|
Din tainele bucatariei albaneze - 140 de retete traditionale
Redactia Editurii Privirea
In acest volum, aparut la editura "Privirea" a Asociatiei Liga Albanezilor din Romania, ne propunem sa prezentam celor interesati un numar de retete traditionale albaneze. Unele dintre ele sunt usor de preparat, altele, ceva mai dificil. Toate sunt, insa, delicioase si merita sa fie incercate.
Bucataria albaneza are un specific bine definit, adaptat conditiilor locale. Vom gasi aici numeroase mancaruri pe baza de peste si fructe de mare. Ca la orice popor la care zootehnia ocupa un loc important, o mare parte din gastronomia albaneza utilizeaza carnea de miel, de oaie, de capra si de vitel (mai putin pe cea de porc).
Legumele si fructele sunt, de asemenea, la mare pret, ca si ingredientele exotice, tropicale. Branzeturile si celelalte sorturi de lactate ocupa, la randul lor, un loc de frunte pe masa albanezului.
Dulciurile, cu unt, miere, nuca, fructe, creme si foietaj sunt la mare cinste. Exista, in Tara Vulturilor, bucate de toate zilele (pe baza de fasole alba, de praz, de cartofi, de ceapa si de multe, multe alte legume), dar si feluri simandicoase, preparate pentru mesele festive, petreceri s.a.m.d.
Istoria agitata a acestui popor si-a pus amprenta nu numai pe destinul sau national, ci si pe cultura sa materiala, inclusiv pe bucataria sa. Cei cinci sute de ani de ocupatie turceasca au influentat covarsitor bucataria albaneza. Aici vom gasi, asadar, carnuri si legume preparate in stil oriental: sarmale si chiofte, chebab si pilaf, baclavale si siropuri.
Bucataria italiana a lasat la randul ei "urme" adanci; la fel si cea balcanica. In ultimii 15 ani, Pizza Hut, McDonalds, KFC s.a. m.d. au pus oarecum in umbra arta gastronomica locala, mai ales printre tineri. Si totusi, de la cea mai modesta gospodina si pana la marile restaurante, bucatele traditionale figureaza in orice meniu.
|