Home : Arhiva revistei Prietenul Albanezului : Contact
HOME CINE SUNTEM COMUNITATE PRIETENUL ALBANEZULUI GRUPUL SERENADA EDITURA PRIVIREA JURIDIC CONTACT
 
 
Asdreni, personajul tragic al literaturii albaneze
Marius Dobrescu
 
Literatura, NR. 8 - Noiembrie 2017
 



Aleksandër Stavre Drenova (Asdreni) a fost poate cel mai tragic personaj al literaturii albaneze din exil. Si cand spun asta ma gandesc nu numai la viata lui privata, sfarsita in saracie si tristete, ci mai ales la pozitia marginala si la esecurile sociale intrerupte doar de propria-i disparitie. Asdreni face parte dintr o pleiada stralucita de scriitori pe care aceasta comunitate i-a dat literaturii albaneze. E suficient sa rostim doar cateva nume: Lasgush Poradeci, Mitrush Kuteli si, mai nou, Cezar Ivanescu si Vlad Zografi. Si asta ca sa nu mai amintim de Victor Eftimiu, scriitor roman, dupa cum s-a declarat el insusi, dar nascut la Boboshtica, in Albania. Si totusi, nici unul dintre acestia nu a avut un destin atat de nefericit precum Asdreni.

Nascut la Drenova, localitate din sud-estul Albaniei, la 11 aprilie 1872, el a urmat primele cinci clase in satul natal si la Korcea, pana ce, in 1884, ii mor unul dupa altul ambii parinti. Ramas orfan la numai 12 ani, alege, impreuna cu cei doi frati mai mari, singura varianta posibila la acea vreme: exilul. Aici nu putem sa nu evocam asa-numita Lëndina e lotëve, locul sfant de la periferia Korcei in care cei care plecau la munca pe meleaguri straine isi luau ramas-bun de la batranii ramasi acasa. Si asta pentru ca, tot aici, viitorul poet si cei doi frati mai mari au lacrimat, cu siguranta, vazand ca numai lor nu are cine sa le planga plecarea. Prin urmare, in 1885, la numai 13 ani, cei trei ajung la Bucuresti, oras devenit intre timp unul dintre cele mai importante centre ale miscarii patriotice albaneze. Marturiile despre tineretea lui Asdreni sunt toate de acord ca acesta a facut la inceput munca pe care o facuse si tatal sau, aceea de carbunar. O munca grea, fara indoiala pentru un tanar abia iesit din copilarie. Dupa un timp il gasim ucenic si mai apoi vanzator si contabil la pravalia de dulciuri a unui compatriot, Eftimie Costea, unde va castiga 300 de lei pe an si va avea, sub privirile ingaduitoare ale patronului, primele incercari poetice. Dar nu ramane doar la acestea. Patru ani mai tarziu, in 1892, il gasim alaturi de Nikolla Nacio, unul dintre liderii comunitatii de atunci, in redactia ziarului patriotic Shqiptari si membru al Societatii Drita. In acelasi timp, isi completeaza studiile liceale si se inscrie la Facultatea de Stiinte Politice din Bucuresti, pe care este silit s-o abandoneze dupa numai un semestru. In schimb citeste, citeste mult si publica versuri pline de avant patriotic in ziarele si revistele albaneze din Romania si diaspora albaneza. Devine atat de cunoscut in cercurile albaneze din Bucuresti, incat este denumit „poetul national al coloniei”.
Anii trec si Asdreni devine tot mai activ in societatile culturale ale comunitatii. In anul 1899, alaturi de alti tineri compatrioti, infiinteaza Cercul studentilor albanezi, transformat, in 1902, in societatea patriotica Shpresa, al carei vicepresedinte devine.

Si totusi, dorul de locurile natale nu-i da pace. Intr-un scurt intermezzo, in iulie 1899, face o calatorie in Albania si constata cu durere ca situatia tarii, aflata sub administratie otomana, nu s-a imbunatatit cu nimic, iar propaganda cercurilor politice si a bisericii ortodoxe grecesti e din ce in ce mai puternica. Scolile albaneze exista mai mult pe hartie, profesorii sunt urmariti si persecutati, iar biserica e dependenta total de inaltul cler de la Atena. Dezamagit, poetul se intoarce in Romania, in decembrie 1899 ajungand la Constanta.
Dar revolutia Junilor Turci de la Istanbul ii da sperante. Izbucnita in 1908 la initiativa unor cercuri intelectuale si militare turcesti, miscarea are in program reformarea radicala si modernizarea intepenitei masinarii a statului, precum si revizuirea politicii vizavi de popoarele ce compuneau imperiul. Asdreni adera cu entuziasm la ideile miscarii, dar, odata cu esecul politicii nationale a noului guvern, se trezeste din marea iluzie si ia o pozitie critica fata de masurile noii administratii. O noua deziluzie, deci. Trebuie amintit aici ca o alta personalitate a comunitatii albaneze, medicul reformator Ibrahim Temo, a fost, la randul sau, sedus de principiile enuntate initial de Junii Turci, in final traind aceeasi deziluzie ca si tanarul nostru poet.

