Home : Arhiva revistei Prietenul Albanezului : Contact
HOME CINE SUNTEM COMUNITATE PRIETENUL ALBANEZULUI GRUPUL SERENADA EDITURA PRIVIREA JURIDIC CONTACT
 
 
O radiografie in proza: Generalul armatei moarte
Marius Dobrescu
 
Literatura, NR. 5 - August 2017
 



Cariera literara a lui Ismail Kadare se aseamana, mai mult sau mai putin, cu destinul artistic al celor mai multi dintre marii scriitori aparuti in spatele „cortinei de fier” in anii ‘50-’60. Dupa un debut promitator in poezie, Kadare – originar din Gjirokaster, orasul de bastina al dictatorului comunist Enver Hodja – publica in 1963 un roman care avea sa-i aduca, instantaneu, celebritatea: „Generalul armatei moarte”.

Succesul a fost total. Prima traducere, inainte ca tusul sa se fi uscat pe paginile volumului, a fost in bulgara. Au urmat alte patruzeci de versiuni, printre care si cea in limba romana a lui Foqion Miciacio, din 1973, numeroase dramatizari si puneri in scena, la care se adauga trei ecranizari, cea mai cunoscuta fiind cea franceza din 1984 cu Michel Piccoli si Anouk Aimée. In limba romana a mai fost editata o noua versiune, in 2002, purtand semnatura subsemnatului. S-ar fi parut ca notorietatea interna­tionala avea sa-l puna pe scriitor la adapost de puseurile de orgoliu ale dictatorului. Dar n-a fost sa fie asa, iar cariera artistica a lui Kadare avea sa cunoasca, in anii ‘60-’70, fluctuatii repetate, in functie de contextul politic din Albania si, nu in cele din urma, chiar de toanele comunistului-sef de la Tirana. Criticii scriitorului ii reproseaza (astazi) apartenenta la Partidul Muncii (comunist), precum si functiile cu care regimul Hodja l-a galonat de-a lungul anilor. Este dificil sa decizi acum, la peste 25 ani de la caderea comunismului in Albania, care ar fi fost cea mai buna solutie de supravietuire fizica si artistica intr-unul dintre cele mai dure regimuri dictatoriale europene. Un lucru este cert: scriitorul nu a facut compromisuri majore cu dictatura. Opera lui sta marturie in acest sens. Dupa 1990, si mai ales dupa stabilirea sa la Paris, Kadare a ramas conectat prin mii de fire la marile evenimente care au insangerat Balcanii in anii din urma. Vocea lui, ascultata in cancelariile europene si de peste ocean ca un glas de mare autoritate morala, a semnalat dureros puternicilor zilei calvarul prin care treceau conationalii scriitorului din Kosovo si Macedonia. Invitat sa se implice in viata politica din Albania, Kadare a refuzat sistematic: „Scriitorul nu poate fi niciodata de partea puterii, a declarat el intr-un fragment memorialistic. Si cu atat mai putin in interiorul ei.”

