Home : Arhiva revistei Prietenul Albanezului : Contact
HOME CINE SUNTEM COMUNITATE PRIETENUL ALBANEZULUI GRUPUL SERENADA EDITURA PRIVIREA JURIDIC CONTACT
 
 
Rolul minoritatii albaneze la modernizarea economica a Romaniei (I)
Emilian M. Dobrescu
 
Caleidoscop, NR. 8 - Noiembrie 2017
 



Albanezii din Romania sunt o minoritate impor­tanta, care in afara de faptul ca a folosit tara noastra ca pe o platforma de lansare a principalelor evenimente ce au marcat istoria Albaniei in ultimul secol, au contribuit din plin si la istoria artelor, culturii si sportului din Romania, tara care i-a adoptat ca pe propriii ei cetateni si pe care acestia au servit-o ca pe patria lor de origine. Din cautarile bibliografice intreprinse de noi, a reiesit ca nu exista cercetari de sine statatoare despre subiectul abordat in studiul de fata.

Scurt istoric al prezentei albanezilor pe meleagurile de azi ale Romaniei

“Legaturile dintre noi si albanezi sunt multise­culare. Si poporul nostru si cel albanez, primul – urmas al geto-dacilor, ramura de nord a tracilor, al doilea – urmas legitim al vechilor iliri au cunoscut crestinismul primelor veacuri, la noi prin Sf. Apostol Andrei, iar la ei prin Sf. Apostol Pavel, care a calatorit de mai multe ori la Apolonia (Fapte, cap. 17). Dupa cucerirea Daciei, imparatul Traian aduce lucratori din tribul ilirilor pirusti pentru exploatarea aurului din Muntii Apuseni”1.
Apoi, dupa un mileniu, este interesant de semna­lat ca eroul national albanez a purtat un nume aromanesc – Gheorghe Castriotul (Castriota)-Skanderberg (1405-1468). Albanezii sunt prezenti de multe secole pe teritoriul Romaniei, comunitatea albaneza fiind atestata pentru prima oara pe actualul teritoriu romanesc in martie 1595, intr-un act redactat de Giovani de Marini Poli.
Prezenta albanezilor pe pamant romanesc este atestata documentar in anul 1595 cand, conform raportului agentului Giovanni de Marini Poli, trimisul imparatului habsburgic Rudolf al II-lea in Tarile Romane, expediat din Alba Iulia catre Bartolomeu Pezen, sfetnic imperial la Curtea din Viena si datat 14/24 martie, este semnalata venirea de la Cervenavoda a 15.000 de albanezi, cu familiile lor, care au cerut ingaduinta domnitorului Mihai Viteazul sa se aseze in Tara Romaneasca si dintre care cca 1.500 au intrat in oastea lui Mihai.
Cei noua domnitori Ghica din Moldova si Tara Romaneasca, de origine albaneza, au ctitorit in Principatele Romane 39 de biserici, printre care si Biserica Ghica Tei din Bucuresti, singura in stil neoclasic italian, cu o forma rotunda unica (se pare ca in tara mai exista una asemanatoare, langa Iasi)2.
Intre secolele al XVII-lea si al XIX-lea, albanezii sunt intalniti in Tarile Romane ca negustori si meseriasi, in meserii precum argintari, armurieri, avocati, bancheri, bacani, blanari, boiangii, brutari, carciumari, cofetari, constructori, farmacisti, ingineri, medici, ofiteri, profesori, panzari, rotari, tamplari etc. Tot ei serveau si pentru selectia vestitilor arnauti - numiti la inceput arbanasi - care constituiau trupele de garda domnesti si boieresti. In prefata “Arnautii – Albanezii Orasului frumos” la o lucrare de referinta3, dr. Elena Siupur ne spune atat de frumos: “Pitoresti prin imbracamintea lor – fes rosu, fustanela, brau rosu, pistoale si sabii plimbate spaimos pe cai frumosi, acesti balcanici misteriosi, demni, mandri, orgoliosi si razbunatori, iuti la manie, dar viteji si credinciosi stapanului pana la jertfa, semanand respect, dar si spaima, arnautii au ramas definitiv in memoria lumii romanesti ca imagine unica a albanezilor... Gasim in veacurile trecute mii de alba­nezi in meserii practicate doar de ei sau de toata lumea balcanica din care si cu care veneau la Bucuresti: bacani, negustori si camatari, dar si carciumari, cafegii, simigii, cofetari, bragagii, halvagii, placintari, brutari, fainari, tutungii, marchi­tani, dulgheri, dogari, cojocari, selari, giuvaergii, armurieri, blanari, hangii, arendasi, lihvari, dar si bancheri etc. Ii gasim insa treptat avasati in functii militare – bulucbasi, aga – si in functii dregatoresti, mai tarziu functionari la diferite institutii... Bucurestiul – “orasul frumos – bukur është” i-a primit pe toti, indiferent de meserie sau de rang (...), i-a tinut minte dupa numele lor de neam si le-a respectat harnicia si cinstea...”.
De-a lungul vremii, s-au distins si ca inalti dregatori in diferite functii, activand in cultura romaneasca si europeana. In afara de profesiile lucrative in care si-au adus merituoase contributii - deja mentionate - putem aminti accederea catre functii de conducere, pe care au demonstrat-o unii romani de origine albaneza, cum au fost cei din familia domnitorului Vasile Lupu, Constantin Draco - secretarul domnitorului Constantin Brancoveanu, Constantin Caraiani - consilier pentru reorganizarea scolilor in timpul domnitorului Grigore Alexandru Ghica, Constantin Sakellarie - consul al Prusiei la Bu­cu­resti, Alexandru Ghica - mare vistier, apoi domni­tor al Tarii Romanesti etc.