Primii ani ai noului secol sunt, pentru Asdreni, anii intelegerii depline a idealului national si ai angajamentului total pentru realizarea acestuia. Prin pozitia pe care o are in comunitate, sprijina prin puterea cuvantului poetic miscarile antiotomane din nordul Albaniei si regiunea Kosovo. Mai mult decat atat: organizeaza strangeri de fonduri si reuseste, alaturi de alti patrioti albanezi, sa colecteze 14.000 de franci, cu care cumpara si trimite rasculatilor arme si alte materiale militare.
Sfarsitul anului 1912 consemneaza doua mari evenimente de importanta capitala pentru Albania si viitorul ei stat: infrangerea Turciei in Primul razboi balcanic si crearea statului albanez independent, la 28 noiembrie. Dar, inaintea evenimentului de la Vlora, viitorul prim ministru albanez, Ismail bey Qemali, a facut un turneu politic in cateva state din regiune, prima capitala vizitata fiind Bucurestiul. Politician versat, Qemali a cautat sprijin regional pentru actul politic ce avea sa urmeze, pozitia Bucurestiului, cu o comunitate profund atasata idealului independentei, fiind decisiva. Asa se face ca, la 5 noiembrie 1912, la Hotelul Continental, Ismail bey Qemali ii intalneste pe reprezentantii comunitatii, care decid, unanim, ca Albania trebuie sa profite de situatia din Balcani si sa-si declare independenta. Lucru care s-a si intamplat, de altfel, la data de 28 noiembrie 1912. Ei bine, secretarul adunarii, cel care a redactat procesul-verbal al lucrarilor, nu a fost altul decat poetul nostru, Asdreni. Actul de la 28 noiembrie a trezit noi sperante in inima lui. Iar alegerea de catre Marile Puteri a printului german Wilhelm de Wied ca rege al Albaniei i-a sporit convingerea ca pentru tara sa nu exista drum de intoarcere din marsul ei spre Europa. Numai ca viata i-a oferit o noua demonstratie ca intre speranta si realitate e o prapastie adanca. Ajuns in Albania, la Durrës, in primavara anului 1914 pentru a saluta urcarea pe tron a printului Wilhelm de Wied (nepotul reginei Elisabeta a Romaniei), el paraseste in graba tara, ingrozit de haosul produs de rebeliunea islamista si de instabilitatea generala. Desemnat de guvernul printului drept reprezentant unic al coloniei albaneze din Bucuresti, Asdreni nu se poate bucura de aceasta demnitate, caci evenimentele dramatice care au dus la parasirea grabnica a tronului de catre Wied aveau sa-i rapeasca aceasta oportunitate, pe deplin meritata de altfel.

Urmeaza o noua perioada tulbure pentru Albania, care devine teatru de lupta in Primul razboi mondial. Cu teritoriul strabatut de armatele beligerante, cutreierata de trupe paramilitare locale sau straine, fara un guvern viabil, tara pare a nu mai avea vreo sansa de supravietuire. Acesta este un nou motiv ca poetul sa cada intr-o adanca deprimare, risipita doar dupa incheierea pacii prin efortul patriotic al diasporei de a apara in forurile internationale integritatea frontierelor tarii. Efort in care Asdreni se implica pe deplin.
Ajungem astfel in anul 1924. Albania, cu o administratie dominata de politicianism si coruptie, cunoaste o raza de speranta: Revolutia din iunie, cea care il instaleza in fruntea guvernului pe episcopul si scriitorul Fan Stilian Noli. Asdreni saluta schimbarea de regim, iar noul guvern ii recunoaste meritele si-l numeste functionar consular la Bucuresti. Numai ca, la scurt timp, lucrurile iau o intorsatura neprevazuta, guvernul Noli cade, iar noua putere, reprezentata de viitorul rege Ahmed Zogu, il destituie pe Asdreni din postura de functionar consular si-l lasa muritor de foame. De altfel, relatia lui cu regimul Zogu a fost una destul de incordata, descrisa de poetul insusi cu urmatoarele cuvinte: „In loc sa am liniste, dupa atatia ani, sa fiu sprijinit si sa traiesc din munca, guvernantii de azi te iau la suturi, ca sa faca loc acelora care pana acum au trait din afaceri necurate”. Iar in 1937, la aniversarea a 25 de ani de la Declaratia de Independenta, cand ajunge la Tirana, poetul este primit cu multa raceala de autoritatile albaneze.