Inainte de a intra in intimitatea romanului, ar fi nimerit sa amintim contextul politic, intern si extern, in care a aparut Generalul armatei moarte. Publi­carea lui, in 1963, avea loc la trei ani dupa ce Enver Hodja, dictatorul comunist al Albaniei, anuntase ruptura de Uniunea Sovietica. Ne aflam intr-o perioada in care societatea albaneza resimtea din plin urmarile seismului. Vreme de doua decenii, conducerea de la Tirana se calauzise dupa precep­tele staliniste. In tot atatia ani, in Albania se formase o clasa politica adanc indatorata ideologic si politic marelui Iosif Vissarionovici. Izolat in bllok – cartierul nomenclaturii albaneze – Enver Hodja incercase din rasputeri (si reusise de cele mai multe ori) sa imite stilul si practica stalinista de conducere. Iata de ce, dupa ruptura din 1960, conducerea albaneza resimtea din plin evenimentul si-si cauta cu ardoare un sprijin extern. Ajutoarele umanitare sovietice fusesera sistate de mult si, in plus, sovieticii supuneau Albania unei crunte blocade economice pe mare si pe uscat. Sfidandu-l pe Hrusciov, Enver Hodja se vazuse descoperit: Occidentul nu-l lua in seama si alti „prieteni” inca nu aparusera la orizont. In atari conditii, omul nr.1 de la Tirana si-a inaugurat politica interna a extremelor, politica pe care o va duce in urmatorii douazeci de ani la perfectiune. Astfel, cultura si artele, de pilda, vor cunoaste la inceputul anilor ‘60 o scurta perioada de liberalizare, urmata brusc si fara o justificare pertinenta de un „inghet” total. Un soi de dusuri scotiene, menite sa tina sub presiune, sub amenintare continua, cazanul social. Generalul armatei moarte este rezultatul perioadei de dezghet cultural de la inceputul deceniului al saptelea.
Referindu-se la geneza romanului, Ismail Kadare povesteste in Dialog cu Alain Bosquet (1995) despre toate acestea: „Povestea generalului care vrea sa dezgroape o armata isi are originea intr-o noapte moscovita geroasa, cand, in creierul meu, ca o contrareactie la optimismul literaturii sovietice de atunci, a culorilor vesele in care zugravea realitatea, incepand cu vremea de afara (ceea ce, in sinea mea, numeam meteoschematism), continuand cu morala, cu ideile si cu un soi de umanism dulceag si enervant, de bunatate tipica, ce nu era, in realitate, nimic altceva decat poleiala care acoperea uscaciunea si care sfarsea, intotdeauna, intr-o concluzie extrasa din doctrina marxista... Deci, pot spune ca la originea Generalului ... se afla povestea unei prostituate ucise in timpul razboiului, a unei prostituate dintr-un bordel italian, care ne-a aprins tuturor fantezia, pe vremea copilariei mele. De fapt, ca sa fiu mai explicit, nu prostituata sau povestea ei au reusit sa rascoleasca atunci orasul, ci osemintele fetei, zacand de douazeci de ani sub pamant, alaturi de osemintele sutelor de soldati, in vreme ce deasupra lor, la suprafata, se auzeau izbiturile de cazma ale generalului sosit in Albania ca sa-si dezgroape armata. Iata, cam asa s-a intrupat embrionul (fetusul) acestui roman, intr-un mediu complet strain, in laboratorul in care Institutul Gorki isi pregatea propriile modele”. La revenirea in patrie, in decembrie 1960, Kadare stia romanul pe dinafara, daca se poate spune asa. Ceea ce i-a mai ramas de facut era sa-l puna pe hartie si sa-l ofere unei edituri.

Tema cartii este cea a rezistentei in fata invaziei straine. Tema cultivata de scriitor si in alte proze (Cetatea, O capitala in noiembrie s.a. ). O tema devenita obsedanta in tarile in care a existat, in anii razboiului, miscare de partizani. Cu o productie literara naucitoare in Albania lui Enver Hodja, el insusi unul dintre principalii comandanti ai fortelor de guerila antifasciste. Numai ca Ismail Kadare a reusit sa rupa plasa realismului socialist, in care se zbateau la ora aceea cei mai multi dintre scriitorii albanezi, si sa dea evenimentelor un nou contur. Aratand ca despre miscarea de partizani, despre rezistenta, in general, se poate scrie si altfel. Si ca rezistenta se poate manifesta si in alt mod, mai putin zgomotos, mai intim si mai durabil. De altfel, inainte si mai ales dupa aparitia romanului, critica literara albaneza i-a reprosat autorului ca, scriind despre miscarea antifascista, „uitase” in afara textului pe principalul ei protagonist, Partidul Comunist Albanez.
Intorcandu-se mereu si mereu la intamplarile legate de invazia italiana din aprilie 1939 si folosindu-le drept pretext, romancierul pune fata in fata, in confruntare directa, doua lumi, doua civilizatii, fiecare cu un sistem propriu de evaluare a lucrurilor, cu valorile si nonvalorile ei. Doua realitati paralele. Despartite de o mie si una de bariere. De amanunte esentiale. Doua lumi care nu se ating decat intamplator. Iar din aceasta atingere, de cele mai multe ori sar scantei.

