Luan Topciu, Renata Melonashi-Topciu

Poezia albaneza este o poezie europeana, segmente importante din istoria ei fiind in plina coherenta cu manifestarile poeziei a continentului din care face parte. De multe ori, insa, aceasta poezie e mers pe un drum propriu, creatia culta poetica hranindu-se intens din poezia orala si din propriile surse culturale. De aceea, cultura albaneza ramane, in buna parte, o cultura cu trasaturi unice in cultura europeana, generand valori de neconfundat inca din inceputurile sale.

Poezia detine un loc de frunte in cadrul literaturii albaneze. Inceputurile sale isi au radacini in timpuri stravechi, apoi, insotind intreaga istorie a poporului albanez, poezia exploreaza viata sociala, religioasa, evenimentele istorice, pentru a continua cu abordarea lumii interioare a omului, a sentimentelor precum dragostea, dorul, solitidinea, tradarea, ca si a altor stari mai complexe ale spiritului omenesc.
Primele semne de versificatie cultivata in limba albaneza, in varianta scrisa, prezente in documentele descoperite pana acum, dateaza din secolul XVI, ele devenind frecvente in secolul XVIII si mai ales in secolul XIX, cand se manifesta printr-o bogata tematica si frumusete poetica. Aceste versuri au jucat un rol de seama in viata spirituala nationala.
Daca am face o rapida incursiune in vechea literatura religioasa, vom observa ca, incepand chiar cu „Psaltirea” (Meshari) lui Buzuku (1555), se pot gasi randuri marcate de inspiratie poetica fina. Aceasta opera, tradusa dupa psalmii lui David, este scrisa intr-o limba aleasa si plina de colorit.
Adevarata poezie albaneza se intalneste, insa, in „Doctrina crestina„ (Doktrina e krishterë), scrisa de Pjetër Budi. In partea a doua a acestei scrieri se gasesc versuri pe motive religioase, care se remarca prin cautari stilistice si un limbaj poetic flexibil. In lucrarea „Ceata profetilor” (Çeta e profetëve) a lui Pjetër Bogdani din secolul XVII putem citi poezii originale ale autorului, dar si versuri create de adoratorii lui. Versul este cizelat, fapt care dovedeste ca in albaneza exista o practica mult mai veche a versificarii. Si in aceste poezii predomina motivul religios, dar ele se evidenteaza prin spirit umanist si patriotic.
In poezia albaneza a secolului XVIII, au jucat un anumit rol si poetii populari numiti beiteginj. Poeziile lor circulau, iar manuscrisele si motivele preferate erau mai ales laice.