALBANEZULUI | GRUPUL SERENADA | EDITURA PRIVIREA | JURIDIC | CONTACT |

© 2006-2018
ASOCIATIA LIGA ALBANEZILOR DIN ROMANIA.
by Anadeea Advertising