Home : Arhiva revistei Prietenul Albanezului : Contact
HOME CINE SUNTEM COMUNITATE PRIETENUL ALBANEZULUI GRUPUL SERENADA EDITURA PRIVIREA JURIDIC CONTACT
 
 
Acasa este patria tuturor
Maria Oprea
 
Cultura, NR. 8 - Noiembrie 2017
 



La inceputul lunii octombrie, o echipa de jurnalisti si experti ai Departamentului pentru Relatii Interetnice a intreprins o vizita de informare in judetele Covasna si Harghita, pentru a documenta obiectivele culturale si turistice ale tinutului secuiesc. Programul face parte dintr-un amplu proiect european, derulat pe mai multi ani, dedicat regiunii Dunarii si intregii ei diversitati, care se va finaliza prin editarea Cartii albastre a identitatilor dunarene si la care vor participa 14 state din regiune. In cea de-a patra editie, dupa ce au radiografiat Delta si nordul Dobrogei, judetele Alba si Bihor, Mehedinti si Caras-Severin, echipa de jurnalisti a poposit, pret de cinci zile, in Curbura Carpatilor, pentru o intalnire cu etnici maghiari, tigani, evrei, armeni si cu patrimoniul specific al acestora.

Echilibru si curiozitate, cunoastere si bucurie au fost principiile pe care le-am „imbracat” pe sub hainele groase, de toamna, pregatite pentru frigul proverbial din tinutul secuiesc, unde, de regula, se inregistreaza cele mai scazute temperaturi. Insa sentimentul dominant a fost cel de mirare si desfa­tare vizuala, care-mi luminau chipul in nenumarate semne de exclamare, in fata peisajelor pline de fast sau a cladirilor maiestuoase, cu fatade multicolore ce actualizau trecutul in secvente grave, marete. Peisajul in intregime montan, creat parca de un arhitect renascen­tist, alcatuia edificii stancoase cu sube grele de brazi, la picioarele carora se adaposteau vai brazdate de asezari omenesti, din care biserici catolice, reformate, evanghelice sau ortodoxe isi iteau capul deasupra caselor-cetati. Pentru a se reflecta si zambi ca intr-o oglinda, arhitectul a faurit lacuri glaciare, in jurul carora sa forfoteasca oameni aflati in statiunile cu ape minerale, iar pe noi ne-a insotit pe tot parcursul calatoriei, daruindu-ne perso­nal apusuri si inserari romantice, aproape ireale. Ei bine, in aceasta ambianta, in care am facut cunostinta cu patrimoniul geografic al Carpatilor, am cunoscut oameni gospodari, artisti, creatori, mestesugari, muzeografi, edili, castelani, dispusi sa ne arate rodul muncii, pasiunii si seriozitatii lor. Fara prejudecati, fara stereotipuri de o parte si de alta, va spun ca acesti oameni sunt impresionanti prin ospitalitatea lor, prin modul elegant de a-i primi si trata pe straini, fie ei si romani (sic!), prin curatenia oraselor lor, semn ca isi iubesc mult locurile de bastina. M-au surprins ordinea si bunul gust, iar primul chistoc de tigara aruncat pe jos s-a datorat unuia din echipa noastra de jurnalisti.

