Prof. Oana Manolescu

In vara anului 1990, la Brasov, Tibor Ostermann, cinstindu-mi condeiul, m-a rugat sa scriu un roman despre anii de detentie in Uniunea Sovietica in care au fost dusi etnicii germani din Romania dupa al doilea razboi mondial.

Tibor Ostermann este unul dintre cei care au avut norocul sa supravietuiasca in lagarele de munca fortata si voluminosul caiet de insemnari al acestui bun prieten al meu a stat la baza paginilor de mai jos.

Cititorul nu va gasi in ele nimic exagerat, sinceritatea fiind crezul nostru principal(1). Astfel de intamplari au indurerat si indoliat soarta acestor cetateni ai Romaniei, pentru zeci de mii de germani sau numai purtatori ai unui nume nemtesc, ele fiind ultimele in cartea vietii lor pamantene.

Au trecut mai mult de sase decenii de atunci. Lumea de azi priveste fie spre limita rezistentei materiale, fie numai spre stralucirea atat de inselatoare a bunastarii prezente si viitoare. Intr-o astfel de lume, avem dreptul sa aflam mereu mai multe despre trecut si sa nu-l uitam. Generatia personajelor acestei povestiri nu mai este astazi in viata. Dar cei care au avut sansa sa traiasca eliberarea din lagarele de munca si sa revina acasa, au povestit. Unii au asezat pe hartie amintirile acelor ani si a celor care au urmat in perioada comunista a Romaniei: cu detasare uneori, cu incrancenare si tristete de multe ori, chiar cu umor cateodata. Sau cu spaima. Poate multe din aceste amintiri s-au uitat. Dar ceea ce a ramas ne poate face prea bine cunostinta cu intamplari din trecut.

Povestirea de mai jos face parte din acest trecut, parte a istoriei Romaniei inca foarte putin cunoscuta cititorilor de azi. Pe linia ce separa sangele scurs, chinul si lacrimile pe pamant, ale acestor nevinovate victime, de tacerea sufletelor lor mutate in acei ani in alte planuri astrale, cu ajutorul Domnului nostru Iisus a toate Iertatorul, s-a nascut si implinit cartea noastra “VESNIC PRIZONIER?”.

OANA MANOLESCU
Craiova, 1993