Contributia albanezilor la viata economica a Brailei in secolele al XVI-lea si al XIX-lea

Orasul port la Dunare, Braila, a fost sub ocupatie otomana intre anii 1540-1828, si apoi a avut intre 1829-1834 administratie rusa, revenind Tarii Romanesti si apoi Romaniei, dupa 18344. Din Braila porneau acum corabii pline cu grau si orz, carne sarata si pastrama, seu, unt, miere, ceara, peste, lemn de constructii, care luau drumul Istanbulului. In acest sens se construiesc la Braila numeroase magazii pentru diversele provizii care erau trimise mai ales in Imperiul otoman, alaturi de romani stablindu-se aici albanezi, armeni, greci, sarbi, in timp ce trupele garnizoanei otomane erau compuse in cea mai mare parte din albanezi mahomedani, fapt care dadea o coloratura foarte pestrita orasului in care se puteau astfel practica numeroase activitati si meserii, precum: brutaria, bragageria, cofetaria, cizmaria, cojocaria, croitoria, dulgheria, placintaria, simigeria, tamplaria si zidaria.
La Braila a existat de-a lungul secolului al XIX-lea, dupa 1829, o colonie albaneza, reprezentata mai ales de Naum Veqilhargi, cel care a conceput, probabil aici, primul alfabet albanez – Evetarul si a luptat permanent pentru emanciparea poporului albanez, pentru crearea unui stat national albanez. Pentru cateva luni de zile, in 1831, primul prezident al orasului Braila a fost albanezul Kir Constantin Veqilhargi. Dar, figura prima a miscarii de renastere nationala a poporului albanez – Naum Veqilhargi, inrudit cu Kir Constantin, a fost multi ani avocat la Braila, iar documentele atesta participarea lui la numeroase “ezaturi” (licitatii publice).
Astazi nu poate fi precizat numarul albanezilor din Braila, deoarece multi negustori albanezi se inregis­trau ca greci, inclusiv cei din familia lui Naum Veqilhargi. Alturi de celelalte minoritati, aflate sau sosite in Braila la inceputul secolulul al XIX-lea, albanezii au gasit in acest frumos oras-port la Dunare toate conditiile de locuit si pentru a face avere ca negustori sau meseriasi. Minoritatile au fost primite cu bucurie de catre autoritatile romanesti si cele rusesti pana in 1834, care le-au inlesnit cumpararea de terenuri la preturi avantajoase, iar la preturi derizorii – casele si terenurile abandonate de turcii plecati.
In acest context, puterile europene deschid viceconsulate la Braila si Galati, asa incat multi dintre albanezi vor solicita si vor primi usor cetatenie engleza, greaca, austriaca, rusa etc., autoritatile consulare protejandu-le interesele in schimbul unei sume de bani. Se amenajeaza drumul spre port si spre Carantina (locul unde erau obligati sa stea cateva zile cei presupusi a fi bolnavi), ia fiinta un spital militar considerat modern pentru timpurile acelea, se construiesc gradini publice frumoase, mai ales pe cheiul Dunarii, se construiesc magazii incapatoare pentru marfuri in port, totul pentru a atrage cat mai multi oameni si a impulsiona comertul.
