Home : Arhiva revistei Prietenul Albanezului : Contact
HOME CINE SUNTEM COMUNITATE PRIETENUL ALBANEZULUI GRUPUL SERENADA EDITURA PRIVIREA JURIDIC CONTACT
 
 
Albanezii, intre Occident si Orient. Linia lui Teodosie a impartit teritoriile albaneze intre doua mari culturi: cea a Romei si cea bizantina
Prof. dr. Jahja Drancolli
 
Istorie, NR. 6 - Septembrie 2017
 



In cercurile stiintifice, si nu numai acolo, este un adevar indeobste recunoscut ca albanezii sunt unul dintre cele mai vechi popoare din Peninsula Balcanica.

Ei, si nu numai ei, ci si celelalte popoare autoh­tone din acest areal, au avut de infruntat evenimente epocale, crize istorice si migratii gigantice venite din toate colturile lumii. In acest context, ilirii antichitatii si arberii evului mediu, ca urmasi ai lor, s-au aflat la limita dintre civilizatia Occidentului si cea a Orientului, separate prin linia de demarcatie trasata de Teodosie, imparatul roman care a separat, in anul 395, Imperiul Roman de Rasarit de cel de Apus.
Totusi, chiar daca Iliria si ilirii au fost stapaniti secole la rand de Imperiul Roman, o parte dintre ei nu numai ca au scapat de romanizare (ajungand sa si cristalizeze si sa-si consolideze elementele unei existente etnice), dar au si ajuns, in Evul Mediu timpuriu, la formatiuni politice stabile, cum au fost Dardania, Prevalul si Epirul.

Ceea ce poate fi considerata ca o forma de influenta venita din Occident in perioada respectiva nu poate fi luata drept o miscare unitara. Occidentalii ajunsi in tinuturile albaneze si in cateva zone ale Imperiului bizantin in anii primelor patru cruciade, dar mai ales dupa Cruciada a patra (1202-1204), au intemeiat state si principate latine de tip feudal apusean. Un alt grup de cetateni occidentali ajunsi in tinuturile populate de albanezi au fost negustorii. Cea mai mare parte a lor provenea din Raguza, Venetia, Genova, Ancona, Florenta, Zara, Barcelona, Napoli, Amalfi, Rimini, Bari etc. Dar nu numai din sudul Europei, ci si din Germania, Anglia, Franta, Olanda sau din vreo alta parte a continentului. Tot din Occident au ajuns in tinuturile albaneze si un numar considerabil de germani (sasi), o populatie vitala si harnica, care, mai ales in minele din Kosova si-au facut un bun renume de mineri priceputi. Sasii au intemeiat si au activat in aceste zone o economie miniera care a dus la relansarea targurilor, dar si a legaturilor cu lumea mediteranea­na si din alte zone ale Europei.
Din cele de mai sus se poate vedea ca, intre Occident si Orient existau diferente radicale in ceea ce priveste posibilitatile si forta lor de influenta in spatiul medieval albanez. Imperiul Bizantin, aflat in apropiere si cu radacini adanci in zona, continuator si aparator al traditiei antice, pretindea ca prin forta propriilor idealuri sa transforme popoarele care au colonizat vechile provincii romane. Pe de alta parte, reprezentantii si misionarii Occidentului indepartat (avand drept scop raspandirea civilizatiei occidentale), cu o compozitie etnico-sociala etero­gena, apartinand diferitelor zone ale societatii europene, aveau posibilitati si aptitudini limitate si orientate doar spre cateva cercuri si domenii bine stabilite.
Negustorii si misionarii din Occident erau asemanatori sub multe aspecte, dar mai ales sub cel religios-catolic. Aveau asadar in comun traditiile religioase, tipul de organizare bisericeasca, ritualurile si in mare parte limba, precum si obligatia devotamentului fata de papalitate. Elementele amintite pot fi considerate drept niste factori de legatura destul de puternici, mai ales daca se are in vedere existenta acelorasi traditii culturale, cum ar fi literatura si artele latine, cu acelasi evantai de stiluri. In ochii contemporanilor, aceasta realitate, chiar daca se manifesta in limbi si in tipare diferite, ii lega pe misionari intr-un grup distinct, identificat adesea sub un nume latin, de luptatori impotriva ortodoxiei impuse mai ales de bisericile ilegitime din Rasha si Bulgaria.

