Ion Teodorescu

Lucrarea pe care o prezentam in fata cititorilor este o modesta contributie asupra luptei si activitatii patriotice desfasurate de coloniile albaneze din România pentru independenta Albaniei.

Lucrarea aceasta este reflectarea unei perioade scurte, dar eroice, din istoria albanezilor, dovada eforturilor si sacrificiilor patriotilor albanezi, care, aflându-se departe de patrie, dar liberi si traind in libertate, luând pilda acelor popoare in mijlocul carora traiau, au facut tot ce le-a stat in putinta pentru Renasterea lor nationala si au pregatit, la urma urmei, conditiile pentru atingerea idealului de independenta nationala, pentru eliberarea de sub stapânirea straina.
Personal, fiind familiarizat cu istoria, in general, si cu istoria popoarelor balcanice, in special, am fost atras de istoria poporului albanez, o parte a caruia a gasit inca de la inceputul dominatiei otomane adapost si sprijin in mijlocul poporului român, si care, totusi, si-a pastrat identitatea, limba si obiceiurile stramosilor. Inca de la inceputul sec. al XX-lea, ei au devenit forta motrice a unitatii nationale, pentru dezvoltarea limbii, a literaturii si culturii albaneze. Ei au deschis scoli in care se invata limba albaneza in România, ajungând pâna la a deschide Academia Pedagogica pentru pregatirea viitorilor invatatori ai scolilor din Albania. Au facut astfel din România o adevarata pepiniera pentru formarea de intelectuali si promotori ai stiintei de carte, invataturii si culturii in limba materna, intr-o perioada in care in patria mama acestea nu erau permise si se impusese invatarea a doua sau mai multe limbi straine.
Am cercetat materiale din fondul Bibliotecii Nationale, al Institutului de Istorie si Muzeului de Istorie, ca si periodice albaneze din România; documente diplomatice ale Ministerului de Externe al României si, in mod special, revista „Tribuna Albano-Româna” 1914-1916, revista „România Mare” din februarie 1914, ziarul „Albanezul” (Shqiptari) 1990-1992, „Anuarul Albanezul – 400 de ani de la stabilirea albanezilor pe teritoriul României”, 1995.
Am studiat cu interes noile editii aparute in Albania: D. Heaton Armstrong „Albania 1914 – Sase luni de regat”, amintirile secretarului printului Wied; F. Saleo „Albania – Sase luni de regalitate; L. Tidemans „Raportul Comisiei Internationale in problema Balcanilor”.
In perioada aceea, multi dintre albanezii care traiau in România aveau o pozitie eonomica si politica buna, s-au format intelectualitatea si elementele vietii burgheze, care au contribuit la coagularea constiintei nationale albaneze. Coloniile albaneze din România au dat un important sprijin material, politic si moral afirmarii independentei nationale a Albaniei.
In data de 5 noiembie 1912, Ismail Qemali a sosit la Bucuresti, fiind primit cu o deosebita caldura de conationalii sai, aici hotarându-se declararea independentei Albaniei. Guvernul român a sprijinit pe cale diplomatica Independenta Albaniei. Chestiunea cel mai putin cercetata de istoriografia româna este pozitia coloniilor albaneze din România fata de urcarea pe tronul Albaniei a printului Wilhelm de Wied.
Aceasta lucrare scoate in evidenta entuziasmul si sprijinul acordat printului de Wied, ca rege al Albaniei. Cu aceasta, colonia albaneza din România punea umarul la progresul tarii de provenienta.
Datorita bunelor relatii dintre poporul român si cel albanez, România a fost primul stat care si-a trimis diplomatii pe lânga guvernul printului de Wied, numindu-l ca ambasador pe Burghelea.
Raportul diplomatului român Mihail Sturdza despre situatia din Albania vorbeste clar despre ajutorul pe care România i l-a dat Albaniei.
Munca mea de cercetare stiintifica a avut sprijinul Catedrei de Istoriede la Universitatea din Tirana, prin prin sefa acestei catedre, prof. dr. Valentin Duka.
Multumesc pentru indrumarea stiintifica dnei prof. Fatmira Rama, care mi-a facilitat finalizarea acestei lucrari.

Ion Teodorescu