Home : Arhiva revistei Prietenul Albanezului : Contact
HOME CINE SUNTEM COMUNITATE PRIETENUL ALBANEZULUI GRUPUL SERENADA EDITURA PRIVIREA JURIDIC CONTACT
 
 
Revoltele antiotomane si masacrul de la Manastir
Marius Dobrescu
 
Istorie, NR. 6 - Septembrie 2017
 



In primele decenii ale sec. al XIX-lea, era clar pentru toata lumea ca Imperiul Otoman era in pierdere de viteza, ca nu mai avea forta demonstrata de-a lungul istoriei lui de pana atunci. Desi sultanul Selim III a intrepins o serie de reforme pentru intarirea si modernizarea armatei, el nu a putut bloca avantul miscarilor de eliberare ale popoarelor supuse, valul acestora crescand necontenit. Iar pentru ca reformele lui Selim III nu au fost finalizate, cel care s-a oferit sa le continue a fost urmasul sau, sultanul Mahmut II.

La urcarea pe tron, noul sultan a incercat sa slabeasca pe cat era posibil puterea stapanitorilor locali de pe tot cuprinsul imperiului. Un sir de decrete si reforme, aplicate in paralel cu masuri de represalii cumplite, desi i-au creat o aura de mare reformator, impresie falsa, de altfel, nu au putut opri decaderea imperiului. Mai ales daca tinem seama de cresterea unei alte puteri euroasiatice, Rusia, a carei influenta in Balcani parea de nestavilit.
In primavara anului 1827, cand flota rusa a repurtat o mare victorie asupra celei turco-egiptene, intreaga Europa astepta cu sufletul la gura izbuc­nirea iminenta a unui mare conflict ruso-turc. Iar razboiul nu s-a lasat mult asteptat, el sfarsindu-se in 1829 cu victoria Rusiei, care si-a confirmat cateva dintre posesiunile de pe tarmul Marii Negre, intarindu-si, in acelasi timp, si influenta in Balcani. Prin pacea de la Bucuresti, tarul rus isi impunea controlul asupra Serbiei, Moldovei si Tarii Roma­nesti.
Pentru a preveni pierderea de noi teritorii, Inalta Poarta si-a inasprit politica de represalii impotriva popoarelor balcanice. O alta masura luata de sultanul Mahmut II a fost cea a desfiintarii marilor unitati de ieniceri, vesnic nemultumite si cu un mare potential de revolte, si a infiintarii unei armate regulate. El a incercat, de asemenea, sa limiteze forta economica a pasalelor si kapedanilor (carmu­itori locali, n.n.), miscare ce urmarea intarirea puterii centrale. Cei care s-au opus printre primii noii legiuiri au fost feudalii albanezi, care au refuzat sa ia parte la campaniile Portii impotriva ofensivei ruse in Balcani. Adevarul este ca, dupa uciderea lui Ali Pasa de Ioanina (1821), guvernul otoman a actionat pentru suprimarea tentativelor feudalilor albanezi de a-si organiza o administratie proprie. Urmarea fireasca a fost faptul ca marii carmuitori albanezi au inceput sa se alieze in tentativa lor de a obtine din partea puterii centrale drepturi administrative in plus. In acest scop, acestia au organizat trei mari consilii la Berat, Ioanina si Gjirokastra. Cel de la Berat a fost, fara doar si poate, acela in cadrul caruia s-a pus cu cea mai multa cutezanta problema autonomiei administrative, la el participand, in noiembrie 1828, sefi militari din Albania centrala si de sud. Printre altele, capeteniile albaneze i-au trimis cu acest prilej sultanului Mahmut II solicitarea de a-l retrage pe Mehmet Resid Pasa din functia de guvernator al sangeacurilor Ioanina, Delvina si Vlora. In mesajul trimis padisahului se mai cerea “indepartarea tuturor functionarilor turci ajunsi aici in perioada 1822-1828”.(sursa: “Kryengritjet popullore kundërosmane në Shqipëri“ - Rascoalele populare antiotomane din Albania, Tirana 1981). In primavara anului 1829, cand au devenit publice conditiile pacii de la Bucuresti dintre Turcia si Rusia, o seama dintre kapedanii albanezi au fost dezamagiti de concesiile facute de Poarta in urma razboiului amintit. Printre acestia, Mustafa Bushatlli, comandantul unor numeroase forte otomane cantonate pe malul Dunarii, a refuzat sa infrunte trupele rusesti si s-a indreptat catre Istanbul. Dupa ce a coalizat in jurul sau si alti responsabili militari nemultumiti de tratatul de pace cu Rusia, Mustafa Bushatlli si-a continuat marsul spre Istanbul pentru a cere autonomia pasalacului Shkodrei, tinutul sau de bastina. Numai ca, atacat de trupele rusesti la Arnaut Kalesi, in octombrie 1829, el este infrant si se retrage spre Shkodra.