Dualismul cultural si politic

Ruptura din biserica crestina, care s-a manifestat inca din perioada timpurie a crestinismului, acceptata oficial in anul 1054, ca si Cruciada a Patra (1202-1204), au adancit neintelegerile si au produs mari incurcaturi politice. In aceste conditii, dualismul manifestat intre Occident si Orient devine evident si in statul Arberului. Ca urmare a acestor antagonisme sunt stabilite si granite religioase cu contururi clare, dar inca neoficializate definitiv. Limita arhiepiscopiei de Ohrid, trasata imediat dupa marea victorie a Bizantului din anul 1018, era, in nord, de la Dunare la raul Sava si cobora in sud pe linia Sirmiun-Ras-Prizren-Durrës. Aceste limite erau in acelasi timp si frontierele Bizantului ortodox spre vest si nord, stabilite prin forta militara bizantina si depinzand de aceasta.
Ruptura din sanul bisericii crestine a influentat, in general, si viata politica a vremii. La trecerea in sec. al XII-lea, antagonismul latino-grec in teritoriile albaneze era deja foarte evident. Un factor principal a fost alungarea latinilor din Constantinopol. Concomitent, in epoca aceea se faureau si in Occident planuri pentru resuscitarea Imperiului Latin din Constantinopol. Si totusi, orice s-ar spune, politica generala nu depindea doar de elementele religioase si politice. Astfel, fiind concentrat asupra restaurarii si luptelor din provincii cu statele latine din Grecia centrala si din Moreea, dar si asupra puterii otomane, care cucerise aproape toata Asia Mica, Imperiul Bizantin nu a avut posibilitatea sa-si extinda influenta propriei civilizatii dincolo de frontiere. Totusi, contributia Bizantului la formarea conditiilor culturale nu depindea de puterea imperiala din acel moment, ci era rezultatul luptei si angajarii sale din secolele anterioare.
Rezultatele luptelor desfasurate in Bizant in sec. VII-XII sunt importante pentru problematica pe care o avem in vedere, caci atunci au fost stabilite sistemul si relatiile din si dintre statele si comunitatile incepand cu Peninsula Istria si pana la Marea Neagra. Acest teritoriu intins era parte a unui sistem specific de state, numite de unii cercetatori Commonwealth-ul bizantin.