Kürtős kalács, borviz, köszönöm szépen

Kürtős kalács, borviz, papusi din panuse, köszönöm szépen, tessék, palarii de paie, ceramica de Korund, biserici fortificate, cetati, castele, statiuni, muzee, palinca, turta dulce, paine cu cartofi, gulas, ceardasuri. Sunt simbolurile, sigiliile acestui tinut secuiesc conservat in tiparele lui clasice, neagresat si uratit de restituiri ilegale, de demolari si distrugere, de inconsistenta. Totusi, in unele locuri, defrisarile masive amintesc de nepasarea politicienilor lor, care nu sunt nici mai buni, nici mai responsabili decat colegii de la Bucuresti, mutiland ireparabil patrimoniul acestei „verde” al acestei tari. Insa ceea ce ne apropie este zestrea culturala a fiecarei etnii, materializata in muzee, case memoriale si perso­nalitati, in muzica, dans, carti, teatru, filme, mestesu­guri, arta culinara, lucruri frumoase, nemuritoare, care creeaza o diversitate prolifica. Daca ar fi sa enumar acum toate obiectivele vizitate in judetele Covasna si Harghita, oamenii cu care ne-am intalnit, povestile lor si ale fiecarui lacas, ar trebui sa alcatuiesc un ghid turistic masiv. Zona este fru­moasa, cu oferte de nerefuzat (o cazare in satul Muzeului palariilor de paie este 25 de lei, alta, la Castelul Daniel din Talisoara, 70 de lei etc.), cu statiuni precum Covasna, Valea Zanelor, Balvanyos, Praid, Sovata, Borsec, Tusnad, cu lacuri renumite, neatinse de viciile turistice, ca Lacul Sf. Ana, Lacul Rosu. Cu pesterile Sugau din Muntii Giurgeului si Meresti din Muntii Harghita. Cu Cheile Bicazului, un fenomen carstic si vizual ce aminteste pe alocuri de Petra din Iordania, cu biserici si manastiri din lemn si lacasuri fortificate, ateliere de olarit si cu Centrul din Targu Secuiesc si ale sale 72 de curti interioare, unic in Europa.
Muzeele reflecta istoria si activitatea maghiarilor de pe aceste meleaguri, ca Muzeul National Secuiesc din Sfantu Gheorghe, Castelul Miko si Muzeul Secuiesc al Ciucului din incinta castelului, Muzeul Oltului si Muresului Superior, cu interior taranesc, toate trei in orasul Miercurea Ciuc, Muzeul de Apa Minerala din Tusnad sat etc. Cred ca nu exagerez, dar aproape ca nu exista localitate din aceasta zona care sa nu detina un muzeu local, un obiectiv care sa le starneasca curiozitatea turistilor aflati aici. Cum este Muzeul breslelor din Targu Secuiesc, inaugurat in anul 1972, care prezinta istoria urbei incepand din anul 1407, perioada de inflorire a breslelor olarilor, cizmarilor si pantofarilor, tabacarilor, fierarilor, turtarilor, macelarilor, pala­rierilor, tamplarilor si croitorilor. Aici exista o colectie inedita de costume populare in miniatura ce reuneste 250 de papusi imbracate in vesminte traditionale. Majoritatea satelor detine cel putin cate o Colectie de Etnografie si Istorie Locala, iar eu am numarat cel putin 30 de astfel de muzee in judetul Harghita. Aceste localitati sunt ele insele atractii turistice si muzee in aer liber prin casele vechi, bine conservate, zecile de castele restaurate, dar mai ales prin renumitele porti monumentale secuiesti, din lemn, asemanatoare cu cele din Maramures, unele de la 1700, care te invita sa te opresti si sa le admiri. Multi turisti care ajung in aceste regiuni marturisesc ca se simt parca intr-o tara straina, si asta datorita limbii, fiind doar o perceptie personala.
Am fost, de asemenea, in comunitatea de tigani din cartierul Őrkő, de la marginea orasului Sfantu Gheorghe, insa povestea ei necesita o abordare separata si un reportaj special, datorita complexitatii situatiei acestei comunitati. La fel, sinagoga din Gheorgheni, unde un mesaj scris pe o tablita de lemn anunta ca “Am fost 986, am ramas 92”, ceangaii din regiune, precum si Biserica Arme­neasca din acelasi oras vor face obiectul unor articole ulterioare. Din pacate, programul nu a inclus si o intalnire cu reprezentanti ai minoritatii romanesti din regiune. Pentru echilibru. Subiectul este unul delicat pentru ambele etnii, pentru majoritarii romani, deveniti in aceste judete minoritari, si pentru etnicii maghiari, care sunt aici majoritari.

“Ale cuie, tata! (?)”