Asadar, un general si un preot sosesc in Albania pentru a dezgropa si repatria osemintele conatio­nalilor lor. Ce poate fi mai nobil si mai omenesc decat aceasta misiune? Media italiana, opinia publica, autoritatile de la Roma confirma zgomotos maretia intreprinderii celor doi. Ajunsi in Albania, generalul si preotul isi declara cu tarie credinta in sloganele sub care fusesera trimisi sa defileze. Si totusi, sub atingerea realitatilor de pe teren, a episoadelor de viata (si de moarte) cu care se confrunta cele doua persoanje, misiunea lor isi pierde, putin cate putin, din noblete si din umanism. Devine, mai intai, plicticoasa. Apoi, sacaitoare si noroioasa, ca si peisajul pe care-l strabat zi de zi. Sub influenta mediului ostil, generalul bea pana la disperare, iar fragmente din gandurile si biografiile soldatilor pe care-i dezgroapa il obsedeaza. Astfel ca, in preziua intoarcerii sale in patrie, generalul nu mai rezista si-si varsa tot naduful adunat in cursul celor doi ani de cautari in fata nu mai putin dezamagitului sau confrate german. Se verifica astfel, inca o data, ca distanta de la grandoare la desertaciune este uneori neinchipuit de mica.
De partea cealalta a baricadei, victimele razboiului nu pot uita cu usurinta atrocitatile comise de invadator. Oricata diplomatie s-ar pune in joc. Si oricate zambete s-ar consuma la receptiile oficiale. Memorabil ramane episodul „Nik Martini”, cel al munteanului singuratic iesit pe un promontoriu stancos pentru a taia capul hidrei aparute din mare. „Pentru albanezi, declara intr-o alta scriere Kadare, marea a reprezentat intotdeauna un pericol de moarte. Pentru ei, primejdiile au venit intotdeauna pe mare”. Punctul culminant al acestei confruntari surde, in decursul careia autorul pare ca se intreaba cine sunt invingatorii si cine invinsii, il constituie, insa, episodul nuntii albaneze. In acest context, in care regulile de fier ale ospitalitatii inabusa, pentru câteva ceasuri, glasul urii, confruntarea dintre cele doua lumi atinge note dramatice. Iar daca pana atunci generalul crezuse, inca, in posibilitatea unei reconcilieri, din momentul acela a inteles ca intre el si ei, intre victima si calau nu poate fi nicicand o pace sincera si statornica. Ostenit si din ce in ce mai deziluzionat de propria-i misiune, generalul vrea sa se distreze. Si unde? Nu in barul hotelului „Dajti”, de la Tirana, si nici in vreo bodega afumata, dintr-un catun pierdut in creierii muntilor, ci tocmai in satul in care disparuse „celebrul” colonel Z. La o nunta oarecare, unde, in ciuda avertismentelor preotului, se incapataneaza sa mearga. Desi localnicii stiau prea bine cine este si cu ce treburi se afla in Albania. Fortandu-le, asadar, ospitalitatea si bunul-simt. Mai mult, dovedind ca nu i intelege si ca nu-i va intelege vreodata. Spovedania batranei Nica transeaza definitiv lucrurile, spulberand iluziile generalului. Cu mintea incetosata de rachiu, el pare a intelege, in sfarsit, ca intre victima si calau se afla, inca de la inceputurile lumii, un ocean de ura si ca, in logica acestui popor simplu si chinuit, el si ai lui vor ramane de-a pururi camarazii macabrului colonel Z. In cazul acestuia din urma, scriitorul se leapada de neutrali­ta­tea bine temperata cu care ne obisnuise si-l sanctioneaza pe calau, aruncandu-i osemintele in prapastie si inlocuindu-i-le cu cele ale uneia dintre victimele sale.
Publicarea Generalului armatei moarte, in ciuda „dezghetului” ideologic resimtit la Tirana si despre care am mai vorbit, a produs, totusi, mari valuri. Pentru ca, asa cum explica Ismail Kadare in acelasi Dialog cu Alain Bosquet, dictatura nu este dispusa sa cedeze. „Tot atunci, mai nesupus ca niciodata in fata doctrinei realismului socialist, mi-am scris o alta carte, romanul scurt Monstrul, pe care l-am publicat in 1965 in presa literara. Aceasta este o opera care nu numai ca sparge toate principiile si tehnicile literare ale realismului socialist, dar este strabatuta de leitmotivul cosmarului si terorii politice. Urmarea? Statul dictatorial s-a trezit brusc din asa-zisa lui amortire. Monstrul a fost interzis imediat si cu o asemenea brutalitate, incat nici titlul nu i s-a mai pomenit vreodata. (...) A fost prima mea confruntare directa cu dictatura. Monstrul a tras dupa el in prapastie si Generalul ... . Se apropia anul 1966, cand Enver Hodja, dupa ce ratase apropierea de Occident, si-a lasat indecizia la o parte si a facut pasul decisiv spre China. Aveam treizeci de ani si cea mai mare parte a operei mele era la index.”
Traducerea, in 1970, a cartii, in Franta, i-a adus autorului nu numai o rapida notorietate europeana, ci si o imunitate relativa in Albania. Sub protectia ei, Kadare avea sa-si imbogateasca opera cu marile creatii ale anilor ‘70 si ‘80.

 
  Alte titluri din categoria "Literatura"



 
 CUPRINSUL REVISTEI
 NR. 5
 

  Actualitate


  Istorie

  Cultura

  Literatura

  Ethnos

  Spiritualitate

  Interviu

  Caleidoscop

Arhiva revistei Prietenul Albanezului
| HOME | CINE SUNTEM | COMUNITATE | PRIETENUL ALBANEZULUI | GRUPUL SERENADA | EDITURA PRIVIREA | JURIDIC | CONTACT |

© 2006-2017
ASOCIATIA LIGA ALBANEZILOR DIN ROMANIA.
by Anadeea Advertising