Maria Dobrescu

Exista oameni a caror viata lasa urme adanci in istorie, iar prin influenta exercitata asupra evenimentelor devin o parte din ele. Este si cazul ambasadorului Gheorghe Micu, care, timp de cateva decenii, a reprezentat un punct de referinta in relatiile romano-albaneze. La Tirana staruie si acum impresia ca punctul cel mai inalt al acestor relatii il reprezinta perioada in care domnia sa a fost ambasador al Romaniei in capitala albaneza. Poate ca l-a favorizat si numele de familie, Micu, care, in traducere, inseamna prieten. Dar ceea ce a fost hotarator in implinirea acestui destin e harul, calitate pe care n-o poti capata la scoala, cu care te nasti si care iti stabileste drumul in viata. Iar despre Micu se poate spune ca a fost un ambasador cu har, cu adevarata chemare pentru misiunea pe care si-a asumat-o.

Ca urmare, o asemenea experienta profesionala si de viata nu trebuie sa ramana in anonimat, mai ales pentru ca ea poate fi un reper in evolutia relatiilor dintre cele doua tari balcanice, dar si o lectie pentru tinerii diplomati.

Cartea reprezinta o incursiune in activitatea diplomatica a acestui ambasador, bun cunoscator al spatiului balcanic si ex-sovietic. Citind despre misiunile sale in Albania si fosta Uniune Sovietica, vom intelege mai bine problemele specifice Europei de sud-est, in general, si Albaniei, in special, de-a lungul istoriei moderne. Astfel, iscodit de intrebarile mele de multe ori incomode, ambasadorul rememoreaza cei peste 50 de ani de diplomatie, in contextul social de dinainte de 1989 si dupa 1990, ambianta economica, politica si culturala a vremii, intalnirile memorabile cu diferite personalitati politice ale timpului, tratatele incheiate, dificultatile, emotiile si noptile albe de dinaintea unui eveniment important. Este, daca vreti, o invitatie de a patrunde in farmecul si hatisurile diplomatiei reale, de a cunoaste lumea sobra a barbatilor in costum negru si camasa alba, a celor nevoiti sa se supuna canoanelor lingvistice, sa bea si sa zambeasca protocolar. O viata dominata atat de mult de rigorile politice si de strangerile oficiale de maini, incat austeritatea a devenit norma, structura interioara.