Din anul 1836, printr-un decret al domnului Tarii Romanesti, Alexandru Ghica – care provenea tot dintr-o familie de origine albaneza – orasul si portul Braila sunt declarate porto-franco (se puteau importa, depozita si exporta orice fel de marfuri, fara sa se plateasca vama; faceau exceptie tutunul si bauturile alcoolice). In cadrul Comenzii de foc (Servicul pompierilor) a orasului serveau mai multi albanezi (arnauti), ca de altfel si in Politia orasului, iar dintre cei 16 paznici ai Carantinei, dupa nume, unii sigur au fost albanezi. Cunoscuti pentru caracterul lor integru, albanezii erau paznici foarte buni, fapt care a condus la angajarea lor atat in garzile domnesti, in calitate de arnauti, in grupele de soldati care efectuau paza judetului, a oraselor sau la mosiile boieresti. Deoarece marea majoritate a albanezilor stabiliti in Braila se declarau de origine greaca, copiii lor frecventau scoli grecesti sau romanesti, unii dintre ei romanizandu-si numele in Arnautu, Albanezu, Corceanu etc.
Cei mai bogati cetateni ai Brailei au fost in vremea respectiva Constantin Veqil Hargiu (30.000 lei venit anual), Stavrache Divani (50.000 lei), Marinciu Genevizo (60.000), Petrache Blagopol (65.000,) Hristu Ceacaru (75.000 lei) si Petre Petre Ciorbagiul (97.000 lei), majoritatea dintre ei de origine albaneza.
In preajma anului 1848, albanezii din Braila s-au inrolat masiv alaturi de romani in garzile civice, al caror rol era de a mentine ordinea publica. Evoluand relatiile economice ale orasului, meseriasii, multi dintre ei albanezi, s-au organizat pe bresle; statutul breslei barbierilor este un model de organizare al unui grup de meseriasi, care au atins un nivel deosebit de constiinta, dictat de relatiile economice ale urbei in care activau asupra propriei meserii.
Cercetatorul albanez Vehbi Bala are dreptate sa afirme ca primul ziar albanez “Drita” (“Lumina”), aparut in Romania, la Braila, in 1887, nu a aparut intamplator aici unde albanezii inregistrau succese importante pe plan economic, aducandu-si, probabil, cea mai insemnata contributie, dupa romani, la dezvoltarea acestui important port la Dunare, “deoarece Braila fusese leaganul crearii unei societati culturale albaneze, leaganul literaturii alba­neze, pentru ca aici lucrase si crease Naum Vechilargi5”.
Daca in anul 1828, cand turcii au parasit garnizoana Brailei, evacuand orasul, erau 591 de familii, in 1859 Braila avea 13.459 de locuitori, cetateni romani, la care se adaugau 3.686 de supusi ai diferitelor protectii straine6. Albanezii, atat cei care aveau cetatenia romana, cat si cei care optasera pentru o cetatenie straina, isi faceau datoria de cetateni in oras, vizitau periodic locurile natale, ducand bani familiilor lor, aducand la Braila alte rude sau concetateni care, pe pamantul liber al Valahiei (Braila era dependenta administrativ de Tara Romaneasca, pana la 1859) isi puteau agonisi cinstit cele necesare traiului si puteau ajuta astfel mai mult patria mama, aflata inca sub dominatie turceasca.
Dar, odata cu trecerea timpului, orasul Braila a devenit un puternic centru muncitoresc; in 1868 a izbucnit o puternica greva a muncitorilor portuari, la care au participat dupa nume si unii albanezi. La Braila ia fiinta primul club al muncitorilor cu statut propriu, iar in 1902, la una din greve, participa peste 2.000 de persoane. Toate acestea au avut desigur o influenta asupra muncitorilor albanezi, din care multi erau oameni simpli si nevoiasi, care trudeau din greu fie in port, fie in numeroasele intreprinderi care au luat fiinta la Braila la sfarsitul secolului al XIX-lea si inceputul secolului al XX-lea7.