Sigur, am vizitat doar o parte din aceste obiective, in special muzee si biserici, chiar si o rezervatie naturala, si anume Parcul dendrologic Csiky din Gheorgheni, vechi de la 1884, ce detine, alaturi de brazi, molizi, stejari si doua exemplare de sequoia. Cred ca este oportuna promovarea acestor puncte turistice in cadrul Programului European Cartea albastra a identitatilor dunarene, asa cum am facut si cu celelalte regiuni ale tarii, pentru ca in fond vorbim despre diversitatea culturala a intregii Romanii. Iar aici intervine o interogatie ce aminteste de un banc vechi: “Ale cuie, tata! (?)” “Ale tale, fiule!”. Glumesc, desigur, aceste valori de patrimoniu apartin culturii si diversitatii noastre etnice, alcatuite din majoritate si minoritati care au trait si s-au dezvoltat impreuna. Doar ca aici, in tinutul secuiesc, zicalele “Omul sfinteste locul” si “Dumnezeu hraneste pasarile care dau din aripi” au sensuri originare, nu metaforice. Iar etnogeneza, ca raspuns la revizionismul si etno­centrismul politicienilor maghiari – fumigene de obtinut voturi si capital electoral – este invocata doar la nevoie. In rest, oamenii nu sunt inflamati de sloganuri – chit ca premierul Viktor Orban, care fuse­se la Cluj, intr-o vizita particulara, cu doar o zi inaintea noastra, a agitat un pic spiritele - ei sunt firesti, pozitivi, nerevendicativi. Cutia Pandorei a fost deschisa totusi de cativa interlocutori in timpul vizitei noastre, afirmand din nou aspiratia populatiei maghiare spre autonomie, argumentand ca nu mai vor ca viata lor si a copiilor sa fie hotarata de la Bucuresti, de niste politicieni corupti, ale caror actiuni le sunt potrivnice. Iar asta se petrecea, de asemenea, pe fondul emotional al referendumului din Catalonia.
Dezbaterea este una sensibila si nu cred ca toti maghiarii din Romania vor boicota Centenarul Marii Uniri de la 1918, doar pentru ca asa a decis liderul comunitatii. Vorbim aici de prejudecati, intoleranta si lipsa de comunicare onesta a clasei politice. Ca argument aduc reportajul multimedia realizat de Vlad Mixich si Laurentiu Diaconu-Colintineanu pentru HotNews, care au incercat sa afle parerile secuilor despre autonomie. Aflam astfel ca aceasta este o problema secundara pentru ei, probleme cu adevarat reale sunt saracia si lipsa de perspectiva, simptome generalizate la nivelul intregii tari. Ei spun ca au alte griji si nu cred (unii) ca autonomia le-ar aduce o viata mai buna. Iar daca se impotrivesc aniversarii Centenarului si Zilei Nationale a Romaniei, acesta este doar un caz de intoxicare a populatiei maghiare de catre liderii lor, pentru a le distrage atentia de la problemele adevarate ale vietii de zi cu zi. O zi nationala este o solemnitate sacra, ce se apropie ca echivalente si simboluri de sarbatorirea unui sfant din sinaxar. Asa este Ziua Nationala si in Ungaria, si in SUA, si in Franta etc.

Romania este “aerul pe care il respiram impreu­na”, spune scriitorul Andrei Plesu intr-un editorial din Adevarul. “Nu respiram doar aerul oferit de vazduhul circumterestru, ci si aerul cetatii, al comunitatii in care traim. Aerul acesta ne este livrat nu de atmosfera fizica a planetei, ci de politicieni, de ziaristi, de profesori, de artisti, de vecini, de comentatori volubili prezenti ubicuu, cu alte cuvinte de concetatenii nostri, de lumea noastra. Nu parem prea ingrijorati de poluarea acestei zone, de aspectul toxic al scenei noastre publice, de modul grosolan, vicios, in care multi dintre actorii spectacolului cotidian pun in pericol, fie ca isi dau sau nu seama, metabolismul nostru intelectual si sufletesc.”

Exista o arta a convietuirii multietnice?

Nu stiu. Insa una a intelegerii, a bunei vecinatati, a prieteniilor, a casatoriilor mixte, a parteneriatelor culturale, economice, da, este posibila. Iar Romania europeana, ca multe alte tari, a demonstrat ca diversitatea etnica ne imbogateste spiritual si numai o cunoastere cat mai reala a culturii, limbii, istoriei, gastronomiei celuilalt estompeaza falsele agende. Ceea ce am facut si noi, echipa de jurnalisti romani si maghiari, incercand sa aducem in atentia tuturor patrimoniul istoric al acestei regiuni, proiect ce va continua cu alte tinuturi atractive ale Romaniei, pentru ca Dunarea, iata, este un exemplu si simbol al coeziunii, al bunei vecinatati si prieteniei. Stiu ca ma voi intoarce ca turist aici, ca voi admira din nou frumoasele porti secuiesti si painea cu cartofi, pentru ca dictonul latin Ubi bene, ibi patria, spus acum 2000 si ceva de ani i.Hr. de Cicero, are aceleasi semnificatii pentru toti, mereu.“Romania, te iubesc!”

 
  Alte titluri din categoria "Cultura"



 
 CUPRINSUL REVISTEI
 NR. 8
 

  Actualitate


  Istorie

  Cultura

  Literatura

  Ethnos

  Spiritualitate

  Caleidoscop

Arhiva revistei Prietenul Albanezului
| HOME | CINE SUNTEM | COMUNITATE | PRIETENUL ALBANEZULUI | GRUPUL SERENADA | EDITURA PRIVIREA | JURIDIC | CONTACT |

© 2006-2017
ASOCIATIA LIGA ALBANEZILOR DIN ROMANIA.
by Anadeea Advertising