Ziua de 7 aprilie 1939 este o zi neagra in istoria Albaniei. Italia fascista ocupa si anexeaza Albania, regele Zogu ia calea exilului, un nou guvern pro-italian este instalat la Tirana. Initial, Asdreni saluta ocupatia mussoliniana, iar articolul lui „Credere, obedire, combatere” ii subliniaza convingerea ca, sub tutela italiana, Albania va pasi mult mai hotarat spre civilizatia europeana. Convingere care-l va parasi in anii urmatori, cand poetul va sprijini prin scrisul sau miscarea de eliberare nationala. Aceste oscilatii vor fi exploatate, in anii urmatori, de ideologii regimului comunist, care-l vor considera un poet mistic, pesimist si lipsit de o orientare politica clara.
Aleksandër Stavre Drenova (Asdreni) a murit in saracie si uitare in luna decembrie 1947 si a fost inmormantat la Bucuresti. Poezia lui, influentata profund de poetii romani Mihai Eminescu si Vasile Alecsandri, fara a atinge culmile atinse de clasicii poeziei albaneze Lasgush Poradeci si Migjeni, este un reper al literaturii acestei tari din sec. XX. Iar viata acestui poet este una exemplara de la un capat pana la altul prin poezia sa militanta, ce da glas unui total angajament patriotic.

Povestea Imnului de stat al Albaniei

Exista marturii care spun ca, in anul 1907, Asdreni ar fi declarat intr-una dintre adunarile comunitatii ca ar fi adaptat textul unui cantec patriotic romanesc in vederea adoptarii lui de catre aceasta comunitate: „Am facut versurile, care raspund sentimentelor noastre patriotice, profitand de versurile originalului romanesc in primele patru strofe. Strofele cinci si sase sunt creatia mea de la un capat la altul, cu spirit albanez, pentru a-i da cantecului un sfarsit mai dinamic”. Este vorba despre cantecul lui Ciprian Porumbescu „Pe-al nostru steag e scris unire” („Betimi mbi flamur”, in albaneza), pe versuri de Andrei Barsan, devenit dupa 1912 Imnul national al Albaniei. Acest cantec a fost cantat pentru prima data de corul bisericii albaneze din Bucuresti, in 1908. Si tot in 1908, in luna noiembrie, la Congresul limbii albaneze de la Manastir, Orchestra Libertatii, din Korcea, l-a cantat in deschiderea evenimentului. Din 1912, acest cantec a ramas, vreme de 105 ani, imnul de stat al Albaniei.

Volumele editate

1904: Rreze dielli
1912: Ëndrra dhe lotë
1930: Psallme murgu
1939: Këmbanat e Krujes (nepublicat)


Dialog cu scriitorul albanez Ermir Nika

Cum vi se pare ideea de a organiza un simpozion consacrat lui Asdreni in Romania?
Este intr-adevar o surpriza, o surpriza pentru faptul ca este vorba despre un autor care a murit cu multe decade in urma si, in al doilea rand, pentru ca evenimentul este organizat in Romania, ceea ce subliniaza legaturile spirituale, intelectuale si istorice dintre tarile noastre. Iar scriitorii sunt cei care transmit cel mai bine aceste legaturi. Este o apreciere, o reevaluare in detaliu, cu obiectivitate a valorilor pe care el le transmite nu numai ca creator, ci si ca mijlocitor al influentei pe care literatura romana o are asupra celei albaneze. Eu cred ca acesta este un eveniment care scoate in evidenta o realitate incontestabila, anume legaturile care exista intre popoarele noastre.

Mai este studiat si editat acest poet in tara lui natala, in Albania?
Cu toate noile curente din literatura si independent de dorinta noastra de a cunoaste alte literaturi, literatura Renasterii ramane mereu studiata si mereu in atentia cercetatorilor. Reprezentantii acestei perioade sunt parte a studiului din scoala si universitate, parte a curriculei scolare si raman permanent in atentia autorilor de manuale, fiind adusi, desigur, in formate noi. Pentru valorile pe care le-a adus in literatura albaneza, Asdreni ramane o „piatra kilometrica” a acesteia, este martorul unei anumite etape a literaturii noastre. Sub acest aspect, cred ca ori de cate ori se va discuta despre aceasta perioada, a Renasterii, Asdreni va ramane in atentia generala.

Care este prozatorul albanez cel mai tradus la aceasta ora in de catre editurile straine?
Actualmente, prozatorul albanez cel mai tradus in Europa este Fatos Kongoli, cu un diapazon, cu o intindere mare in Europa si in lume, mai ales in ceea ce priveste proza, romanul. Desigur, nu trebuie sa-l uitam nici pe Dritero Agolli, care ramane unul dintre marii nostri scriitori europeni.

 
  Alte titluri din categoria "Literatura"



 
 CUPRINSUL REVISTEI
 NR. 8
 

  Actualitate


  Istorie

  Cultura

  Literatura

  Ethnos

  Spiritualitate

  Caleidoscop

Arhiva revistei Prietenul Albanezului
| HOME | CINE SUNTEM | COMUNITATE | PRIETENUL ALBANEZULUI | GRUPUL SERENADA | EDITURA PRIVIREA | JURIDIC | CONTACT |

© 2006-2017
ASOCIATIA LIGA ALBANEZILOR DIN ROMANIA.
by Anadeea Advertising