Contributia albanezilor in secolul al XIX-lea

Secolul de aur al Comunitatii albaneze din Ro­mania a fost, in opinia mai multor cercetatori, secolul al XIX-lea, epoca in care Bucurestiul devine un important centru de sprijin al miscarii de eliberare si renastere nationala a popoarelor din Balcani8. Albanezii din Romania au fost prezenti in miscarea revolutionara din 1821, atat in oastea lui Tudor Vladimirescu, cat si in cea condusa de printul grec Ipsilante. Naum Veqilhargi, de exemplu, a participat la activitatile Eteriei si a luptat cu arma in mana in Revolutia romaneasca de la 18219.
Patriotul si omul de cultura albanez Naum Panajot Veqilhargi din Braila a fost autorul primului abecedar al limbii albaneze, publicat in anul 1844, iar printesa romana, de origine albaneza, Elena Ghica (1828-1888), avand ca scriitoare pseudonimul Dora d’Istria, a publicat 8 carti – toate in limba franceza – precum si numeroase articole pentru a face cunoscuta cauza nationala a albanezilor. Prof. italian Angelor de Gubernatis o evoca in 1889, la numai un an de la trecerea sa in eternitate, astfel: “Desi a scris mai mult decat oricare alta femeie, as spune chiar mai mult decat oricare alt scriitor, in favoarea cauzei natiunilor, pledand cand pentru drepturile romanilor, cand pentru cele ale sarbilor, grecilor, albanezilor, ungurilor sau italienilor, ea nu voia sa apartina niciunei natiuni in parte, simtind ca le apartinea tuturor...”10. Dora d’Istria a intocmit si prima monografie despre albanezii din tara noastra sub titlul “Gli albanesi in Rumenia”, publicata la Florenta, in 1873. Dora d’Istria este numita de albanezi “Steaua Albaniei” sau “Steaua cea mai stralucitoare de pe cerul nefericitei Albanii”11.
Acesta este inceputul unei epoci glorioase, cunoscuta in Istorie sub numele de Renasterea nationala albaneza (Rilindja Kombëtare Shqiptare), in care s-au plamadit marile miscari culturale si militare, care vor culmina cu momentul 28 noiembrie 191212.
Dupa Congresul de pace de la Berlin (1878), care a refuzat sa ia in considerare solicitarile privitoare la autonomia teritoriilor albaneze, albanezii din Romania au constituit societati culturale cu scopul de a sustine Riljndia Kombëtare Shqiptare. Catre sfarsitul secolului al XIX-lea, numarul albanezilor din Romania se ridica la peste 30.000, fiind asezati in special in orase ca Bucuresti, Braila, Constanta, Ploiesti, Craiova, Calarasi, Iasi, Focsani s.a., ca negustori, meseriasi, dar si medici, avocati, arhitecti, constructori, precum si arnauti (oameni de paza in garzile diferitilor boieri).
Un rol insemnat in tiparirea de carti scolare, de istorie si literatura l-a avut societatea “Drita” (Lumina), creata in 1884, apoi “Dituria” (“Stiinta”), constituita in 1887. Posturile de conducere ale societatii “Drita” au fost detinute la inceput de romani: astfel, presedintele societatii a fost cunos­cutul istoric V. A. Urechia, vicepresedinte – D. Butuculescu, iar cenzori dr. Leonte si M. Desliu13.
In general, datorita meseriilor pe care le-au practicat, albanezii s-au asezat in orase. La sfarsitul secolului al XIX-lea, se manifesta tot mai mult in Romania miscarea de Renastere nationala alba­neza, puternic sprijinita sufleteste si financiar de catre Comunitatea albaneza din Romania, care numara pe atunci cateva mii de membri, majoritatea stabiliti la Bucuresti, Constanta, Ploiesti, Pitesti etc. In fruntea lor se aflau Nikolla Nacio, Mihail Grameno si Asdreni (Aleks Stavre Drenova) - cel care a compus versurile imnului national al Albaniei, pe muzica lui Ciprian Porumbescu - cantecul “Pe-al nostru steag e scris unire”.
In 1881, Jani Vreto (1820-1900) vine de la Constantinopol la Bucuresti pentru a pune bazele primei tipografii ce urma sa tipareasca reviste si carti in limba albaneza14. La sfarsitul secolului al XIX-lea si inceputul secolului al XX-lea au fost editate si primele ziare si reviste bilingve - in albaneza-romana si chiar trilingve – in albaneza-romana si franceza, in total circa 30 la numar, sub egida diferitelor cercuri intelectuale ale Comunitatii albaneze din Bucuresti.
In secolul al XIX-lea, Bogdan Petriceicu Hasdeu si V. A. Urechia au fost membri de onoare ai Comu­nitatii albaneze din Bucuresti, iar in secolul al XX-lea - Tache Ionescu si Dimitrie Butculescu. Comunitatea albaneza din Romania a atins apogeul dezvoltarii ei la sfarsitul sec. al XIX-lea si inceputul sec. XX. Biografia celor mai multe familii de origine albaneza se aseamana. Ele au venit in Romania din cauza saraciei de acasa sau a opresiunii politice. Majori­tatea proveneau din Korcea sau din districtul Korcei. Si, aproape tot fara exceptie, aceste familii au facut avere in Romania, si-au creat un statut economic si social exceptional.

