Ramiz Gjini

Cand am tradus prima proza semnata de Ramiz Gjini am fost putin nedumerit. Nu mai auzisem de acest scriitor, desi Patria de zapada e o povestire frumoasa, scrisa cu mana sigura, de scriitor profesionist. Am comunicat cu Ramiz, care mi-a trimis unul cate unul toate volumele publicate in ultimii ani, pe masura ce apareau.

Am cunoscut asadar pas cu pas un scriitor format in afara Albaniei, dar conectat printr-o multime de fire la realitatile ei. Literatura albaneza a mai cunoscut asemenea cazuri, incepand cu clasicii, modernii si terminand cu o multime de contemporani, si n-a avut nimic de pierdut. Dimpotriva. „Cazurile” Lasgush Poradeci si Mitrush Kuteli sunt cat se poate de cunoscute.

Dar sa ne intoarcem la Ramiz Gjini. Proza lui emana o imensa nostalgie a locurilor si varstei de demult. Sentiment inevitabil la un actor si om de litere, care dispune prin definitie de o sensibilitate in plus fata de ceilalti muritori. Este suficient sa amintim, din volumul tradus in romaneste, Patria de zapada si Un dar de la Dumnezeu. Ambele proze ne trimit in lumea minunata a copilariei, acolo unde totul e posibil si nimic interzis. Tonul povestirilor e cald si apropiat, mimand naivitatea varstei. Totul pare o ploaie de mici cristale, risipite cu darnicie peste realitatile lumii noastre pragmatice si egoiste.

O a doua sectiune a volumului (desi prozele nu sunt departajate dupa tematica) o constituie seria povestirilor cu subiecte din viata rurala. Intamplarile se petrec in satul Biboll, localitate pe care n-ai s-o gasesti pe nici o harta a lumii, ci doar in imaginatia scriitorului. Personajele sunt cat se poate de autentice, oameni vii, sporovaind in limbajul lor nitelus bolovanos, dar extrem de plastic si de viu. Scriitorul are inteligenta sa distribuie in doze judicioase toate ingredientele unei povestiri moderne, din care nu lipsesc melancolia, umorul, intelepciunea populara. Subiectele nu au nimic spectaculos, fac parte din multimea de intamplari cotidiene, adesea dramatice, frecvente in lumea satului. Nostalgia scriitorului impregneaza si in cazul acesta fibra textului.

"Povestirile americane", daca le putem numi asa, sunt expresia confruntarii lui Gjini cu realitatea din tara de adoptie. O realitate diametral opusa celei albaneze si extrem de departata de lumea satului balcanic. Confruntarea aceasta de realitati si mentalitati, adusa la proportiile unui adevarat razboi, este descrisa in Intoarcerea unchiului Alem.

In concluzia acestei scurte prezentari a volumului, trebuie spus ca Ramiz Gjini si proza lui demonstreaza ca literatura albaneza nu se scrie doar in Albania, Kosova si Macedonia. Ea apare si in diaspora, acolo unde se adauga un stimul suplimentar: suferinta dezradacinarii. Nostalgia celor lasate in urma il impinge pe imigrant spre confesiune, spre literatura, si uneori, ca in cazul lui Ramiz Gjini, cu rezultate notabile.

Marius Dobrescu