In anul 1830, Grecia isi declara independenta. Dupa zece ani de lupte cu Inalta Poarta si cu sprijinul Rusiei si Frantei, guvernul grec adopta monarhia, desi din punct de vedere teritorial sufera serioase pierderi, insula Creta si alte teritorii ramanand sub administratie otomana. La confrunta­rile armate dintre greci si trupele otomane au participat, fara a arata un devotament exagerat fata de Poarta, si cativa dintre kapedanii albanezi. Dupa incetarea ostilitatilor, acestia s-au alaturat grupului care se ridicase impotriva centralizarii puterii si au cerut, impreuna cu acestia, indepartarea slujbasilor turci din pasalacurile albaneze. La inceput, puterea centrala de la Istanbul s-a aratat indiferenta fata de aceste solicitari. Dupa care, fiind informati ca sefii militari din sudul Albaniei incercau sa-i atraga de partea lor si pe cei din nord pentru o rascoala generala, guvernantii de la centru au pus in aplicare vechea si eficienta lor tactica “divide et impera”. Dar nu numai atat. Atunci cand metodele pasnice de convingere nu aveau succes, agentii Portii au trecut la urmatoarea etapa: asasinatul. Asa s-a intamplat, de pilda, cu Ismail bey Vlora, care a fost ucis de oamenii Portii pentru ca se exprimase cum ca nu vrea sa mai vada picior de functionar otoman in pasalacul pe care-l guverna.
Dupa asasinarea lui Ismail bey Vlora, precum si a altor cativa carmuitori locali la Ioanina si Gjirokastra, Inalta Poarta a crezut ca aceste exemple vor pacifica tinuturile albaneze, socoteala care s-a dovedit a fi gresita. Asa se face ca la inceputul anului 1830, in cateva vilaiete albaneze, protestele locuitorilor impo­triva taxelor mari si a incorporarilor obligatorii s au intetit. Ceea ce a pus paie pe foc, cum se spune, a fost uciderea altor doi kapedani albanezi: Hasan bey Vrioni, la Berat, si Shaban Gega, la Manastir. In aceasta atmosfera tulbure, sultanul si guvernul lui au decis ca in teritoriile albaneze trebuiau luate cele mai dure masuri.
Urmarea a fost ca in vara anului 1830 a fost pregatit si a avut loc masacrul de la Manastir, considerat una dintre crimele cele mai sinistre care au avut loc in Imperiul Otoman, in prima jumatate a sec. al XIX-lea. Pentru a-si consolida stapanirea asupra sangeacurilor albaneze, Inalta Poarta a trimis acolo in luna iulie, acelasi an, o puternica forta militara condusa de Mehmet Resit Pasa. Acest militar de cariera era cunoscut indeosebi pentru cruzimea si viclenia lui. Odata ajuns la Manastir, la sfarsitul lunii iulie 1830, Mehmet Resit Pasa a anuntat ca a primit ordin de la sultan sa poarte tratative cu albanezii pentru a stinge conflictele existente intre acestia si puterea centrala. El a mai facut cunoscut ca unii dintre kapedanii care luptasera contra rebeliunii grecilor “vor fi platiti conform invoielilor anterioare”.
In primele zile ale lunii august 1830, tinuturile albaneze au fost impanzite de trimisii lui Mehmet Resit Pasa, care le-au inmanat seniorilor albanezi invitatii semnate chiar de el, prin care erau convocati la o mare intrunire la Manastir. Intalnirea avea loc cu prilejul ceremoniilor militare dedicate reorganizarii armatei, inmanarii unor decrete de gratiere emise de sultan, precum si pentru a fi platiti kapedanii care luptasera impotriva grecilor rasculati. Lucrurile fusesera planuite in asa fel incat nimeni nu ar fi putut banui ca ar fi fost vorba despre altceva, mai ales ca sentimentul onoarei si greutatea cuvantului dat erau virtuti la care albanezii tineau cu tarie. Intre timp, s-a anuntat ca marea parada militara avea sa aiba loc la sfarsitul lunii august, mai precis in ultima duminica a acestei luni.
