Home : Arhiva revistei Prietenul Albanezului : Contact
HOME CINE SUNTEM COMUNITATE PRIETENUL ALBANEZULUI GRUPUL SERENADA EDITURA PRIVIREA JURIDIC CONTACT
 
 
Povestea satului albanez Mandrica, din Bulgaria
Mira Skenderi
 
Istorie, NR. 8 - Noiembrie 2017
 



La fel ca si tara noastra, Bulgaria a fost in perioada moderna destinatia finala a numeroase familii albaneze, plecate din tinuturile natale din cauza saraciei si abuzurilor administratiei otomane. Una dintre localitatile intemeiate de albanezi pe teritoriul bulgar este satul-muzeu Arbanassi, din apropierea orasului Veliko Tarnovo, reconstituit atat de bine de catre autoritatile bulgare incat a devenit, de ani buni, atractia turistica numarul unul din zona. Dar in materialul de fata nu vom vorbi despre Arbanassi, ci despre Mandrica (regiunea Haskovo, pe raul Byala), o alta localitate intemeiata de albanezi in tara vecina. Se spune ca satul ar fi fost fondat in anul 1636 de trei frati pastori, care se trageau din Vithkuq, din apropierea Korcei. Ca o paranteza, “parintele” alfabetului albanez, Naum Veqilharxhi, ajungea la Braila tot din Vithkuq, sat cu o numeroasa populatie de origine aromana. Legenda mai spune ca cei trei frati insoteau trupele otomane in drumul lor spre Edirne, vanzandu-le carnea si laptele de care trupele turcesti aveau nevoie in timpul campaniei. In semn de recunostinta, comandantul ordiei le-a dat dreptul de a-si alege un teritoriu si a se stabili acolo. Stabilindu-se in locul ales impreuna cu turmele de oi, cei trei si-au ridicat stana si au inceput sa-si vanda produsele populatiei locale. Mai tarziu, descendentii celor trei ciobani au inceput sa creasca viermi de matase, ceea ce face ca si astazi in zona sa se cultive masiv dudul. Casele cu doua etaje aveau incaperi speciale destinate viermilor de matase, iar localitatea a devenit, in ani, unul dintre centrele cele mai importante ale productiei de matase. Se mai cultiva tutunul, iar mestesugurile rurale i-au facut vestiti pe localnici in toata Bulgaria. Au existat si mai exista inca ateliere de prelucrat pieile, de butoaie, de halva si alte dulciuri, iar una dintre meseriile stravechi ale locuitorilor a fost cea de mesteri-confectioneri de clopote. Obiceiurile satenilor aveau, nu cu mult timp in urma, ceva din datinile albaneze. De exemplu, nuntile tineau trei zile si trei nopti la Mandrita. Iata ce si aminteste o localnica, Maria Stoenceva: “Nuntile noastre incepeau vineri cu barbieritul mirelui. Sambata mergeam la petrecere, duminica era adusa cu caruta zestrea miresei. Nuntile erau extraordi­nar de bogate, cu hore pe trei randuri. De Paste aveam Roata cu lanturi (scran­ciob), iar noi, copiii, plateam distractia cu bani sau oua rosii. La sarbatoarea Legatului Branzei faceam carnaval, mergeam prin sat si adunam de ale gurii pentru saraci. Apoi incepeau muzica si jocul”. Conform localnicilor, primii locuitori ai catunului si-au luat neveste din satele bulgaresti apropiate si astfel populatia a ajuns la peste 3500 de locuitori. Femeile au fost nevoite sa invete limba albaneza. Doar asa se explica de ce locuitorii mai vorbesc si astazi o limba arhaica, intesata cu cuvinte si expresii bulgaresti. (Mira Skënderi)

 
  Alte titluri din categoria "Istorie"



 
 CUPRINSUL REVISTEI
 NR. 8
 

  Actualitate


  Istorie

  Cultura

  Literatura

  Ethnos

  Spiritualitate

  Caleidoscop

Arhiva revistei Prietenul Albanezului
| HOME | CINE SUNTEM | COMUNITATE | PRIETENUL ALBANEZULUI | GRUPUL SERENADA | EDITURA PRIVIREA | JURIDIC | CONTACT |

© 2006-2017
ASOCIATIA LIGA ALBANEZILOR DIN ROMANIA.
by Anadeea Advertising