Emilian M. Dobrescu

Cercetator st. pr. I, Institutul de Economie Nationala al Academiei Romane, membru titular al Academiei Oamenilor de Stiinta din Romania


1. Gelcu Maksutovici, Contributii la cunoasterea raporturilor dintre Biserica Orodoxa Romana si Biserica Ortodoxa Albaneza, in Ciachir Nicolae si Maksutovici, Gelcu, Studii si documente despre istoria albanezilor din Romania, Bucuresti, Editura Ararat, 1998, p. 50
2. Maria Dobrescu, Istorie, cultura, patrimoniu, pe site-ul www.alar.ro
3. Adrian Majuru, Bucurestiul albanez, Bucuresti, Editura Ararat, 2002, p. 8
4. dupa Nicolae Ciachir, Albanezii din Braila, in Ciachir Nicolae si Maksutovici, Gelcu, Studii si documente despre istoria albanezilor din Romania, Bucuresti, Editura Ararat, 1998, pp. 79-142 (selectiv)
5. dupa Vehbi Bala, Shtypi shqiptar ne Rumani, in Revista shkencore e Institut Pedagogik dyvjecar te Shkodres, nr. 1, 1964, p. 32
6. N. Mocioiu, Orasul si judetul Braila in primii ani de la Unirea principatelor, 1859-1866, in volumul Monografia judetului Braila, fara an, p. 85
7. N. Mocioiu, O greva in portul Braila in anul 1868, in Revista arhivelor, nr. 1, 1960, p. 116
8. preluare selectiva de pe site-ul www.albanezi.html
9. dupa Historia e letersise shqipe (Istoria literaturii albaneze), vol. II, Tirana, 1959, p. 13, citat si de Gelcu Maksutovici, Albanezii din Romania in contextul istoriei Albaniei si Romaniei, in Ciachir Nicolae si Maksutovici, Gelcu, Studii si documente despre istoria albanezilor din Romania, Bucuresti, Editura Ararat, 1998, p. 13
10. dupa Maria Oprea, Dora D’Istria, un cetatean al lumii si al elitelor, in “Prietenul albanezului” (“Miku i shqiptarit”), nr. 123-124, februarie 2012, p. 14
11. Gelcu Maksutovici, Op. cit., p. 15
12. Idem, p. 12
13. Ibidem, p. 25
14. * * *, Romania, o Europa in miniatura, lucrare editata cu sprijinul financiar al Comisiei Europene prin Programul comunitar de actiune pentru combaterea saraciei (2001-2006), Bucuresti, 2007, capitolul albanezii, p. 7

 
  Alte titluri din categoria "Caleidoscop"



 
 CUPRINSUL REVISTEI
 NR. 8
 

  Actualitate


  Istorie

  Cultura

  Literatura

  Ethnos

  Spiritualitate

  Caleidoscop

Arhiva revistei Prietenul Albanezului
| HOME | CINE SUNTEM | COMUNITATE | PRIETENUL ALBANEZULUI | GRUPUL SERENADA | EDITURA PRIVIREA | JURIDIC | CONTACT |

© 2006-2017
ASOCIATIA LIGA ALBANEZILOR DIN ROMANIA.
by Anadeea Advertising