Asa se face ca in 26 august 1830, in tribunele construite in centrul orasului Manastir au luat loc, conform unor surse otomane, circa 500 de seniori albanezi, in vreme ce cortul impunator al lui Mehmet Resit Pasa a fost instalat pe o inaltime ceva mai departe de tribuna, pentru a vedea, chipurile, mai bine parada ce urma sa aiba loc. Numai ca, in vreme ce marsaluiau prin fata invitatilor, ostasii turci s-au oprit in fata tribunei si, conform ordinelor primite, au deschis focul asupra seniorilor si kapedanilor albanezi. Astfel ca, in numai cateva minute, au fost ucisi prin tradare mai mult de 500 de sefi militari albanezi. Si tot conform surselor otomane aflam ca, dupa masacru, Mehmet Resit Pasa a ordonat ca celor ucisi sa le fie taiate capetele si trimise sulta­nului la Istanbul. Vestea acestei crime odioase a ajuns in cele mai indepartate colturi ale tinuturilor albaneze si a avut ecou in baladele si cantecele epice dedicate celor cinci sute de eroi albanezi.
Un eveniment asemanator ar fi putut avea loc intr o alta zona cu populatie albaneza, in vilaietul Ioaninei, si chiar in aceeasi zi. Si aici a fost organizat un “eveniment” dupa acelasi scenariu sinistru, de catre Emin Pasa, fiul lui Mehmet Resit Pasa. Acesta a invitat cateva zeci dintre cei mai cunoscuti seniori locali din sudul Albaniei la o ceremonie dedicata reformelor sultanului Mahmut II. Numai ca cei mai multi dintre kapedanii albanezi nu au avut incredere si au refuzat sa participe la ceremoniile de la Ioanina. Fostul consul francez din localitate, Eugene Pouchade, in cartea sa “Turci si crestini”, vorbind despre masacrul din Ioanina, spune ca Emin Pasa ar fi ucis cu mana lui cativa kapedani albanezi. Dupa evenimentele in cursul carora au fost asasinati peste cinci sute de seniori albanezi, Mehmet Resit Pasa si fiul sau, Emin Pasa, au continuat represaliile impotriva populatiei albaneze din zona, cu intentia declarata de a anihila complet rezistenta “nesupu­silor arnauti”. Cu toate acestea, desi campania de pedepsire dusa de guvernul central intre anii 1830-1831 impotriva locuitorilor din sudul Albaniei a pricinuit grele suferinte acestei populatii, miscarile antiotomane au continuat. Notabile au fost, in perioada 1833-1835, rascoalele din nordul tarii, din zonele Dibra si Kosova, care au contribuit la erodarea fortei de reactie a imperiului si la slabirea puterii centrale.

 
  Alte titluri din categoria "Istorie"


Englezi in costum popular albanez

Mehmet Shehu: misterul unei cariere sfarsite dramatic

Cateva cuvinte despre Gjergj Kastrioti Skanderbeg (Skënderbeu)



 
 CUPRINSUL REVISTEI
 NR. 6
 

  Actualitate


  Istorie

  Cultura

  Literatura

  Ethnos

  Spiritualitate

  Caleidoscop

Arhiva revistei Prietenul Albanezului
| HOME | CINE SUNTEM | COMUNITATE | PRIETENUL ALBANEZULUI | GRUPUL SERENADA | EDITURA PRIVIREA | JURIDIC | CONTACT |

© 2006-2017
ASOCIATIA LIGA ALBANEZILOR DIN ROMANIA.
by Anadeea Advertising