Formatiunile statale regionale

In aceasta ambianta, crestinismul era in acelasi timp si o schimbare majora in modul de viata si cultura popoarelor crestinate. Cercetatorii Imperiului Bizantin vad doua orientari contrare in metodele folosite de bizantini pentru constructia religioasa: prima crea posibilitati pentru dezvoltarea unei culturi autonome, respectand limba popoarelor dominate; a doua, avand tendinta unei elenizari si asimilari culturale. Ambele tendinte ofereau rezultatele urmarite, mai ales asupra popoarelor nou-venite in regiune si mai putin asupra populatiilor autohtone, caci inceputurile crestinismului in teritoriile iliro-arberore, de exemplu, erau mult mai vechi decat insasi intemeierea Imperiului Bizantin.
Rezultatele incercarilor bizantine subliniate in randurile de mai sus au fost verificate la sfarsitul sec. al XII-lea si inceputul celui de-al XIII-lea, moment cand puterea militara si politica a Bizantului se prabusise. Atunci s-a vazut clar ca, odata cu relatiile politice au fost intrerupte si influentele culturale, mai cu seama in tinuturile Arberului central si superior, incluzand aici si zone din Kosova de astazi. Cu atat mai mult cu cat se stie ca la sfarsitul sec. al XII-lea a aparut statul independent al Arberului, ca rezultat al evenimentelor internationale pozitive si negative de care e legata istoria acestei formatiuni politico-statale. Tot astfel, dupa o serie de acorduri speciale semnate intre seniorii anjuini si stapanitorii arberi in anii 1269 si 1273, a aparut fomatiunea statala “Regnum Albaniae”, sub patronaj anjuin. Este de interes sa subliniem ca in acest caz fortele politice arberore au luat parte, aproape fara exceptie, la politica regionala, asa cum au facut si o parte dintre seniorii din Moreea, cand au finalizat acorduri asemanatoare cu suveranii francezi. Si in acest caz, ca si in acordurile anterioare cu stapanitorii straini din Occident si Orient, prelatilor, contilor, baronilor, cetatilor si marilor familii aristocratice li s-au asigurat protectia privilegiilor si respectarea institutiilor traditionale locale. Cu alte cuvinte, sub aspect formal-juridic, Regatul Arberului, creat in 1272 de catre Charles de Anjou, a fost o continuare a traditiei politico-statale arberore preexistente. Desi, odata cu slabirea Imperiului Bizantin, cu prabusirea Imperiului lui Stefan Dusan, dar si a puterii teritoriale a anjuinilor, au aparut in istorie formatiuni politico-statale zonale, precum cele ale familiilor Balsha, Topia, Muzakia. Presiunea politica permanenta a statelor din Occident si Orient si influenta culturii pe care acestea o reprezentau au jucat un rol negativ, de frana, care a impiedicat formatiunile politico-statale arberore sa apara pe scena istoriei ca state libere, sa parcurga mai repede calea crearii unei puteri politice unice pentru toate teritoriile locuite de arberi.

O structura stabila etno-culturala

Teritoriile Albaniei si Kosovei de astazi, incluzand aici si litoralul muntenegrean, au fost de-a lungul Evului Mediu un adevarat filtru pentru patrunderea elementelor lumii Occidentale si Orientale. Aici au desfasurat activitati spiritual-religioase papii de la Roma, insotiti de ierarhi ai bisericii romano-catolice si reprezentanti ai ordinelor aceleiasi biserici. Pe aici a trecut Sf. Paul. Si tot pe aici au trecut bulgarii si rasianii (sarbii actuali). Pe aici si-au desfasurat fortele cuceritorii normanzi, anjuinii si venetienii. Orasele arberore au avut in Evul Mediu o importanta notabila. Cel mai important a fost Durrës-ul, cu numeroase elemente pastrate din antichitate, in care elementul latin subliniaza echilibrul simbiozei iliro-arberore-bizantine. La sud de Durrës si de Lezha se afla Zona Centrala iliro-arberora, caracterizata printr-un numar mare de cetati, cu familii nobiliare si dinastii. Tot aici, in antichitate, au fost create si regatele ilire: al lui Agron, al Teutei si al lui Genc. La nord-vest si nord se intindea Zona Dalmatina si Dardana, o sursa importanta de regate, dinastii si centre locuite. Si chiar daca tinuturile iliro-arberore s au aflat intre Occident si Orient (conform impartirii imparatului Teodosie I) si au fost supuse multor ad­mi­nistratii straine, stapanitorii nu au reusit niciodata sa modifice nucleul structurii etno-culturale al natiunii albaneze, cristalizat in decurs de secole. N-au reusit sa intrerupa dezvoltarea politica a acesteia, nici sa-i asimileze pe albanezi si nici sa-i rupa de comuni­tatea culturala europeana.

Prof. dr. Jahja Drançolli (Prishtina)

 
  Alte titluri din categoria "Istorie"



 
 CUPRINSUL REVISTEI
 NR. 6
 

  Actualitate


  Istorie

  Cultura

  Literatura

  Ethnos

  Spiritualitate

  Caleidoscop

Arhiva revistei Prietenul Albanezului
| HOME | CINE SUNTEM | COMUNITATE | PRIETENUL ALBANEZULUI | GRUPUL SERENADA | EDITURA PRIVIREA | JURIDIC | CONTACT |

© 2006-2017
ASOCIATIA LIGA ALBANEZILOR DIN ROMANIA.
by Anadeea Advertising